ULTIMELE STIRI

Principiu biblic: „Să îți iei vacanță”

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00


Dumnezeu vrea să-ți iei o vacanță. Chiar așa!

Permite-mi o explicație: da, Dumnezeu vrea să lucrezi din greu, să fii credincios la școală, la locul de muncă, și în toate resposabilitățile, oricare ar fi. Însă cred cu adevărat că Dumnezeu vrea ca fiecare dintre noi să aibă un ritm de viață în care munca să fie echilibrată de vacanță.

Vacanța și Scriptura

Vacanța este un concept complet biblic. Citind Scriptura, ne e clar că Dumnezeu presupune că vom lucra. Dar Dumnezeu trebuie să ne poruncească să ne odihnim.

În primul rând, probabil că ai auzit despre treaba cu sabatul săptămânal, de o zi.

Apoi Dumnezeu îi poruncește poporului Său să participe la o mână de festivaluri pe parcursul anului, fiecare fastival ținând aproximativ o săptămână. În cazul fiecărui festival, Dumnezeu îi spune pur și simplu poporului său să-și ia timp liber, să călătorească, traversând țara, să aducă mâncare și ceva de băut, și să se veselească. (Nu mă crezi? Citește Levitic 23). Mie îmi sună a vacanță.

Apoi e sabatul de un an – un an întreg de odihnă, la fiecare șapte ani.

Probabil că lucrurile încep să se lege. Dumezeu vorbește serios, asigurându-se că poporul Lui își ia timp să se odihnească, copiii – să se joace – toți să se apropie de El, să aibă „conexiune” cu Domnul. Dacă Dumnezeu ia în serios aceste lucruri, ar trebui să ne asigurăm că le împlinim. Dar ar trebui să învățăm să ne gândim deliberat la vacanță.

Sfaturi pentru o vacanță biblică

Cum arată o „vacanță biblică”?

Presupune să mănânci smochine? Să călărești măgăruși? Un post în deșert? Să înveți să pescuiești cu plasa de pescuit? Să vizitezi Țara Sfântă?

Ei bine, nu. Cel puțin nu neapărat. Iată câteva recomandări care te pot ajuta să-ți petreci o vacanță într-un mod care afirmă esența poruncii lui Dumnezeu de a ne odihni.

1. Gândește-te la vacanță ca la o modalitatea de a te adânci în închinare. De exemplu, îmi place să mă aflu în aer liber. Drumețiile, camparea, excursiile cu rucsacul în spate – petrecerea unui timp mai îndelungat în natură are ceva special, care îmi restaurează sufletul și mă ajută să apreciez ce frumos și de uimitor e Dumnezeu.

Poate că mersul în natură nu e chiar pe stilul tău, dar poți găsi o vacanță prin care să te închini.

2. Folosește-ți vacanța drept o modalitate de a-ți iubi aproapele. Vizitele peste ocean pot fi o modalitate excelentă de a învăța despre și de a începe să apreciezi diverse culturi și popoare. Călătoriile mele internaționale mi-au crescut iubirea pentru oamenii din străinătate și de acasă.

În cazul în care călătoriile în afară nu reprezintă o posibilitate pentru tine, amintește-ți că poți întâlni oameni, etnii și moduri de viață diferite în propria țară. Informează-te puțin despre orașe, zone, fii creativ și explorează o nouă parte din țara ta.

3. Responsabilități. Din păcate, industria turismului poate fi vinovată de mari nedreptăți. Turismul poate să aducă și chiar aduce uneori daune culturilor, popoarelor și mediului. Când îți plănuiești vacanța, documentează-te. Cum își tratează angajații și cum se comportă cu mediul companiile pe care le vei plăti? Care a fost impactul turismului în zona pe care te gândești să o vizitezi? Poate că e nevoie de ceva muncă, dar am aflat în timp că, dacă-ți petreci vacanța având aceste lucruri în minte, ai parte de o experiență memorabilă în o mie de feluri.

CITESTE MAI MULT|: https://alfaomega.tv/viata-spirituala/intimitate-cu-dumnezeu/11109-principiu-biblic-sa-iti-iei-vacanta?fbclid=IwAR208L-Kc-6-ceAtRPvb_VmeFjYtrU5sX4wtXOlCEEa2xYsSm9Is6LfXjZ4

DONAȚII ȘI SPRIJIN FINANCIAR pentru CrestinTotal.ro

$3.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Strângere de fonduri pentru un nou format. Multumim

$1.00

Despre ADMIN (27806 articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: