DRUMUL SLUJIRII POATE FI UN DRUM AL SUFERINȚEI
Nu putem porni la drum fără să definim în mod onorabil și cu modestie termenul „slujitor”. Slujitorul nu este altceva decât un rob.
Biblia, cea mai reală carte, vorbește despre robul perfect „slujitorul perfect” că este omul care face toate lucrurile cu responsabilitate maximă. El este numit rob netrebnic care nu face altceva decât ceea ce era dator să facă.
Privind cu sfială la noi cei de azi care ne autonumim slujitori cu nume sau renume cu o rezonanță înțepătoare și așezându-ne lângă acești robi care fac totul cu dăruire ne întrebăm – cum ne numește Domnul? Este scris în dreptul nostru numele de rob netrebnic? Aș avea multe de spus dar… să ne întoarcem la Biblie.
Slujitorul trebuie să fie un mijlocitor recunoscut pentru insistențele sale supărătoare înaintea Domnului. În capitoul 37:3 vedem câte personalitați cer insistent să fie așezate pe lista mijlocirii.
Slujitorul este o priveliște pentru oameni și îngeri cum spune Pavel, el are intimitatea și libertatea îngrădită. Ieremia este arestat când vrea să părăsească Ierusalimul, este bătut și întemnițat.
Slujitorul este mereu în primejdie de moarte. Ieremia este aruncat într-o groapă cu nămol și lăsat să moară în condiții mizerabile și inumane, dar el vestește Cuvântul Domnului înfruntând riscurile și lăsându-se total în mâna Domnului.
Cu toate riscurile la care este supus slujitorul, este apreciat, protejat și răsplătit de Dumnezeu, dacă slujește ca un adevărat rob.
Ce fel de slujitori suntem? Sigur suntem slujitorii Domnului sau doar purtăm numele acesta cu o smerenie falsă?
Să fim cu toții slujitori ca Ieremia care înfruntăm orice pericol, slujind cu credincioșie pe Dumnezeu. Amin!
Autor: Lenuța și Puiu Popovici
Sursa: http://tineri.betania.ro/




