Mă numesc Sefora Ignat și sunt din Alba Iulia. Am 52 de ani. Dumnezeu m-a binecuvântat cu patru copii minunați. M-am născut într-o familie de creștini evanghelici. Am crescut într-o astfel de biserică. Îmi era frică de Dumnezeu, dar nu Îl iubeam. Am încheiat legământ cu domnul la 15 ani.
La 24 de ani m-am căsătorit. Știam că Dumnezeu îți dă viitorul soț, că El face totul, noi trebuie să ne rugăm și să așteptăm. Pentru că nu am cunoscut un Dumnezeu al dragostei care se implică în toate detaliile și nu-mi știam identitatea, nici nu am cerut cum să fie, specific, viitorul soț. M-am rugat să fie credincios și cam atât. Am zis că dacă e credincios, atunci nu poate să nu fie o căsnicie binecuvântată.
Perioada de prietenie a fost scurtă. Părinții mei nici n-ar fi acceptat una mai lungă. Încă din ziua nunții am avut un „gust amar” și atunci mi-am dat seama că a noastră căsnicie nici nu a fost bazată pe dragoste. De la început fusese bazată pe interes material. Au urmat alte mici incidente, peste care am trecut. Pentru a fi pace în familie, nu ziceam nimic, chiar dacă mă închideam în mine și plângeam. Au fost ieșiri de mânie, pe care le-am considerat greșeli firești, dar a început să îmi fie frică de el, nemaifiind între noi o relație sănătoasă. Acesta lăsa de dorit, pentru că am strâns amărăciune și neiertare.
M-am îmbolnăvit. Nici măcar nu știam că Dumnezeu se implică în lucrurile mărunte. Nu credeam că El intervine pentru mine în mod special. Îmi doream o familie mai bună, oricine își dorește asta, dar nu credeam că Dumnezeu face lucruri mari, special pentru mine. Am ajuns la o biserică, unde pentru prima dată am simțit că nu sunt lovită, judecată, atacată. Aici am simțit pentru prima oară că pot să mă odihnesc.
Dumnezeu prin acești oameni mi-a arătat atâta dragoste, încât mi s-au topit toate reținerile. Nu m-am deschis așa repede, dar Dumnezeu mi-a vorbit că acum e perioada în care vrea să mă vindece pe mine și pe copii, dar întâi pe mine, pentru că ei trebuie să mă vadă pe mine vindecată.
Soția pastorului m-a acceptat la consiliere. Am vrut, sincer, să rezolv toate problemele și copiii mei să vadă pe mine rezolvându-le, luându-mi autoritatea pe care trebuia să o iau de la început. M-am rugat lui Dumnezeu. Dacă tot imi deschisese această ușă și păstorul a fost de acord să imi facă consiliere, Domnul să îmi arate ce pași concreți trebuie să mai fac pentru a-mi rezolva problemele.
Tot în această perioadă, am găsit la Alfa Omega TV cursul S.O.S. (http://alfaomega.tv/viata-spirituala/…) Noi la studiul cu femeile, făceam practică. Am început cu păcate generaționale, legături nedumnezeiești, blesteme de cuvinte, juruințe interioare, așteptări negative, imagini traumatizante. Ne rugam practic pentru ruperea păcatelor generaționale și a blestemelor care au venit în urma acestora, precum depresii, boală, sărăcie. Am scris persoanele specific și la fiecare în parte m-am rugat ca legătura nedumnezeiască să se rupă. Toate lucrurile pe care le-am pierdut, lucruri date de Dumnezeu pentru mine, valorile, calitățile, visele, chemarea mea, le-am adus înaintea Lui.
Nu pot spune că am fost în chemarea mea, limitată fiind. Am trăit în neiertare și amărăciune, nu în voia lui Dumnezeu. Ar fi o minciună dacă aș spune că am trăit cum ar fi trebuit o creștină să trăiască. Mergeam la biserică, citeam Biblia, cântam în cor, dar nu aveam o relație intimă, de dragoste și personală cu Dumnezeu, cum ar fi o relație normală.
Cu fiecare om iertat, toată povara mi se ducea. Începeam să fiu mai bucuroasă, mai veselă, aveam mai multă speranță și credință. Mă întrebam cum de nu m-am putut bucura până în acel moment, deși scria că trebuie să ai bucuria ca și o roadă a Duhului, creștin fiind. Pace nici atât nu aveam. Credință deloc. Cum eu îmi goleam inima, Dumnezeu o umplea cu dragoste, bucurie, pace. Pentru mine, toate acestea erau sentimente noi, deși am fost creștină de când m-am născut.
În ultimul an, Dumnezeu m-a învățat să scriu promisiunile Lui pe hârtie, caiete, bilețele. Le scriu și pe un panou mare de pe perete le am pe toate. Ficare rugăciune, pentru fiecare copil. Acum doi ani am făcut o rugăciune specială pentru băiatul meu cel mai mic și am proclamat ca în acest an Dumnezeu să fie mai aproape de el, să îi schimba inima, să îl vindece. Am proclamat că al meu copil va încheia legământ cu Domnul. În iunie, când mi-a spus că se botează, Duhul Sfânt mi-a adus aminte de ceea ce am scris și proclamat peste el. Asta fac și acum, proclamând peste viața, copiii și nepoții mei, promisiunile lui Dumnezeu. ”
Pachetul SOS: http://alfaomega.tv/sos
Fii parte si tu: http://alfaomega.tv/partener
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
