Au fugit din Norvegia pentru a-și păstra familia (II) o noua poveste incredibila!!

Au fugit din Norvegia pentru a-și păstra familia (II) o noua poveste incredibila!!
Cazul de astăzi, al unui inginer originar din zona Moldovei, care a ajuns în Norvegia la 30 de ani, după ce lucrase la mai multe firme din străinătate, diferă din multe puncte de vedere de cele prezentate anterior. De data aceasta, nu a fost vorba nici de acuzații de îndoctrinare religioasă, nici de suspiciuni că părinții ar fi exercitat acte de violență asupra copilului. A fost vorba despre o acuzație la fel de gravă, dar mult mai vagă, extrem de subiectivă și imposibil de probat, formulată de cadrele didactice împotriva mamei.
Tatăl, a acceptat, sub protecția anonimatului, să prezinte povestea sa echipei Digi 24. De aceea, vom folosi, în cele ce urmează, un nume fictiv: Claudiu.
„Mama este o piedică în calea dezvoltării copilului și a integrării lui în societatea norvegiană”
Problemele au început pentru familia de români la sfârșitul anului 2012, când băiețelul avea 5 ani. „După un an de grădiniță (am dat copilul la gradiniță la 3 ani, timp în care mama a urmat cursuri intensive de limbă norvegiană la universitate, nu cele organizate pentru refugiați), am observat că vocabularul copilului era destul de sărac. Mama a început, din ce în ce mai insistent, să întrebe ce anume face grădinița în privința limbii. Ni s-a răspuns că limba se învață prin joacă. Neprimind niciun program al grădiniței, așa cum se obișnuiește în Norvegia, și auzind copilul plângându-se că nu are cu cine se juca, ba chiar că este bătut de către ceilalți copii, am revenit la grădiniță cu aceleași întrebări. În plus, am arătat că, în condițiile date, limba rămâne o mare problemă și am solicitat ajutor specializat pe parte de limbă. Ni s-a refuzat politicos cererea, insistându-se pe învățarea limbii prin joacă. Cât despre partea violenței dintre copii, cu impactul negativ pe care-l are asupra copilului nostru, ni s-a răspuns că sunt copii și că nu îi pot forța, dar că se înțeleg ei până la urmă”, povestește tatăl cum au început problemele pentru familia sa.
În paralel, grădinița a demarat o serie de ședințe cu părinții, la una din ele participând și un psiholog, care a încercat să-i convingă pe mamă și tată că metodele folosite de instituție sunt valide. Totodată, li s-a cerut părinților să aducă băiatul mai devreme la grădiniță (la 7.30 în loc de 9.00), pe motiv că va putea învăța mai bine limba norvegiană. „Până la ora 9.00, erau aceiași cinci-șase copii, niciunul nativ norvegian. În plus, ora 9.00 era mai convenabilă pentru noi, dat fiind programul nostru de lucru și activitățile din familie. Totuși, am convenit să aducem copilul la 7.30”, își continuă Claudiu relatarea.
„În ianuarie, la nicio lună după ultima ședință, s-au dat testele de limbă obligatorii și ni s-a comunicat verbal că testul a ieșit OK, cu mici probleme pe ici, pe colo, nimic grav. Imediat după test a fost un incident neplăcut în grădiniță, un caz de meningită bacteriană. Dincolo de faptul că autoritățile au tratat problema atât de discret, încât nici părinților nu le-au fost date detalii despre amploarea și gravitatea problemei, copilul nostru s-a simțit rău după vaccin aproape o săptămână, fiind la un pas de a fi spitalizat. În acest timp, firește că a lipsit de la grădiniță, motivul fiind adus la cunoștință grădiniței”, povestește părintele.
Acesta subliniază și faptul că medicul de familie le recomandase să nu scoată copilul din casă la temperaturi foarte scăzute, or în acele zile se înregistraseră și minime de -15 grade Celsius.
Scrisoare către Barnevernet după cinci zile de absență de la grădiniță
Totuși, considerând îndelungată o absență de cinci zile a copilului, grădinița a redactat o scrisoare către Barnevernet. Pentru a le fi prezentat documentul, părinții au fost convocați la o nouă ședință, catalogată de grădiniță ca fiind una „obișnuită”. Tatăl le-a adus la cunoștință reprezentanților instituției de învățământ că nu poate participa la întrevedere, din cauza unor obligații de serviciu, dar mama a fost prezentă. „Știam că au obligația să ne anunțe data, locul, participanții și scopul, lucru care acum nu s-a întâmplat, pentru prima dată în mai bine de 10 ședințe. La sedință au participat managerul grădiniței, adjunctul și, în premieră, un translator român. Oameni pe care soția nu-i văzuse niciodată (doar pe adjunct îl văzuse o dată în 18 luni)”, precizează Claudiu. Cu prilejul întâlnirii, mamei i-a fost comunicat că, pe lângă problemele de limbă, băiatul ar avea și probleme de socializare. Mai mult de atât, mama a fost acuzată că „nu are aptitudini sau voința de a lăsa copilul să se dezvolte”, grija ei față de băiat „sufocându-l”. „Asta în condițiile în care copilul nostru stătea în grădiniță 8-9 ore pe zi, ocazional 5-6 ore. A căzut cerul pe soția mea!”, își amintește Claudiu.
Citește mai mult > http://m.digi24.ro/