Negoț, zbor și cer
Mă uitam într-o dimineaţă devreme la cerul frumos cu nori. De undeva de acolo trebuie să vină Izbăvirea noastră. Avem nevoie de izbăvirea aceea într-o lume de pândari de suflete. Păsările zboară mai aproape de cer; mai aproape decât noi. Parcă simt şi ele că această cortină a lumii nu mai are deschidere multă. Glasurile lor tomnatice Îl ciripesc pe Hristos.
Oamenii se trezesc dimineaţa devreme şi adorm târziu. Dimineaţa îi vezi pe stradă pe mulţi umblând după pâine şi eventual ceva salam. Abia aştept să schimb pâinea cu smochinul din cer!
Auzeam undeva că uleiul de măsline nu este de fapt de măsline. E precum laptele la cutie care de fapt nu prea e lapte sau precum creştinismul care de fapt la mulţi din noi nu prea este.
Dar, chiar dacă nu este, Dumnezeu cere. Talanţii îngropaţi nu sunt ca seminţele care dau rod. Unde i-am lăsat acolo rămân. Sunt mai nemuritori şi mai reci decât a fost vreodată Eminescu.
Citeam într-un articol că un talant attic de argint din Grecia veche preţuia peste douazeci de mii de dolari. Îngropat e nul. Talanţii daţi de Dumnezeu au valoare doar în negoţ.
Concluzie: viaţa noastră să fie ca a păsărilor, mai aproape de cer, iar trăirea noastră spartă în miresme de negoţ pentru veşnicie.
Alexandru Fintoiu – www.ciresarii.ro
“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.
Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.
Pentru rezervări sună la: +40.746.675.313
+40.742.684.415






![Banner Life [crestintotal.ro][460x60px]](https://i0.wp.com/crestintotal.ro/wp-content/uploads/2012/03/banner-life-crestintotal-ro460x60px.png?w=708)
![crestintotal.ro_[banner in articles].22.FEB.2012](https://i0.wp.com/crestintotal.ro/wp-content/uploads/2012/02/crestintotal-ro_banner-in-articles-22-feb-2012.jpg?w=708)






f fain e mesajul cu negotul:-)