EDITORIALE

Mai repede m-as teme de ingerii Domnului decat de teroriști

Multe voci au spus ca ar fi fost groaznic daca un crestin ar fi comis acel atentat in clubul de gay. Sa stea linistita lumea ca un crestin niciodata nu va scoate pistolul sa ucidă, uneori nici macar pe cel care scoate satârul sa-i taie capul (zic uneori pentru ca un polițist sau soldat are datoria de a-si apara cetățenii). Dar stiti de ce crestinul e asa de „bleg”, cum ar spune unii?
Pentru ca Dumnezeu ne spune asa: „Razbunarea este a Domnului (Romani 12:17-21)!”
Dumnezeu nu ne lasa noua nici cel mai mic drept ca sa ne facem dreptate, si stiu, asta poate fi frustrant pentru unii, dar trebuie sa avem incredere in Dumnezeu. Noua ne ramane o singura misiune, sa iubim. Pavel ne spune sa traim in pace cu toti oamenii, daca este posibil.
Totusi, „judecata este a Domnului atat aici pe pamant cat si sus in ceruri (Proverbe 11:31).”
Dumnezeu se implica mai mult decat ne putem da seama in lumea noastra si daca nu s-ar implica omul ar distruge-o intr-un an atat moral cat si fizic. Cei prin care se implica sunt ingerii Lui judecători.
Cateva exemple de judecata a lui Dumnezeu:
1. Caci avem sa nimicim locul acesta (Sodoma si Gomora), pentru ca a ajuns mare plângere inaintea Domnului impotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Domnul ca sa-l nimicim (ingerii catre Lot in Genesa 19:13)
2. Pe cand îngerul întindea mana peste Ierusalim ca sa-l nimicească, Domnul S-a căit de raul acela si a zis îngerului care ucidea poporul: „Destul! Trage-ti mana (2 Samuel 24:16).” – murise deja 70.000.
3. Moartea lui Irod: „Îndată l-a lovit un înger al Domnului pentru ca nu dăduse slava lui Dumnezeu. Si a murit mancat de viermi (Fapte 12:23).”
4. Cei mai de temut sunt cei patru îngeri cu care lumea (cei fara pecetea lui Dumnezeu pe frunților lor – Apocalipsa 7:1-3) va avea de a face in final. Iată doar un episod din ce vor face ei: „Li S-a dat putere sa nu-i omoare ci sa-i chinuie cinci luni si chinul lor era cum e chinul scorpiei cand înțeapă pe un om (Apocalipsa 9:5).”
Bine ar fi sa nu fim in calea îngerilor care fac curățenie printre oameni din cauza pacatului. Ferice de cei care sunt ai Lui si traiesc in Cristos caci ei nu au de ce sa se teama. Doamne ajuta!

By Tony Berbece 

Sursa: https://www.facebook.com/tony.profides

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: