EDITORIALE

Trăiești în țara pe care o meriți

romaniaAcest articol face parte din seria pe care am început-o, despre ceea ce merităm. Suprapunerea cu incidentele din București e o coincidență și știu că va părea unora o scriere răutăcioasă. Acum oamenii care se tem de Dumnezeu au devenit „intoleranți”, „hateri”, „fanatici” în ochii majorității. Niciodată nu a fost altfel. Când spui păcatului pe nume devii ținta bătăilor de joc.

Spuneam că trăiești în ţara pe care o meriți și eu la fel.  Ne-am învățat ca nație să criticăm tot ce mișcă, de la guvernanți, parlamentari, președinte până la femeia de serviciu care spală buda la școala din satul Pocreaca. Toată lumea e vinovată de ceva, toată lumea e vinovată de prostul mers al lucrurilor, doar noi nu avem vină, sau dacă avem, e cea mai mică dintre toate și e motivată de vina celorlalți. Ne ocupăm prea mult timp cu găsirea vinei altora și prea puțin timp cu acțiunea noastră. Ni se duce viața privind la TV sau pe net vânătoarea de vinovați, care nu ne aduce nimic mai bun, doar satisfacția diabolică că a fost unul prins, închis, asta ne dă satisfacție. Satisfacție ar trebui să ne dea când eu și tu  ne facem partea. Degeaba îl prinde pe un hoț dacă altul îi ia locul.

Credem greșit că noi suntem cei mai nedreptățiți oameni, că nouă ni se fac rele, că suntem furați și că noi, inocenții, suntem doar niște eterne victime, vaci de muls. Credem că doctorii sunt niște șpăgari nesimțiți și prin asta punem etichete pe toți, credem că profesorii sunt niște oameni răi și prin asta îi punem pe toți într-o categorie, credem că preoții sunt lacomi și prin asta le lipim tuturor eticheta în frunte, credem că primarii sunt niște hoți și punem toți primarii într-o oală. Exemplele pot continua.

Ura din noi iese la iveală la orice dramă care se întâmplă. Avem capacitatea să linșăm, să ucidem pe cei considerați vinovați dar nu, noi nu suntem vinovați. Doar porcii de parlamentari, nesimțiții de primari, șpăgarii de doctori, ei sunt vinovați. Noi nu suntem, vina nu e a noastră, doar dreptatea ne aparține. Greșit dragii mei. Trăim în ţara pe care o merităm. Noi am construit-o așa.

O vorbă românească veche spune „omul sfințește locul”! Uitați-vă doar la cazurile în care există oameni faini într-un anumit loc și veți vedea oaze de curățenie, înțelegere, comuniune, milă, compasiune și altele. Sunt oameni care în jurul lor construiesc mici raiuri. Sunt oameni care prin dedicarea și iubirea lor de semeni, prin iubirea lor practică față de Dumnezeu ajută, oferă, fac. Dacă în jurul meu și al tău nu este un astfel de mediu, noi suntem vinovați. E adevărat că mediul poate fi ostil pentru asemenea acte, dar binele întotdeauna va învinge.

--

de . Citeste tot articolul click aici

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura