Ioan Ciobotă – Interviu cu Eugenia Lup

“Văzând că nu reuşesc să găsesc răspunsuri la întrebările mele, am hotărât să-mi iau viaţa. Nu mai aveam pentru ce să trăiesc.”   

“Atunci am simţit o uşurare uriaşă. Parcă o pătură neagră mi s-a luat de pe minte. Am simţit pacea şi dragostea lui Dumnezeu cum îmi cuprinde inima.” 

„Copilul e deja aruncat şi s-ar putea să-ţi pierzi şi soţia.” 

“Eu am doar mamă, pe tata nu-l cunosc. Tata a părăsit-o pe mama, înainte de a mă naşte eu, când mama era gravidă cu mine.” 

„Cine sunt eu? De ce mi se întâmplă mie toate lucrurile acestea? Şi care este scopul meu în lumea aceasta?” 

„Doamne de ce s-a întâmplat asta? De ce ai îngăduit accidentul ăsta?” 

“Eugenia era pe patul spitalului din Turnu Severin, când medicul mi-a spus că s-ar putea să o pierd. I-am cerut medicului să facă orice să salveze şi copilul şi pe Eugenia.” 

Eugenia Lup era o handbalistă foarte bună. Şi-ar fi dorit să devină jucătoare profesionistă sau antrenoare de handbal. O operaţie şi un accident i-au oprit brutal cariera. Iar de aici până la sentimentul prăbuşirii unei lumi de visuri nu a fost decât un pas. Următorul pas a fost gândul sinuciderii datorită senzaţiei de inutilitate pentru lumea aceasta şi pentru cei din jur.  

Cristos i-a ieşit în cale, a apucat-o de mână şi a ajutat-o să înţeleagă valoarea imensă pe care o are în ochii lui Dumnezeu. Prin faptul că El însuşi, Cristos a murit în locul ei pentru păcatele ei. 

Eugenia Lup: 

– Eu am doar mamă, pe tata nu-l cunosc. Mai am o soră. 

Tata a părăsit-o pe mama, înainte de a mă naşte eu, când mama era gravidă cu mine.  

Mie îmi plăcea foarte mult sportul. Am jucat handbal în echipa de juniori în Drobeta Turnu-Severin. ?ncercam să fiu cea mai bună, iar când nu voi mai putea juca hanbal, doream să devin o antrenoare de handbal bună. 

Reporter: 

– Ai ajuns sportivă bună. Doar că acum alergi pentru o altă cunună. O cunună care nu veştejeşte. Şi într-o alt fel de alergare. ?n alergarea de a câştiga premiul pe care Cristos îl va da în “Ziua aceea” tuturor celor ce ?l vor fi iubit pe El. 

Cum s-a desfăşurat cariera ta din handbal? 

Eugenia Lup: 

– M-am îmbolnăvit şi a trebuit să întrerup antrenamentele. Doctorul mi-a interzis orice fel de efort fizic. Am sperat că totul se va rezolva şi voi putea să merg mai departe. ?nsă după doi ani de tratament nu a fost nici un rezultat pozitiv şi a trebuit să mă operez.  

Am sperat ca măcar după operaţie să pot să continui să joc handbal. Am încercat. Am mers la antrenamente, însă nu mai puteam face faţă. Eram foarte obosită. Atunci am renunţat. Aceea a fost cea mai cumplită zi din viaţa mea. Mi-am dat seama că nu mai am pentru ce să trăiesc. A fost groaznic. Toate visele mi s-au zdruncinat, mi s-au spulberat.  

A urmat o perioadă de frământări. Atunci mi-am pus pentru prima dată întrebarea: „Cine sunt eu? De ce mi se întâmplă mie toate lucrurile acestea? Şi care este scopul meu în lumea aceasta?” 

Am încercat să găsesc răspunsuri. Nu le-am găsit. Le-am căutat o mare perioadă de timp. Văzând că nu reuşesc să găsesc răspunsurile am hotărât să-mi iau viaţa. Nu mai aveam pentru ce să trăiesc.  

Dar într-o zi, înainte de a-mi pune eu planul în aplicare, o prietenă a venit la mine şi mi-a adus o carte intitulată „Joni”. Când am început să o citesc, parcurgând pagină cu pagină, m-am văzut pe mine. Trăirile şi simţirile pe care le aveam eu le-a avut şi acea tânără care se numea Joni. Şi totuşi ea a găsit forţa să meargă mai departe. 

Joni era o fată de 18 ani care dintr-o greşeală de înot şi-a fracturat coloana vertebrală şi a rămas paralizată pentru tot restul vieţii, de la gât în jos. Totuşi a găsit forţa să meargă mai departe, găsindu-l pe Dumnezeu.  

Reporter: 

– În ce măsură te-ai identificat cu durerea prin care a trecut Joni sau cu rezolvarea pe care ea a găsit-o în Dumnezeu? 

Eugenia Lup: 

– În această carte am găsit răspunsurile la întrebările mele. „Cine sunt eu?”Am aflat că sunt copilul lui Dumnezeu, creată după chipul şi asemănarea Lui.  

„De ce mi se întâmplă mie toate aceste lucruri?”Am găsit în această carte un verset din Biblie care zicea „Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu.”Şi eu mă consideram o tânără care îl iubeam pe Dumnezeu.  

„Care este scopul meu în această lume?”Tot în carte am găsit că scopul meu este să-L slujesc pe Dumnezeu.  

Eram singură în cameră. Am căzut pe genunchi, am izbucnit în plâns şi L-am rugat pe Domnul să mă ierte, pentru că deşi El mi-a dat viaţă, eu am vrut să mi-o iau. I-am mulţumit că mi-a dat viaţa veşnică. I-am cerut Domnului Isus să-mi ierte păcatele şi să devină Domnul şi Mântuitorul meu personal.  

Atunci am simţit o uşurare uriaşă. Parcă o pătură neagră mi s-a luat de pe minte. Am simţit pacea şi dragostea lui Dumnezeu cum îmi cuprinde inima.  

Reporter: 

– De ce crezi că în ziua când ai aflat că nu vei mai putea juca handbal niciodată a fost cea mai neagră zi din viaţa ta, iar ziua când ai înţeles că totuşi există un plan şi o soluţie pentru viaţa ta a fost probabil cea mai fericită până în momentul respectiv?  

De ce aceste două zile puse în contradicţie una cu cealaltă? Tu erai aceeaşi persoană. Care a fost diferenţa? Gândeai altfel lumea? Vedeai altfel lucrurile?  

Eugenia Lup: 

– Am început să văd diferit lumea. Am încercat să văd oamenii prin ochii lui Dumnezeu, să-i privesc aşa cum cred că îi priveşte Dumnezeu. Am văzut că mai este speranţă. Am descoperit Biblia şi ajutorul pe care mi-l poate da Biblia.   citește mai mult > http://newsnetcrestin.blogspot.ro