ANUNTURI

Tensiunile cresc tot mai mult în Orientul Mijlociu

Acest lucru s-a întâmplat după ce Arabia Saudită a executat un proeminent cleric, incitând musulmanii șiiți din întreaga lume. Arabia Saudită și Iranul au rupt legăturile diplomatice, iar prăpastia dintre cele două puteri islamice crește tot mai mult. Unii se întreabă dacă asta ar putea duce la un război între cei doi rivali.

Musulmani șiiți din întreaga lume au protestat. Protestul din Cașmir, India, a devenit violent. Altele, precum cel din Beirut, Liban, au fost mai liniștite. Mesajul a fost clar, însă: executarea proeminentului cleric musulman șiit Nimr al-Nimr de către Arabia Saudită a fost o crimă împotriva umanității. Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a condamnat execuția, spunând că monarhia saudită este o dictatură teroristă. Cel mai mare protest a avut loc în Teheran, Iran, unde protestatarii au năvălit și au incendiat ambasada saudită.

568abfa5c4618881768b45e1”Allah a promis să răzbune sângele vărsat al celor nevinovați. După ce va trece timpul, dinastia al-Saud va înțelege că sângele lui al-Nimr îi va ajunge din urmă pe cei care l-au executat”, a afirmat Ali Naeemi.

Alții au dat foc unui drapel american și au declarat că dinastia al-Saud va fi răsturnată de la putere de către SIIL sau de către țările islamice. Președintele iranian Rouhani a denunțat execuția, numind-o anti-islamică și anti-umană. Un purtător de cuvânt al guvernului iranian a spus că cei care au luat cu asalt ambasada saudită au fost arestați și închiși.

--

Arabia Saudită a anunțat execuția șeicului Nimr al-Nimr sâmbătă. El a fost ucis împreună cu alte 46 de persoane, printre aceștia aflându-se disidenți saudiți și membri al-Qaeda. Iranienii spun că saudiții l-au executat pe șeic fiindcă acesta era un critic deschis al monarhiei și cerea îndeplinirea drepturilor omului pentru minoritatea șiită din Arabia Saudită.

Ce înseamnă asta pentru S.U.A și pentru restul lumii? Pentru moment, poate însemna că eforturile pentru pace în cazul războaielor dintre Siria și Yemen s-ar putea să se oprească.
”Iranienii probabil că vor trece mai departe de vorbe, intensificând sprijinul acordat rebelilor Houthi din Yemen și încercând chiar să ațâțe protestele și insurgențele, poate și în Bahrain, printre majoritatea șiită de acolo, împotriva regelui sunit, și în Arabia Saudită, în provincia al Hasa”, spunea Aaron David Miller.

În timp ce clericii musulmani au participat la înmormântarea lui al-Nimr, Casa Albă a emis o declarație condamnând execuția. Președintele Barack Obama a ales să nu comenteze despre creșterea tensiunilor în Orientul Mijlociu în timp ce el și familia lui s-au întors la Washington din vacanța petrecută în Hawaii.
Stire difuzata in emisiunea Jerusalem Dateline 110 – ianuarie 2016 – ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/stiri-despre-israel

--
-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura