EDITORIALE

Navigând fără țintă – Nicolae Geantă

Probleme de viitorSunt tineri. În ultimul an de liceu. Abia așteaptă să termine cursurile. “Ni s-a acrit de atâta școală…”. “Și ce planuri aveți, ce scopuri?”. Liniște ca de criptă. Apoi, unul câte unul, aproape toți parcă, dau copy-paste la răspuns: “Nu știm, nu ne-am… decis”.

E povestea unora de-doișpea cu care am vorbit de curând. Sau poate tragedia lor… De fapt e-o filosofie de viață a multora dintre noi. Trăirea la plesneală. Fără scop. Fără o țintă. Încotro bate vântul. Încotro ne duce valul. Giruete… Scânduri ce plutesc pe valuri. Ele se lovesc de stânci, dar peștii înoată!

Le-am spus tinerilor că ne purtăm ca Alice (în Țara Minunilor), când a întrebat într-o intersecție: “Pot ajunge unde doresc eu pe drumul acesta?”. “Și unde vrei să ajungi?”. “Nu știu!”. “Atunci sigur vei ajunge!”. Pentru că cine nu are scop nu are cum să înregistreze eșec. Poate pierde la curse numai cine aleargă. Dar și câștiga. Cel din tribună nu gustă nici lacrimile întristării, nici pe-ale bucuriei.

Edison a stricat 999 de becuri să își atingă scopul. Jack London a înregistrat 600 de respingeri de la editori până și-a publicat prima poveste. Ford a dat faliment de 5 ori înainte să își pună fabricile (și mașinile) pe roți. Van Gogh și-a vândut o singură pictură în timpul vieții. Dar a continuat cu aceeași pasiune să picteze! Toți au avut un scop. Campionii au totdeauna ținte bine precise. Laurii se pun pe creștet numai după ce treci linia de sosire, nu imediat după start. N-a fost decorat nimeni după primii 10 metri… Și nici că a tras puternic, dar pe lângă poartă…

Le-am mai spus că viața e ca o călătorie cu vaporul. Mă urc într-un port la marginea lumii cu țintă precisă: acasă. O singură linie unește două puncte (chiar și peste ocean). Un singur traiect trebuie să urmez. Dacă mă urc și cineva îmi strigă: la dreapta, la stânga, înapoi, iar la stânga…, eu îi arăt busola. După ea mă ghidez. Ea e singura conectată cu ținta. Poate unii îmi strigă: “Sunt valuri uriașe, Catrine, taifunuri… Să facem ocol!”. Eu le arăt busola. Ea îmi spune: “înainte!” Trebuie să birui furtuna! Dacă îi ascult pe ei, dacă mă ascult pe mine, s-ar putea să navighez până la epuizare și tot n-ajung la țintă. Sunt pe ocean, dar la ce-mi folosește dacă nu ajung la destinație?

“Să nu scăpați ținta din ochi”, strigă epistola către evrei la sfârșit. Altfel ați tras săgețile vieții aiurea. Altfel, ca Petru pe valuri, începeți să vă scufundați după ce-ați mers o petecă pe ape ca pe asfalt. Altfel, navigați doar de acasă la biserică… Cerul lipsește! Și cine s-ar urca pe un vas care navighează niciunde?

Când navighează cu ținta în ochi, Biserica nu își poate permite predici slabe, sfârtecarea orei de rugăciune, neimplicare în evanghelizare, lipsa de pe stradă, mâini neîntinse spre săraci, spre bolnavi, spre portofele… Cu ținta în ochi nu șomezi, nu te plictisești. Nu te rătăcești! Cu fiecare minut vii spre linia de sosire, ești tot mai aproape!

Hristos ne-a spus clar să nu avem două ținte. Și totuși, unii vrem să țintim și pe Dumnezeu și pe Mamona. Dar Dumnezeu nu poate fi împărțit! Deși e atât de mare!

Construiți-vă idealuri mari. XXL. Să încăpeți în ele. Ținte mari. Goliatice. Să le puteți nimeri. Înțelegeți de ce Cerul e atât de mare? Și totuși…, cei mai mulți îl ratează!

Nicolae Geantă http://www.ciresarii.ro/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: