În aşteptarea inimii de carne. Ultima parte.

Click aici pentru toate partile.

Privirea blândă şi plină de duioşie a Shovei se întâlni cu privirea tristă a lui Jacob, parcă nu se mai văzuseră de mult timp. Folosindu-se de ultimele puteri Shova aştepta ca el să îi povestească visul în timp ce mâna ei se odihnea în a lui Jacob. Isaac aştepta şi el pe fratele său să înceapă, dar şi era atent la drumul său. El începu numaidecât:

-A fost înainte să te întâlnesc vreodată. Îmi amintesc că era o noapte frumoasă, iar cerul era plin de stele ce puteam să le ating de aproape. Am vrut să dorm afară în hamacul improvizat, şi se uită la Isaac care începu să râdă, iar în seara aceea am avut visul. Se făcea că eram în curtea unor africani şi în faţa mea ai apărut tu, dar faţa ţi se vedea vag şi glasul era mai ascuţit, mai vioi. Dar ştiam că eşti tu, bine pe atunci nu ştiam. Erai îmbrăcată într-o rochie albă şi pe cap aveai o coroniţă din florile câmpului şi veneai înspre mine, ţinând în mână inima ta care arăta bolnavă şi bătea neregulat. Ai arătat cu mâna înspre pieptul meu şi mi-ai cerut să-ţi dau voie să-mi iei inima mea şi tu să mi-o dai pe a ta. Eu am acceptat.. şi am făcut schimbul. Erai aşa de frumoasă şi păreai atât de reală încât parcă vroiam să te caut după aceea. Apoi m-am trezit.

Shova îl privea şi ochii ei căprui lăcrimau. Ştia că nu mai avea mult de trăit, în curând avea să moară şi era bucuroasă. Se gândea la mama ei ce o aştepta în Ceruri şi cel mai minunat, urma să-L vadă pe Isus, va putea să-L îmbrăţişeze şi să-I pună toate întrebările din lume.Dintr-o dată mâna firavă a lui Shova se desprinse din palmele lui Jacob şi închise ochii. Respiraţia abia auzită nu mai ajungea până la urechile ciulite a lui Jacob care ştiuse că în clipa aceea sufletul blând al Shovei era pregătit să-şi ia zborul înspre veşnicii, purtat de aripile îngerilor în aerul înăbuşitor al Africii. Ştia şi plângea. Ajunseseră la spital, Isaac o duse pe Shova în braţe până în hol şi Jacob nu putea să umble de unul singur, imediat sosiră şi o echipă de asistente şi medici care îi dăduseră lui Jacob o idee a dragostei. Cu vocea-i înceată le povestise medicilor povestea lor şi le ceru ceva. Le ceru să-i scoată inima sa de carne din piept, inima lui sănătoasă, şi cu mâna tremurândă le arătase pe Shova care părea că doarme pe o targă. Medicii încercară să îi explice că nu au echipamentele medicale necesare, că aşa ceva ar fi un act nebunesc, că nu s-a mai auzit aşa ceva până acuma. Vorbe goale pentru un suflet îndrăgostit.
-Nu-mi pasă de viaţa mea de aici, am una în veşnicie, acolo Sus cu Isus. Vă rog, faceţi cum vă spun eu. le spuse Jacob cu vocea răguşită într-o engleză cât mai simplă şi pe înţelesul acelor oameni.
-Familia? Ştie de asta? l-au întrebat cu ochii miraţi medicii.
-Încă nu, dar le va spune Isus de ce a trebuit să fac asta. le-a răspuns Jacob simplu.
-Sunteţi creştin, nu ne vine să credem că Isus al vostru vă cere să faceţi asta. Este de necrezut!
-Nu, El nu ne-o cere. Ci noi pentru că Îl iubim aşa de mult pe El suntem dispuşi să facem asta..
Asta îi lăsă mască pe toţii şi unui medic micuţi picuri de apă a dragostei înotau în ochii strălucitori.În ceasul acela Jacob fu pus pe targă, dar nu înainte de a o vedea pentru ultima oară pe Shova. Pieptul i se mişca lin în dansul blând al respiraţiei, dar ochii îi erau închişi. Părea că are un vis frumos. Jacob o prinse de mână şi amândoi deodată se îndreptau înspre sala de operaţii, înspre sala unde destinele aveau să le fie schimbate pentru totdeauna. Ori murea numai unul, ori mureau amândoi, ori unul va trăi datorită inimii celuilalt. Existau fireşte complicaţii, inima lui Jacob poate nu se va simţi ca acasă în pieptul mic al Shovei, dar Angelique şi Albertine se rugau.. defapt Duhul Sfânt mijlocea cu suspine negrăite în limbi cereşti şi îngereşti.
Anestezicul curgea prin venele celor două trupuri, iar mâinile li se desprinseseră, ultima strângere de mână. Isaac aştepta de câteva ore în acel hol gol şi singuratic, cu lacrimi uscate pe obrazul catifelat de la atâtea lacrimi curse până acuma. Privea în gol şi nu mai plângea. Stătea liniştit şi se gândea. Se ruga apoi. Urla după. Şi.. mulţumea mai la urmă. Pentru toate. Bune sau rele, frumoase sau urâte. Binecuvântări.
Pieptul lui Jacob era larg deschis şi câteva coaste erau fracturate, dar inima bătea aşa cum făcea de obicei, bătea în speranţa că ceva bun se va întâmpla, dar numai inima de carne. Pe cealaltă masă se afla Shova, acum îi deschiseră şi ei pieptul, şi cu fineţe doctorii africani priveau îngroziţi gaura mare din inima acelei fete mici. Deja inima i se oprise, viaţa din ea se scursese şi era numai locul unde odată cinase Isus, locul unde se ascunseseră cele mai adânci sentimente ale Shovei, dar acum era moartă, cea de carne. Cu o mare fineţe şi grijă într-un timp relativ lung doctorii făcură schimbul la care îngerii stăteau cu respiraţia tăiată şi Isus îi călăuzea pe medici în efectuarea acelui schimb de oameni. S-a isprăvit.
Inima lui Jacob bătea plină de bucurie în pieptul mic al Shovei şi inima Shovei stătea ca o stană de piatră în pieptul lui Jacob. Faţa lui radia, deşi sufletul său era acum în Ceruri. Murise pentru a trăi o fiinţă. Medicul în ochii căruia înotară lacrimile începu să se roage Dumnezeului lui Jacob, aşa făcură şi ceilalţi ce asistară la operaţie. În sfârşit, Isus fuse primit în inimile lor. Jacob fusese declarat oficial mort, Shova începea să învie. Isaac privi vestea cu o bucurie neînţeleasă, Angelique şi Albertine se sculaseră de pe genunchi. S-a isprăvit..

1 an mai târziu:


„Dragă jurnale,


Stau aşezată pe lespedea fierbinte a pietrei de mormânt a lui Jacob. Sunt în Africa, în locul unde trupul lui Jacob dăinuieşte. Plâng. Inima lui zvâcneşte în pieptul meu şi am culoare în obraji. Inima mea însă, putrezeşte. Dar este în pieptul lui şi va rămâne acolo mereu. Inima lui simte în trupul meu, visele lui sunt acum visele meu, sentimentele lui sunt ale mele. Toată frumuseţea inimii lui este acuma a mea, toată! Zâmbesc. Un orfan mă priveşte din depărtare şi se apropie de mine, îmbrăcat numai cu o bluză găurită de molia timpului. Îmi zâmbeşte şi se pune la mine în braţe, iar eu îl sărut pe obrazul uscat. Este copilul meu pe care l-am adoptat după ce inima lui Jacob bate în mine. Am cumpărat o lalea albă şi o aşez pe pământul fierbinte. Ouch, m-a ars! La fel cum dragostea mi-a ars ura, la fel şi pământul degetele. 
Lui Jakie îi place bluza găurită a lui Jacob, nu ştiu de ce. Şi mie îmi place de ea mult! A fost frumoasă viaţa mea până acuma. Şi va mai fi. Isaac a venit după mine. Angelique şi Albertine împreună cu cei şase copii mă aşteaptă acasă să le povestesc visul lui Jakie. L-a visat pe el. Şi eu, în fiecare clipă a vieţii mele. Isus, eşti minunat. Mulţumesc pentru inima de carne, spune-i lui Jacob să îmi facă o coroniţă din florile din grădina Eden şi să mi-o pună pe cap când am să-l reîntâlnesc în Ceruri.


                                                                                                              Shova”

Sfârşit.