Si clipa are un pret!

Copil fiind, m-am grabit s-alerg pe calea vietii , s-apuc grabnic misterul  celor mari, care de multe ori ma fascina si ma lasa cu atatea intrebari. M-am grabit s-ajung in lumea lor, iar cand am ajuns mi-am dat seama ca nimic nu era cum mi-am imaginat. Ah, daca as fi stiut ca drumul ma duce catre lupte nesfarsite, daca as fi stiut ce soarta nemiloasa ma asteapta… as fi prins timpul in loc,as fi sorbit copilaria mea ca pe cea mai fina bautura! Intr-o continua joaca, culcata in puritate si naivitate, cu soarele vesnic pe cer, asa m-a gasit copilaria. Iar eu zambeam, pentru ca fusesem scaldata in inocenta. Inima mea inca frageda, fara rani si fara cicatrici, zvacnea a viata. Cat de frumoase erau diminetile, cat de minunate erau serile! Iar noi, copii nevinovati, ne avantam catre necunoscut, apucand cu ardoare timpul. Nu am stiut ca dupa colt, vom da piept in piept cu lumea. Si fara sa realizam, incepuse deja prima noastra lupta! Apoi, a doua, a treia, iar curand, am si uitat ca am fost odata, copii blajini cu ochi visatori! Ne-am trezit murdariti de colbul vietii, cu bataturi si cicatrici, cu anii biciuindu-ne chipul. Trist este ca nu ne mai putem intoarce, dar ne amintim cu jind de fericirea pura a unui copil. Ne-am grabit, si graba noastra nu a intarziat sa ne aduca si consecintele ei. Dar numai asa, am invatat ca orice clipa trebuie pretuita. Ca trebuie sa ne bucuram de timpul de acum, un timp care nu va mai exista decat in amintirea noastra. Te rog, nu te grabi! Paseste incet, incet si bucura-te ca un copil!

Articol scris de: Luta Anca – writing-with-ancaluta.blogspot.ro

Scrisc