Reclame
ULTIMELE STIRI

Demonii violenței au cerut sânge

Sustine. Ajuta-ne sa aducem acest proiect mai departe. Multumim

$3.00


Luna aceasta un tip insuflat de distrugătorul a intrat în două moschei și a omorât aproximativ 50 de persoane de credință musulmană. A fost suficient ca musulmanii extremiști să înceapă Jihadul împotriva cui credeți? Împotriva creștinilor, evident. Musulmanii extremiști au început să ucidă creștinii din țările în care aceștia sunt o minoritate sau undeva la 50% din populație și pot face legea.

Numai în Nigeria cele două organizații teroriste care conduc neoficial sudul, țării unde predomină musulmanii, deja au omorât de la incidentul din Noua Zeilandă cam 150 de creștini. Dacă vi se par puțini sau doar un număr, vă rog puneți printre cele 150 de persoane cei mai dragi cinci oameni din viața voastră. Cum e acum? Așa-i că vă doare numai gândindu-vă la acest lucru?

Cu ceva timp îainte de acest incident eram la o noapte de rugăciune în Paris și am văzut ceva ce m-a înfiorat, dar în același timp m-a responsabilizat mai mult în ce privește rugăciunea. Am văzut căpeteniile demonice pe categoriile lor erau la o masă și vorbeau. La un moment dat s-a ridicat cea care este responsabilă cu violența și a spus: “E rândul meu acum, vreau sânge!” După aceste cuvinte a plecat, dar noi creștinii am prins-o de un călcâi și o țineam pe loc, rugăciunile noastre erau ca niște țepușe foarte ascuțite care îi străpungeau talpa piciorului. Cred că am diminuat mult planurile ei.

Așadar, doar noi creștinii prin rugăciunile noastre vom putea reduce sângele vărsat pe acest pământ. Orice picătură de sânge vărsată îl întristează pe Dumnezeu și-l bucură pe Satana.

Rugați-vă pentru pacea fraților noștri creștini, pentru protecția lor în aceste țări în care sunt ca într-un “abator”, rugați-vă ca planurile diabolice să fie zădărnicite, tânărul de 28 de ani care a omorât oamenii aceia în Noua Zeilandă plănuia acest atac de 2 ani, iar el era fascist, condus de un alt curent de ură demonică.

Doamne, ocrotește-ți copiii de pretutindeni!

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2070381979676577&set=a.694621893919266&type=3&theater

Reclame

Sustine. Dumnezeu te va rasplati!

$5.00

Articole recente: LibrariaCT.ro

Despre ADMIN (23487 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

1 comentariu la Demonii violenței au cerut sânge

  1. A republicat asta pe Noutati Crestine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: