Trebuințe fără sens – Alexandru Fintoiu

Începe şcoala. Părinţii cumpără flori pentru învăţătoare pentru că aşa se face nu pentru că le e drag. Şi astfel florile care sunt un simbol al frumuseţii şi sensibilităţii se dăruiesc pentru că trebuie, fără simţământ, mecanic şi paradoxal. Facem lucruri pentru că trebuie nu pentru că le iubim. Totul sună ca o obligaţie cu care trăieşti şi cu care mori. Tinerii învaţă pentru că trebuie nu pentru că le face plăcere. Le place să primească nu să muncească, drept urmare, totul este superficial. O parte din cei care le predau, stau la catedre pentru că trebuie să-şi câştige un ban şi viaţa le-a hărzit catalogul şi destinele şcolarilor. Unde nu e Dumnezeu nici adevărata satisfacţie nu e. Alţii se căsătoresc pentru că trebuie să facă şi pasul acesta, nu pentru că iubesc şi sunt gata să se jertfească pentru ceea ce iubesc. Aleg să păşească în lumea familială ca să intre în rândul lumii. Dar rândul lumii e scurt, eşecul bate la uşă, iar motivaţia este puerilă.

Lanţul slăbiciunilor cu exemple poate continua. Mergem la nunţi pentru că trebuie să nu ne facem de râs, doar şi ei au venit la nunta noastră. Alegem pe Dumnezeu pentru că trebuie, nu din dragoste; avem nevoie de rai şi doar Hristos este singura soluţie, altfel am fi ales alta. Slujim pe alţii pentru că trebuie, predicăm pentru că n-are cine, facem fapte creştineşti mai mult din inerţie decât cu tragere de inimă şi uneori ne trezim angrenaţi în faptele deşarte ale lumii, pentru că trebuie să le facem şi noi.

A venit şi toamna pentru că a trebuit să vină şi ea. Îmi dau seama cât de mulţi trăiesc viaţa ca o trebuinţă şi fără pic de bucurie. Numai când îţi găseşti plăcerea în Dumnezeu, eşti fericit şi-ţi merge bine. Cine face totul pentru că trebuie, are nevoie de o viaţă nouă. Vieţi noi face doar Hristos… Şi nu pentru că trebuie ci din dragoste.

Alexandru Fintoiu – ciresarii.ro