EDITORIALE

COPILAŞII FAMILIEI BODNARIU plasati în familii adoptive

eliana-naomi-matei-ioan-si-ezechielPentru ca răul să învingă nu trebuie neapărat să faci ceva rău, este suficient să stai pasiv și să observi răul pe care-l fac alții, nestingherindu-i…asistăm neputincioși la drama familiei Bodnariu, Marius și Ruth Bodnariu care de aproape o luna trăiesc cu ochii înlăcrimați, așteptându-și copiii să vina acasă. Barnevernet, Protecția Copilului din Norvegia a smuls cu forța copiii familiei Bodnariu: Eliana (9), Naomi (7), Matei (5) și Ioan (2) pe data de 16 noiembrie iar pe data de 17 noiembrie, Ezekiel (3 luni) a fost izolat de Barnevernet și plasat într-o familie adoptivă. După o hotărare care a avut loc pe 27 noiembrie, lui Marius și Ruth li s-a permis să îl vadă pe Ezechiel doar de două ori pe săptămană pentru o perioadă de două ore, sub supraveghere, la o distanță de patru ore de casă. Numai lui Ruth îi va fi permis să îi vadă pe Matei și Ioan doar o dată pe săptămană, pentru o perioadă de două ore, deasemenea sub supraveghere, la aceași distanță. Niciunul dintre ei nu și-au putut vedea încă fetițele. Mai mult, li s-a spus că sunt bine, integrate în noile familii…oare câtă cruzime poate există în unii oamenii să fie atât de indiferenți cu suferința unui părinte? Unde e mai bine pentru un copil decât acasă, lângă mama și tata, despărțind copiii de părinți dar și de frați, Barnevernet-ul urmărește să terorizeze emoțional această familie. Acuzația Barnevernet-ului este că soții Bodnariu sunt creștini radicali și îndoctrinează copiii cu religia crestină…una dintre fete a cântat un cântec religios la școală, și Barnevernet-ului a fost sesizat acuzând parinții fetei de îndoctrinare religioasă și creștinism radical. Oare noi mergem în lumină sau ne întoarcem la vremurile în care creștinii se ascundeau în catacombe să-și poată mărturisi credința?

Atât Marius cât și Ruth sunt oameni echilibrați, realizați din punct de vedere profesional, Marius este inginer in domeniul calculatoarelor iar Ruth asistentă medicală, mai mult Ruth a lucrat pentru doi ani în România ajutând copii străzii…într-un stat occidental în care nivelul de trăi este considerat a fi unul dintre cele mai avansate, a fi creștin a devenit o inconveniență pentru guvern. Norvegia este țara care anual desemnează câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace…cum poți înmâna un astfel de premiu și să închizi ochii când însăși familia este atacată și dezmembrată? Acțiunile draconice ale Barnevernet-ului în numele „drepturilor copiilor” au terorizat, distrus, și desfigurat copiii și familiile implicate atât din Norvegia, cât și din alte țări cum ar fi Rusia, Cehia, Polonia. Astfel de agresiuni dezumanizante produse de Barnevernet provoacă suferințe extraordinare și de neiertat atât pentru cei ce le experimentează, familie, prieteni cât și orice persoană decentă care ia cunoștință de aceste abuzuri.

page

 

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

3 Comments

  1. Eu cred ca Domnul va lucra si va aduce Biruinta familie Bodnariu,te rugam Doamne vino si lucreaza Tu!multumim!

  2. D-zeu nu se lasă batjocorit!!!
    Mai devreme sau mai târziu cei care distrug sufletul vor fii nimiciti de propria lor prostie…pt ca D-zeu i- a lăsat deja in voia mintii lor blestemate…si acolo unde nu mai este D-zeu se afla Iadul….

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: