Să zboare! Să se ridice deasupra dilemelor și frământărilor, deasupra neînțelegerilor și războaielor! Aceasta e puterea secretă a sufletului! Că de sus se vede mai clar, mai limpede. Și când e vesel, e ușor și atunci zboară!
Dar uneori negura mai lasă o urmă pe seninul lui. Alteori trecerea grăbită a oamenilor lasă cicatrici. Știți că și ele, uneori, dor?
Sau rămâne cu câte-un bagaj / povară la bord, ori poartă în el urme lăsate de bocanci grăbiți, și nu prea rău intenționați. Dar ce mai contează intenția? Urma nu se șterge ușor. Rămasă acolo, aduce sufletului o avarie, la fel ca o fisură într-un balon de aer cald.
Sufletele avariate nu se văd, pentru că nu mai zboară! Rămân pierdute în amalgamul cu oameni și vise încătușate la același nivel, toți unul și unul… Nu se deosebesc unele de altele de nici o culoare.
Sunt grele, și, rătăcite prin umbre de țeluri, șovăiesc la orice mișcare. Certitudinile au apus sub plumbul avariei. Merg înainte și ele, că nu au cum să se oprească pe drum. Merg și din inerție, dar merg încet și greu. Le doare cumplit orice vorbă, și le răsună ecoul prelung după ce aceasta a apus.
Avaria de pe suflet nu se tratează cu ignoranță. Dacă te prefaci că nu e acolo, nu dispare. Nici nu se micșorează. Există un loc în care pot poposi toți cei cu suflete grele, toți cei trudiți și împovărați sunt așteptați la Hristos. Doar El poate da odihnă!
Sursa http://tineri.betania.ro/
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
