„Unde era Dumnezeu când s-a întâmplat asta?”

Cred că fiecare dintre noi şi-a pus măcar o dată în viaţă întrebarea aceasta: „Unde era Dumnezeu când s-a întâmplat asta?” şi mai cred că niciodată nu vom privi acest răspuns pe deplin, decât pe bucăţi sau înjumătăţit. Un lucru ştiu. Dumnezeu era acolo şi este aici.
El este cu acea soţie care află că soţul ei are cancer, El a fost acolo când acel tânăr a murit în accident de maşină, El a fost cu mine când am plâns. El a fost. El este.
Nu înţeleg de ce noi oamenii Îl facem pe Dumnezeu răspunzător de tot ceea ce ni se întâmplă. Nu înţeleg de ce Îl întrebăm pe El de ce nu face nimic pentru acel copil care moare de foame… numai sub ochii Lui? Oare nu ar putea şi El să ne întrebe pe noi acelaşi lucru? Nu suntem noi El pe acest pământ? Atunci de ce fugim de responsabilitate?
Chiar dacă noi ca oameni nu înţelegem de ce un Dumnezeu bun îngăduie lucruri rele pentru copiii Lui, El ştie ceva. Ştie cum trebuie un copil crescut şi educat. Uneori mai trebuie lăsat şi să cadă, ca mai apoi să se ridice şi să se înveţe să umble. Câteodată un copil este neascultător, aşa că numai nuiaua îl poate îndrepta şi-l poate face să vadă ceea ce nu putea vedea mai înainte.
Şi de fiecare dată nu experienţele frumoase şi fericite ne-au apropiat unul de celălalt, ci cele care au cerut multe lacrimi şi nopţi nedormite. Dumnezeu este mereu prezent în vieţile noastre, El nu ne-a promis o viaţă lipsită de necazuri, ci ne-a spus să îndrăznim. Să biruim lumea! Ne-a cerut să ne bucurăm în suferinţă şi să ne încredem în El. Să ne sprijinim de braţul Său ca să putem traversa mai rapid marea învolburată şi furtunoasă. Lui Îi pasă de noi.

Şi trebuie ca noi să înţelegem că un Dumnezeu minunat şi bun ne-a iubit aşa de mult încât S-a făcut că nu aude atunci când Fiul Său striga ţintuit în cuie pe o cruce: Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?
L-a părăsit El oare în acel moment? A fost El acolo prezent? Atunci, te întrebi tu, de ce a îngăduit un Dumnezeu bun un lucru aşa de rău.
Ca să trăieşti tu şi eu astăzi! Şi cred că El îngăduie lucruri rele copiiilor Săi ca să nu le moară sufletele, şi nu cred că putem numi „lucruri rele” ceea ce primim de la Dumnezeu. Pentru că El nu ne dă decât daruri bune. Spre binele nostru şi pentru fericirea noastră. De aceea trebuie să înţelegem că, indiferent de ceea ce ni s-ar întâmplă, Dumnezeu este bun şi noi suntem iubiţi.
Iar El este mereu acolo când se întâmplă unele lucruri pe care noi le considerăm rele, când defapt ele sunt numai înspre binele nostru.
Aşa că, zâmbeşte. Indiferent de cât de greu îţi este sau cât de departe Îl simţi pe Dumnezeu, El este defapt acolo lângă tine, călăuzindu-te prin întuneric. Numai că nu-L poţi vedea pentru că este foarte întuneric.
Nu mă voi teme de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua ta mă mângâie.

Imagine prelaută de pe: http://www.deviantart.com