Presimt că iar o voi încasa, dar nu pot tăcea nici în acest subiect. E vorba de pasiunea religiei creștine pentru durere și autosuferință. Adesea mă întâlnesc cu oameni care asociază neapărat religia cu suferința și care evocă amintirea unor oameni care au murit pentru religie. Mă doare tare, când găsesc oameni gata să sufere pentru orice altceva, decât pentru credință. Știu că ce voi scrie azi este dur, dar trebuie să ne trezim nițel la realitatea scripturală.
Apostolul Pavel, în scrierea sa către cei din Corint, specifică la un moment dat că, nici jertfa umană nu valorează nimic fără dragoste. În alt loc, în Vechiul Testament, Dumnezeu le spune celor din poporul Israel, că e scârbit de jertfe și sărbători ținute în cinstea Lui și vrea doar ascultare. Versete mai găsim pe această temă, dar mă opresc la aceste două pasaje, pentru că le găsesc foarte explicite. Ele vor să spună clar, că nu este neapărat necesară suferința fizică pentru a fi în voia lui Dumnezeu și că orice suferință fizică pentru Dumnezeu e valabilă, doar dacă este prezentă dragostea.
Se apropie sărbătorile de Paște și deja mă simt scârbit de cât sânge voi vedea văruit pe pereții facebook-ului. Lumea adoră imaginile în care curge sânge și care ar trebui să reprezinte jertfa Domnului Isus. Ei bine, nu cred că s-a făcut acea imagine care să surprindă realitatea de pe Calvar, așa că e mai corect să o lăsăm moale cu scenele. Nu ni se cere nicăieri să jucăm scenete sau teatru pe tema asta. Ni se cere doar să ne amintim de fiecare dată când frângem pâinea. Dar noi avem o pasiune pentru evenimente pe tema asta. Se organizează marșuri prin orașe cu procesiuni asemănătoare celei de acum 2000 de ani. Oamenii ”donatează” filmul Isus și se uită, cum se uită și la Crăciun la Singur Acasă. Devine ”mișto” să te uiți la cât a suferit Isus, că tot se poartă filmele horror azi.
Avem o sete după violență și suferință și vorba cuiva, la convertire ”ne mutăm pe partea cealaltă de tarabă” și sfințim pasiunea pentru sânge și suferință. Credem că dacă ne uităm la scene însângerate la filme, ni se trezește mila de Isus cel suferind. Credem că putem comemora noi ”mai cu senzație” decât alții Paștele, dar pe de altă parte hramul e hram frate, mâncărică, fun și relaxare. Probabil ne simțim bine să serbăm mai horror, ca să ne simțim îndreptățiți la așa dezmăț culinar.
În fine, se știe că am o antipatie pentru tot ce înseamnă sărbătoare, dar totuși, scoţându-mă pe mine din ecuație, că doar nu-s centrul universului, nici vreun punct de referință, lucrurile sunt deplasate rău de la ”axa Scripturii”. Ni se cere simplu să ne amintim de moartea Domnului Isus prin celebrarea cinei. Nu se spune despre procesiuni, scenete, decoruri care mai de care mai impresionante, față posacă la comandă, lacrimi sforțate și tot teatrul de rigoare. Doamne cât de falși am ajuns… Te rog să ne ierți pentru fățărnicia, formalismul și devierea noastră de la Scriptură și de la ascultare.
Paștele înseamnă altceva decât serbăm noi primăvara. Nu mai are nici o legătură cu Isus ceea ce facem noi, doar ne folosim de imaginea lui Isus pentru a avea alibi ”de calitate” la plăcerile noastre. Ni se întristează fața că așa o cere cadrul, nu că așa simțim. Mă uit uneori la bieții pastori sau predicatori, la cât se chinuie să se vadă durerea pe fața lor și la câte încercări ridicole fac unii de a aduce și transmite dramatismul scenei în biserici și îmi este milă de ei. Cine te pune frate să joci teatru? Cine te pune să simulezi ce a fost la Golgota? Cine te crezi de încerci să aduci acea scenă în biserică? Cine îți cere asta? Câte șanse ai să o aduci fără a o murdări sau diminua în grandoare?
Da, dar vrem sânge, vrem cruzime, ne place să retrăim chinul ca o pedeapsă simbolică pentru plăcerile pe care mi le-am permis. Jertfa a fost odată pentru totdeauna, nu se va mai aduce. Grandoarea a fost unică, nu se mai reproduce. Degeaba ne străduim, degeaba improvizăm, degeaba aducem efecte speciale. Totul a fost odată și nu se va mai repeta, de aceea prefer doar să citesc Scriptura ca să îmi amintesc. De aceea nu mă voi uita la nici un film. De aceea nu voi asista la nici o scenetă. De aceea voi refuza să merg la biserică de sărbători.
Dumnezeu a adus jertfa. El și-a vărsat sângele. El a murit pentru că noi, nici să simulăm nu suntem în stare. Noi putem doar beneficia de jertfa Sa în tăcere și ascultare. Putem doar să ne bucurăm de efectul morții Mântuitorului și să tăcem. Încercările noastre de a simula condamnarea, răstignirea, moartea și învierea sunt diluate și inexpresive. Tot ce putem face e să ascultăm nu să aducem jertfe. Doamne, ai milă de mine păcătosul!
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
