StiriSTIRI MISIONARESTIRI VIDEO

Impactul ”Clubului Biblic”: consumul de droguri scade, notele cresc

California este cunoscută pentru plajele sale, pentru filme sale și pentru celebrităBUCURIEțile de la Hollywood.
Un bărbat se roagă pentru California ca să experimenteze o mare trezire. Brian Barcelona vorbește la întâlnirile „Clubului Biblic” și elevii sunt atenți, chiar și membrii bandelor:
”Nu o să uit niciodată. Când am terminat de vorbit s-a făcut liniște. Acest tip se ridică în picioare, se uită la mine și mă întreabă: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Îmi amintesc cum directorul m-a chemat în biroul lui și mi-a spus: „Nu știu ce le spui la aceste întâlniri, nu știu ce faci acolo, dar continuă să faci ceea ce faci deoarece membrii bandelor apelează la noi și ne roagă să-i ajutăm, deoarece vor să renunțe la acest stil de viață.”
Barcelona conduce „One Voice Student Missions”, o lucrare pe care a început-o la liceul său din California.
”Lucrarea noastră îi abordează pe elevi cu privire la visurile pe care le au: ”Dacă banii sau timpul nu ar fi o problemă, ce ai vrea să facă Dumnezeu în școala ta?”’, era întrebarea lui Brian Barcelona.
În șase ani, lucrarea a crescut de la o școală la peste 20 de școli, la mii de studenți.
”A fost minunat. Nu-mi venea să cred cât de autentic este”, mărturisea Valier Bonoan.
”Impactul cel mai mare l-a avut asupra atitudinii mele. Aveam o atitudine de respingere”, mărturisea Raymundo Herrara.
”I-am cerut să se roage pentru mine. Am plâns foarte mult. Știam că fac multe lucruri rele”, mărturisea Cesar Zeledon.
Sute de elevi de la Liceul „Roosevelt” frecventează aceste întâlniri. Una dintre singurele școli care dispune de un centru pentru planificare familială.
Pizza oferită gratuit aduce noi participanți. Mesajul pe care Brian îl transmite îi determină să revină.
”M-au încurajat să-L caut mai mult pe Dumnezeu. Am învățat multe. Am primit înțelepciune prin învățăturile lor”, mărturisea Valier Bonoan.
”Mă bucur că L-am cunoscut pe Isus, pentru că acum sunt mult mai optimistă. M-am schimbat foarte mult. Iubesc întâlnirile ‘Clubului Biblic”’, mărturisea Ruby Navarrete.
”Încetul cu încetul, participând, rugându-mă, închinându-mă, m-a ajutat să mă regăsesc”, spunea Mary Sanchez.
Una dintre întâlnirile de la „Clubul Biblic” a avut loc pe plajă. Aici a avut loc un botez.
Mulți se întreabă cum reușești să faci asta într-o școală publică.
”Fiecare școală organizează cluburi. Fie că e vorba de club de șah, club islamic, club de matematică. Sunt permise și cluburile biblice. Ideea de bază este că trebuie să fie implicați elevii”, spunea Brian Barcelona.
Conducerea unora dintre școli se bucură de acest club biblic, deoarece văd cum atitudinea elevilor, comportamentul, se schimbă în bine și notele cresc.
Brian a văzut schimbări și mai mari:
”Am găsit o scrisoare anonimă în sala de clasă unde ne întâlneam. Îmi era adresată mie, chiar dacă nu știa cum mă cheamă. Era o scrisoare de mulțumire. Autorul scrisorii spunea că își propusese cu o seară înainte să se sinucidă. Dar după ce a participat la una dintre întâlniri, a găsit speranță și astăzi este în viață.”
Scrisoarea și-a atins scopul. Și Brian a fost mântuit tot prin intermediul unei întâlniri la care a participat când avea 16 ani.
Brian Barcelona nu credea în Dumnezeu, era ateu:
”Am văzut atât de multă ipocrizie în Biserică. Familia mea obișnuia să meargă la biserică, dar a renunțat. Eram convins că Dumnezeu nu există. M-am mutat cu mama și m-am întâlnit cu Albert, un vechi prieten. Albert mă invita în fiecare weekend la întâlnirea cu tinerii. Mi-a spus că dacă voi participa la o întâlnire, o să-mi cumpere un suc de la Jamba. Mă încânta ideea să beau un suc pe gratis. L-am întrebat direct la ce oră vine să mă ia. Mă aflam în biserică și mă rugam: ‘Isuse, nu știu dacă ești adevărat. Am auzit că ai murit pe cruce. Dacă ești adevărat, vreau să te atingi de mine.’ După ce am terminat rugăciunea, am simțit că sunt copleșit de dragoste și am început să plâng.”
Un ateu care devine un credincios. Din acea zi, Dumnezeu l-a folosit pe Brian ca să le vorbească tinerilor despre El. Brian spunea că Dumnezeu îl folosește nu pentru că ar avea vreun merit, ci pentru că este disponibil.
Stire difuzata in Mapamond crestin 583 -septembrie 2015 – ultimele stiri crestine: http://alfaomega.tv/stiri/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: