ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Parinti uitati…parinti inlacrimati

Exodul 20:12 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. E decembrie, luna cadourilor, luna sărbătorilor şi a bucuriilor. Cu toţii ne întoarcem cu drag acasă în casa părintească. Mulţi copii sunt plecaţi departe de părinţi luni întregi sau chiar ani de zile. Ne dezlipim de părinţi cu atâta uşurinţă…ne luăm viaţa în propriile mâini şi plecăm departe de ei.

De multe ori sfaturile lor, prezenţa lor ni se pare povară. Şi mă gândesc la mine de câte ori par iritată de faptul că atunci când nu sunt acasă mama mă sună mereu să vadă de mine. Nu voi putea înţelege cu adevărat sentimentele mamei, până ce nu voi fi şi eu mamă, să trăiesc ceea ce trăieşte ea, când de multe ori o repezesc şi mă deranjează observaţiile ei. Nu e uşor să fi părinte, să-ţi creşti cu dragoste copiii, să vi zi şi noapte lângă ei şi la bătrâneţe să te trezeşti singur şi părăsit. Cred că sentimentul singurătăţii e cel mai greu de suportat.
Şi acum de sărbători, cu atâta drag şi bucurie suntem aşteptaţi acasă. Precum tatăl aşteptă fiul risipitor cu dragoste şi dor în pragul casei, aşa şi noi fii risipitori suntem aşteptaţi de părinţii care se topesc de dragul nostru. Le este dor de o îmbrăţişare caldă, le este dor să le rostim uitându-ne în ochii lor: „mama”, „tata”. Ei ne-au vegheat în nopţile târzii, în zilele când avem febră, ne duceau ghiozdănelul la coală, mai tărziu participau cu ruşine la şedinţele cu părinţii. De-atâtea ori le-am pătat imaginea de părinţi, de-atâtea ori am fost obraznici, de-atâtea ori le-am ieşit din cuvânt şi cu toate acestea ne-au iubit aşa cum eram, pentru că sunt părinţii noştri şi în ochii lor suntem tot ce au mai drag pe lume!

Aş vrea prin acest articol să atrag atenţia tuturor copiilor să se întoarcă cu respect şi recunoştinţă spre părinţi. Dragi copii, cât încă mai aveţi cui spune mamă sau tată în lumea aceasta, mulţumiţi lui Dumnezeu pentru ei. Iar voi copii care nu aveţi părinţi în lumea aceasta, nu uitaţi că Dumnezeu vă este mamă şi tată şi pe braţe El vă poartă pentru că a promis că nu vă va părăsi cu nici un chip. Mulţumiţi părinţilor pentru tot ce au făcut pentru voi până în clipa aceasta. Spuneţi-le ce mult îi iubiţi şi îi apreciaţi. Nu lăsaţi să treacă timpul ca să le arătaţi dragostea. Se poate ca mâine ei să plece în veşnicii şi voi să rămâneţi cu regretul şi sufletul amar că aţi fost neascultători!

DOAMNE AJUTĂ-NE SĂ NE IUBIM PĂRINŢII AŞA CUM TU NE IUBEŞTI!!!

Editorial scris de Florina Patru© www.crestintotal.ro

Citeste mai multe editoriale de Florina, Te astept in fiecare Sambata

Banner sbro.ro/

Banner http://www.kerigma.ro/06.feb.2011 Banner http://www.liferomania.ro15.03.2011 Banner complex-turistic-puiu.ro/31.12.2010

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

3 Comments

  1. Ceea ce ai scris, este foarte frumos şi atinge inima. Eu am locuit cu părinţii mei în mod constant, si totusi numai atunci când au murit l-am dat seama, că cât de mult a ramas despre care ar fi fost nevoie să ne vorbim.

  2. Abia atunci cand pierzi pe cineva,apreciezi adevarata lui valoare.Cand ai parinti ti se pare ca te sufoca cu dragostea lor,ca vor sa te controleze,vor sa stie ei toate lucrurile.Dar nu trebuie sa uitam ca ei ne iubesc neconditionat.Ei ne doresc fericirea.Daca mai ai parinti apreciaza-i,spune-le cat de mult ii iubesti,du-le o floare cat mai sunt in viata sa le aduci un zambet pe buze.La marmant ei nu se mai pot bucura de flori.Este singura porunca insotita de o fagaduinta;,,Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta ,pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara pe care ti-o da Domnul Dumnezeul tau,,

  3. Nu toti parintii isi iubesc copiii. Ai mei nu m-au vrut, mi-au spus ca au incercat sa ma dea afara (ce nevoie era sa-mi spuna si asta ?), nu au pierdut nopti cind eram bolnava, mama nu a vrut sa-mi gateasca cind eram bolnava si nu puteam sa ma ridic din pat, am crescut cu batai (ingrozitoare), cu blesteme si dracuieli. In viata ei mama nu m-a imbratisat si nu m-a sarutat. Mama se razbuna pe mine ptr. ca tata o insela si ma omora in bataie daca eu vorbeam cu tata cind se intorcea acasa de la servici. Cum sa nu vorbesti cu propriul tata cind traiesti in casa cu el ? Eu eram copil si cind tata ma intreba de vorba, eu ii raspundeam. Asta era condamna mea la bataia de miine. Cu toate astea i-am adus in vest, sperind sa fie bunici buni. Mama a inceput sa faca cu copiii mei cum facea cu mine si cu tata: ma vorbea de rau la copii. Ptr. ea singurul mod de a-ti cistiga iubirea e acela de a-l face pe cel de linga tine sa-l urasca pe celalalt de linga tine.
    In cazul meu sfaturile pe care le dati nu-si au rostul. De atitea ori am incercat, ma duceam la ei sau ii aduceam aici si de fiecare data mi-au demaonstrat ca ma urasc. mama ma chema „canceroaso” intr-o perioada in care aveam o tumoare si se credea ca era maligna.
    Deci ce mama e aia care ii striga copilului „canceroaso” , in loc sa se preocupe ptr. viata lui ?
    Am vazut mame cu copii bolnavi, disperate, care cautatu bani sa-si opereze copilul….Mama mea in ziua cind am descoperit nodulul la sin (eram la liceu) nu a vrut nici sa mearga cu mine la doctor. M-am dus cu tata. Cind i-am spus de nodul a raspuns: „asta ne mai trebuia, asa a murit si bunica-ta”. „Asta ne mai trebuia” insemna ca aceasta boala insemna mers la doctori, mereu pe drumuri, oboseala.
    Am vrut de atitea ori sa iert, dar ei continua sa-mi demonstreze mereu ca ma urasc. Viata mea o datorez lui Ceausescu, daca nu era el, eu nu existam.

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: