Reclame
ULTIMELE STIRI

DOREȘTI BINECUVÂNTAREA?!


Binecuvântarea Domnului îmbogățește
Proverbe 10:22a

Cu toții cunoaștem întâmplarea în care Iacov primește de la Isaac binecuvântarea pregătită pentru Esau, fratele său. Iacov nu a primit o binecuvântare oarecare, ci acea binecuvântare care i-a schimbat întreaga viață. Te-ai întrebat vreodată de ce oare i s-au întâmplat aceste lucruri lui Esau?

Nu ni se spune că faptele lui ar fi fost superficiale sau că nu ar fi fost demn de o viață binecuvântată, trăită sub revărsări de belșug și cu autoritate peste cei apropiați lui. Dimpotrivă, în momentul în care Isaac l-a trimis, Esau a acționat, căci își dorea binecuvântările.

Dacă privim însă mai îndeaproape în pasaj, ni se spune că Esau și-a nesocotit dreptul de întâi născut de bună voie. El era focusat pe ceea ce avea nevoie atunci- mâncare. „La ce îmi slujește dreptul acesta de întâi născut?” – Cuvintele lui Esau denotând ignoranță. Când nu suntem atenți și veghetori cu privire la viața noastră, ajungem ignoranți cu privire la ce Dumnezeu ne-a dat.

Putem ajunge să pierdem din ochi valoarea acestor binecuvântări și riscăm chiar să le pierdem. Precum Iacov, atunci când urmărești să fii binecuvântat, îți dorești acest lucru și ești dispus să faci pașii necesari, Dumnezeu te va binecuvânta pentru a fi o binecuvântare pentru cei din jur!

Dar nu uita, un pas greșit, o hotărâre greșită venită dintr-o inimă pasivă și ignorantă poate schimba definitiv cursul vieții tale – precum în cazul lui Esau. Iacov și-a câștigat o viață binecuvântată pentru că a acționat și a tânjit după binecuvântare! El știa că binecuvântarea îi va defini viața! Știa cât de mult i se poate schimba viața prin prisma binecuvântărilor primite de la Dumnezeu!

Se spune că cerul e plin de binecuvântări pe care nimeni nu a îndraznit să le ceară lui Dumnezeu. Vestea bună este că putem avea acces la ele, dacă ni le dorim și le cerem cu sinceritate ! El este dornic să reverse în viața noastră cât mai mult!

Dorește-ți și cere binecuvântarea lui Dumnezeu în viața ta, clipă de clipă!
Ea îți poate schimba destinul!

Lidia Gabriela Andrei

http://partascuhristos.com/devotionale/devotional-doresti-binecuvantarea/

Reclame
Banner filme

Sustine Crestin Total

Sustine Crestin Total

Doneaza in siguranta prin PayPal, cu cardul bancar.

$1.00

Despre ADMIN (21061 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: