Despre muzică, dragoste și vise… cu Cristian Cazacu

Cristian Cazacu este „unul care își dă seama de trecerea timpului”, după cum spune chiar el. La 35 de ani încearcă să se investescă în lucruri care rămân, care au un impact durabil. Experiențele prin care a trecut l-au schimbat pe el, gândirea lui şi poate, într-o anumită măsură, chiar și stilul muzical.

Unii te asociază cu „born again”, alții își amintesc cu plăcere de „Ridică-ţi ochii către cer”, sau simplu: un artist pasionat. De ce ai început să cânți?

Întâi a fost sedimentarea. Ne dăm seama sau nu, cu toții suntem expuși la muzică. De când te naști până când închizi ochii ești înconjurat de muzică: de la cântecele de leagăn până la bocetul și cântecele de la înmormântare. De mic am fost expus muzicii populare și muzicii ușoare, specifice sfârșitului anilor ‘70, dar nu m-a interesat muzica foarte mult până în anii 90, când a ajuns MTV-ul în România. Am început să ascult multă muzică și să mă uit la videoclipuri. Țin minte că, ascultam Guns’n’Roses, iar sora mea avea bețe de tobe cu care băteam pe canapea până ieşea tot praful din ea. Cam așa am început. Surorile mele erau într-un ansamblu de fete, cântau toate la chitară, la Casa Pionierilor pe vremea lui Ceaușescu. Aveam chitările în casă și le auzeam mereu. În clasa a IX-a mi-a căzut cu tronc o fată și m-am gândit să îi compun un cântec, dar nu știam să cânt la chitară. Așa că am început să învăţ repede la chitară trei acorduri. Motivul a fost și că eram prea sărac pentru a-i face un cadou fetei, drept urmare nu am putut decât să îi fac un cadou creativ: un cântec. I-a plăcut, dar tot nu m-a vrut de iubit. Se întâmpla undeva prin anul 1992.

Înţeleg că în prezent, pe lângă activitatea muzicală, ai un rol important în susţinerea lucrării soţiei tale. Cum ai cunoscut-o pe Bella?

Aveam prieteni comuni, eu eram în State la un seminar teologic, Bella era în Cluj, iar prietenii noștri îmi tot spuneau că trebuie să mă însor. Eu știam asta, dar nu știam cu cine. Prin ei am aflat de Bella, dar nu am vrut să îmi trimită poze pentru că am considerat că nu era corect să evaluez o domnişoară tânără numai după înfățișare. Eu şi Bella suntem produsul erei ăsteia în sensul că ne-am început prietenia pe internet. Mi-a plăcut cum scria, cum gândea, mi-a plăcut dinamica interacțiunii noastre în scris, ne scriam cu orele, probabil am putea tipări un volum de cinci sute de pagini numai cu conversaţiile de pe Yahoo Messenger purtate preţ de cinci luni de zile. Admiram la ea inima ei, seriozitatea cu care aborda deschiderea ei față de o altă persoană și seriozitatea relației în sine. Eram și la o vârstă la care te gândești altfel la lucrurile acestea, dar mai mult decât atât, eu voiam să îl urmez pe Hristos ca model masculin. Bella mi-a povestit și de relația ei cu același Hristos, dar de această dată ca Mire pentru ea și cât de mult a însemnat să vadă dragostea Lui de mire care o răscumpără şi o face fără pată, sfințind-o. Povestea a rezonat foarte puternic în amândoi și pentru mine a fost un semn că suntem pe un drum similar. Evident era romantismul, evident îmi plăcea de ea în întruparea ei, aveam toate pozele ei, erau pe desktop la mine ca screen saver. M-am dat cu parfum la prima noastră convorbire pe Skype! După cele cinci luni știam că vreau să mă căsătoresc cu ea, îi luasem deja și inelul de logodnă. M-am întors în țară, ne-am curtat două luni de zile, am cerut-o de soţie, ne-am căsătorit civil două săptămâni mai târziu, apoi ne-am căsătorit înaintea lui Dumnezeu la o lună după logodnă, iar după trei zile ne-am întors în State. În America a fost o călătorie binecuvântată de descoperire personală şi reciprocă. Nu a fost ușor, eram în cu totul alt context, Bella renunțase la tot și a luat-o de la zero. A fost greu, însă Dumnezeu a născut ceva frumos în ea, i-a deschis uși noi, mai târziu a primit o bursă și apoi ne-am hotărât să avem un copil. Acum suntem deja căsătoriţi de patru ani. Trecem prin diferite anotimpuri, aşa cum trece orice relație. Au fost și momente difi cile atât în Statele Unite cât și aici, mai ales să ne readaptăm, să creștem rădăcini înapoi în România. A fost o călătorie care ne-a costat mult, ca familie, însă mulțumim lui Dumnezeu că a pus în Bella inițiativa de a se ocupa de proiectul pentru cupluri căsătorite “Căsnicii puternice/slujiri de succes”, proiect care continuă să ne fie chiar nouă înşine colac de salvare.

Ce sfaturi le-ai da tinerilor care se pregătesc pentru căsătorie?

Citeam că imaginea tinerilor despre căsătorie s-a deformat în ultimii ani. E bine să fii romantic, dar am observat că mulți se gândesc doar la momentul nunții în sine, mulți fac pregătiri cu ani înainte doar pentru ziua aceea, investesc foarte mult, intră în datorii pentru acel moment, ca să fie de vis. E un moment frumos, un simbol de legământ, un act de închinare, însă cred ca au nevoie mai mult de un înțeles adânc al căsătoriei. Sfatul meu ar fi ca tinerii să treacă dincolo de efervescența aceasta care le inundă mintea, să încerce să se gândească serios ce este căsnicia și să o îmbrățișeze plini de curaj, pentru că este un proces de sfințire. Dumnezeu vrea să ne sfințească prin trăirea alături de persoana aleasă. Aceast adevăr nu îl vor vedea într-un film, nici nu îl vor citi într-o revistă. De aceea tinerii au nevoie să se înconjoare de astfel de cupluri căsătorite care trăiesc împărăteşte și, dacă nu le găsesc, măcar să citească cărți scrise de astfel de cupluri.

Care sunt valorile pe care ți-ar plăcea să le vezi în fiul vostru?

Îmi dau seama că am mult de lucru și mi-ar plăcea ca fiul nostru, Avi, să aibă o intimitate cu Dumnezeu și credincioșie față de El, indiferent ce s-ar întâmpla. Îmi doresc să fie responsabil pentru trăirea lui cu Dumnezeu dincolo de fațadele religioase. Aș vrea să aibă cultivat în el un spirit de onoare, să devină un om demn, să aibă noblețe, umilință, ospitalitate, să gătească așa de bine ca mama lui, să aibă curaj, să fie stăpân pe picioarele lui. Vreau să aibă îndrăzneală, creativitate, să caute unicitatea şi să aibă spiritul de a schimba lumea. Aș vrea să își însușească fericirile de pe munte. Vreau să aibă șarm, stil, simplitate, bun gust, pasiune pentru ce face, solidaritate, renunțare de sine, dragoste, duioșie, o inimă bună, liniște în viață și devotament față de soția și copiii lui.

În urmă cu doi ani ai lansat în România conceptul de artist misional. Cum l-ai caracteriza?

L-am numit artistul în 4D, dar acum cred ca ar trebui să spun „artistul în 4HD”, adică Hristos și cele patru dimensiuni ale devenirii unei persoane. Este o formă sintetizată a ceea ce cred eu că înseamnă să fii un artist. Prin a fi “misionar” oamenii din bisericile evanghelice înțeleg că trebuie să ai o carte de muncă, să fii trimis ca și om de carieră sau având chemare misionară undeva departe. Tinde să se piardă din vedere ideea că noi toți trebuie să avem acest impuls misionar în noi în Oradea, Timișoara, București sau oriunde am fi . E vorba de acea trăire constantă descrisă în literatura de specialitate din domeniul misiologiei, acest nou concept de a fi misional, a avea o gândire și o trăire înrădăcinată în misiunea lui Dumnezeu afl ată în plină desfăşurare chiar sub ochii noştri. Artistul misional ar trebui să fie unul care e conștient și încearcă să se poziționeze în mod dinamic la intersecția celor patru dimensiuni: relația cu Dumnezeu, comunitatea de credință, contextul cultural și propria sa devenire. Cu cât ajungi să trăieşti în şi din această intersecție, devii un vas al lui Hristos din care iese ceva creativ, acea voce profetică, pe care Dumnezeu a vrut dintotdeauna să o aibă atât Poporul Israel, cât și oamenii credincioși Lui. E esenţial să fii conștient de unde te ia Dumnezeu și unde vrea să te ducă, și aceasta presupune maturizare și maturitate pentru că nu mulți sunt conștienți de ei înșiși. Nici eu nu am fost multă vreme. De abia spre vârsta de treizeci de ani am început să fiu conștient de propria mea devenire și care îmi este drumul. Până atunci am mers prin imitație.

Care este povestea din spatele cântecului tău preferat?

Până de curând piesa “Prietenul meu” era pentru mine preferată, și rămâne din mai multe puncte de vedere atât ca vers cât și ca stare muzicală şi orchestrație, însă tot mai mult mă regăsesc acum în câteva cântece pe care încă nu le-am terminat. Unul dintre ele este “Vie Împărăția Ta” care este un cântec liturgic, un cântec pentru un context de închinare muzicală corporativă. Observ că este nevoie de mai multe cântece care au un fundament teologic bine așezat, gândit și cernut, încât să nu fie doar experiențe personale. “Vie Împărăția Ta” este o preluare a Rugăciunii Domnești, prin care încerc să explorez ce ar trebui să însemne Împărăția lui Dumnezeu pentru noi. E o altă abordare muzicală, e un cântec de inspirație divină: nu mi-am propus să compun cântecul respectiv, a fost o provocare într-un anumit context.

Ai vreun regret?

Uneori mă încearcă regretul, de altfel inutil la vârsta aceasta, dar îmi trece prin cap gândul: „ce ar fi fost dacă ai mei m-ar fi dat la liceul de muzică de mic din clasa I-a”. Însă, cum spuneam, e inutil acum, tardiv, dar Dumnezeu răscumpară anii aceia în felul Său. Cred că un alt regret pe care îl am este că nu am fost întotdeauna foarte deliberat sau intențional în ceea ce făceam și nu am fost foarte prezent în sensul de a fi prezent în clipa respectivă și de a-mi da seama de ce se întamplă. Uneori cred că am apărut târziu la rampă cu anumite gânduri, cu anumite argumente, alteori cred că am fost înaintea curentului și înaintea timpurilor, dar acesta cred că este un dar a lui Dumnezeu pentru orice artist. I se dau lucruri înainte de timpul lor uneori, tocmai în spiritul profetic. Un alt regret este că nu s-a maturizat contextul muzical românesc încât să existe mai multe ocazii și oportunități pentru diferiții artiști, încât aceştia să se exprime muzical şi să poată vedea şi un rod financiar în urma muncii lor.

Care iţi sunt planurile de viitor?

În viitorul apropiat mă gândesc la un proiect muzical liturgic. Îmi doresc să scriu o carte. De asemenea vreau să mă apropii mai mult de soția mea, să petrecem mai mult timp împreună. Vreau să fiu mai prezent cu Avi, investind în el mai mult. Am nevoie de un website atotcuprinzător aşa încât lumea să știe ce anume cred, ce fac şi ce resurse am de oferit. Vreau să devin mai în formă atât fizic, emoţional, cât și spiritual. Aș vrea să găsesc ocazii în care să predau, să împărtășesc ceea ce mi-a dat Dumnezeu. Și, nu în ultimul rând, ne dorim o fetiță!

de Larisa Firăr – sursa: mediacbee.ro