Florin Ianovici – Câteva ceva despre Charlie

Această săptămână e cu siguranță săptămâna lui ,, je suis Charlie’’ și ar trebui să învățăm câte ceva din acestă tragedie.

Prea târziu.
E frumoasă frăția lacrimilor și e înălțător să iei apărarea celor năpăstuiți și neputincioși în a se apăra față de nedreptate. Oamenii credincioși sunt chemați să fie lumina lumii și sarea pămăntului ceea ce înseamnă că viața de credință nu înseamnă pasivitate iar tăcerea poate fi și condamnabilă. Dureros e că în ultima perioadă frăția lacrimilor este constituită post mortem. Dincolo de durerea lacrimilor vărsate pentru cei uciși, mă doare faptul că nu mai există un semănat al lacrimilor ci doar un seceriș al lor. Suntem chemați să investim lacrimile prin rugăciune ca sufletele oamenilor să devină un seceriș plin de cântece de bucurie. Celor morți le poți face doar un mormânt. Pe cei ce încă trăiesc îi poți scoate din mormântul păcatului prin dragostea lui Hristos. Să nu ne trezim prea târziu!

Prea departe.
E hidoasă religia care ucide cu numele lui Dumnezeu pe buze. Nu e vorba doar de extremis și fundamentalism cât mai ales de prostie și răutate în forma sa cea mai periculoasă: fanatismul. Un suflet trezit la viață de credință trăiește miracolul creației și al dragostei Creatorului. Cei care seceră vieți și seamănă gloanțe nu au cunoscut niciodată singura cale pe care nu se rătăcește nimeni: dragostea de semeni și de Dumnezeu. Când cruzimea îmbracă haina religiei s-a ajuns deja prea departe.

Prea mult.
E revoltătoare libertatea care nu ține cont că viața e un plural, adică o paletă de trăiri, convingeri și alegeri care nu pot fi batjocorite în numele progresului, al avangardismului. Liberul arbitru, libertatea exprimării nu înseamnă să reducem viața tuturor la un singur mod de a trăi – indiferent de nuanță – ci de a permite omului să aleagă iar alegerea sa să fie respectată. Persiflarea, caricaturizarea și luarea peste picior, ocară și insulta nu au fost și nu vor fi niciodată mijloace de exprimare ci neputința unora de a înțelege sufletul diferit al aproapelui. Bălăcăreala și cloaca vor rămâne mizerabile chiar dacă libertatea exprimării îți permite să le practici. Când libertatea înseamnă dreptul să scuip pe sufletul aproapelui deja e prea mult.

Dincolo de faptul că unii aleg ,,je suis Charlie’’ sau că alții aleg ,, je ne suis pas Charlie’’ cei mai mulți simțim că e prea mult, că s-a ajuns prea departe și tare mă tem că e prea târziu.