În aşteptarea inimii de carne(10)

 Click aici pentru toate partile.

Soarele fierbinte începea să încălzească pământul african şi Shova era încă cu copiii lui Angelique, le povestea cum odată i s-a părut că a văzut un unicorn când era fetiţă şi o ţinea pe mama ei de mâini în timp ce mergea la şcoală.
-Sho, cum arată un unicorn? o întrebă glăsciorul dulce al lui Zula, fetiţa de trei a lui Angelique, şi ochii ei mari şi nergri o priveau pe Shova cu o nespusă mirare.
-Este un cal alb ca zăpada cu un corn în frunte care este magic. îi răspunse Shova şi îi arăta o poză cu un unicorn.
-Dar eu nu am văzut niciodată zăpadă. o întrerupse iar Zula serioasă.
-O să vezi într-o zi. Îţi promit. îi spuse Shova şi o sărută pe frunte, iar Zula îi sări în braţe şi apoi o urmară şi ceilalţi frăţiori toţi cu zâmbetele până la urechi, trântind-o în pat pe Shova care adormi instant.
-Copii, e obosită! Lăsaţi-o să doarmă, vă jucaţi mai târziu cu ea, bine? le spuse cu vocea adormită mama lor care abia se trezise, urmată de Albertine care căsca încontinuu.
Isaac intră în curte în acel moment plin de praf şi cu lacrimi în ochi. Se puse pe bagaje şi începu să plângă zgomotos, ceea ce atrase atenţia asupra lui. Hainele-i erau ude de la transpiraţie şi faţa brăzdată de lacrimi. Albertine îi sări rapid în ajutor, iar Angelique îşi opri copiii să nu meargă toţi să stea în jurul lui pentru că atunci când eşti trist uneori trebuie să fii lăsat singur, le spuse ea cu blândeţe şi ei se puseră toţi pe singurul pat al lor unde dormea Shova şi aşteptară cuminţi.

-Bea asta, Isaac. Uite, este apă din fântâna pe care tu cu fratele tău Jacob aţi forat-o, te vei simţi mai bine. îi spuse Albertine şi îi întinse un pahar cu apă rece din singura fântână din sat de la care se aprovizionau cu toţii şi la realizarea căreia Jacob cu Isaac se „luptară” pentru ea.
-Mulţumesc. îi spuse cu glaş şoptit Isaac şi îi făcu semn să plece.
-Când te simţi mai bine să vii înăuntru, oamenii vor începe să vină după apă şi te vor vedea aici, iar Jjajja ştii bine că nu te lăsa în pace până nu-i vei spune totul ca să poată plânge şi ea cu tine. îi răspunse Albertine şi intră în mica căsuţa din pământ a lui Angelique.
Shova dormea încă, dar se trezi dintr-o dată speriată şi îşi puse mâna pe inimă. Strigă din toată inima „Jacob” şi urlă că ştie unde se află, că avusese un vis în care Dumnezeu îi arătase totul. Albertine şi Angelique încercară să o liniştească pentru că putea să păţească ceva grav de la inimă, dar ea şi mai tare zbieră aşa încât să o audă şi Isaac care veni şi ascultă totul ochi şi urechi.
-Este la 10 kilometri distanţă de noi şi este tot bătut, e pe moarte. Vă rog, lăsaţi-mă să merg după el, ştiu unde este, îl pot găsi. Doi oameni răi de tot l-au luat şi l-au bătut, i-am văzut. Este Jacob cu ei, vă rog, fie-vă milă! Mor, medicamentele mele. Inima mea! Nu mai pot, mă sufoc. Vă rog, e vânăt. Ştiu, Isus e cu el. Vreau şi eu să fiu. le spuse Shova tuturor necontrolată şi toată era plină de nervi, de emoţii şi nu mai se putea controla, parcă delira. Albertine o opri cu ajutorul unui pahar cu apă rece care îl aruncă peste ea şi asta o trezise parcă din vise.

Isaac ştia că rugăciunile îi fuseseră ascultate şi o luă rapid pe Shova cu el aşa mai necontrolată şi vorbăreaţă cum era şi drumul era de mers pe jos, aşa că deşi ştiau riscurile călătoriei pentru Shova mai ales, hotărâră să meargă după Jacob, iar Albertine şi Angelique cu copiii se vor ruga non-stop pentru ei împreună cu încă câţiva vecini creştini.
-Ştiu că El va termina ce a început acum pentru voi. le spuse Angelique sigură pe ea lui Isaac şi Shova după ce îi binecuvântă şi îi lăsase să plece.
Iar cei doi tineri, aşa bazându-se pe un simplu vis porniră la drum cu speranţa că Jacob se va întoarce înapoi cu ei acasă, dar luară hotărârea să nu anunţe poliţia de la aeroport pentru că acestre treburi trebuiau rezolvate între ei, fără intervenţia altora. Dumnezeu e Poliţistul suprem, îi spuse Isaac lui Shova care îl privi cu încredere şi zâmbi trist.
Jacob era încă acolo, de data aceasta era singur pentru că cei doi traficanţi, Max şi Rick plecară până în Kigali cu nişte droguri şi aveau siguranţa că Jacob nu se va putea mişca de acolo până vor veni ei.
După trei ore dificile de mers pe jos şi cu multe popasuri, Shova văzu casa dacă se putea numi astfel o cămăruţă făcută din pământ şi acoperită cu nailon. Era exact ca şi casa din vis. În jurul lor se adunară zece copii orfani care voiau să-i atingă, pentru că nu mai văzuseră niciodată oameni albi, decât pe cei doi traficanţi. Erau speriaţi şi se temeau să nu-i ucidă, dar atât de curioşi încât nu se putură opri să nu o mângâie pe Shova pe mâini şi să-i spună că e frumoasă. Ea avea lacrimi în ochi şi privi la încălţămintea din picioarele ei şi la picioarele copiiilor desculţe şi pline de tăieturi de la sticlă şi pietre. Pe lângă asta copiii erau şi înfometaţi, iar Shova îl luă în braţe pe unul dintre ei care observă că era bolnav de la malnutriţie şi îl îmbrăţişă cu dragoste. Îşi scoase din vechea ei poşetă-plasă câteva dulciuri şi le dădură acelor orfani toate care le mâncară unii dintre ei cu tot cu ambalaj. Ea îi privea doar şi se ruga pentru fiecare în parte, şi se despărţi de ei spunându-le că Isus îi iubeşte şi că ceea ce au primit astăzi este numai de la El. Ei îi mulţumiră şi o pupară toţi pe obrajii ei înlăcrimaţi. Isaac privea scena emoţionat şi se gândea dacă Jacob a văzut asta.

Cu frică şi nesiguranţă Isaac îi spuse lui Shova să-l aştepte afară că el va intra înăuntru să vadă dacă e cineva acolo. Ea aprobă din cap şi îşi împreunase mâinile, rugându-se. Isaac observă că nu era nimeni prin jurul casei şi se apropie de uşă, auzind de afară gemetele lui Jacob.
-Jacooob! strigă cu vocea răguşită de la plâns Isaac. Jacob cu ochii umflaţi începu să plângă şi el căci numai atât putea să facă, fiind legat la mâini şi picioare.
În câteva secunde Isaac intră în încăperea aceea mirositoare şi îl dezlegă pe Jacob care plângea de bucurie şi de durere. Apoi Isaac îi puse mâinile lui Jacob pe umerii lui şi cu greutate îl scoase din duhoarea aceea, dar din depărtare auziră claxonul maşinii albe a lui Max şi Rick care se grăbeau înspre casă când cineva îi anunţară că doi albi erau la casa lor. Max îşi încărcă pistolul şi Rick conducea înfuriat jurându-şi că intruşii nu vor scăpa cu viaţă. Isaac o strigă pe Shova care îl zări pe Jacob în starea aceea şi alergă speriată înspre ei, ştiind că aveau probleme.
-S-ar putea să murim. le spuse Isaac celor doi.
Shova îl luă şi ea pe Jacob după umeri şi cu greutate încercară să se depărteze de casa celor doi bărbaţi care mai aveau 200 de metri până ajungeau. Jacob nu putea umbla şi le spuse cu glas stins Shovei şi lui Isaac să-l lase pe el acolo şi ei să fugă să-şi scape vieţile.
Isaac îi spuse să nu se gândească la aşa ceva, iar Shova îl privi în ochii săi verzi care numai străluceau de data aceasta şi îi spuse:
-Cu niciun chip n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi. M-ai auzit? şi îl îmbrăţişă, iar el îi făcu semn că medicamtele ei sunt în buzunarul de la blugii săi sfârtecaţi acum.
Slăbită fiind şi ea se prăbuşi la pământ, leşinând. Maşina ajunse şi parcase în faţa lor. Rick şi Max erau acum în faţa lor şi pistolul era îndreptat asupra lor.
Dintr-un singur glonţ doi oameni căzută la pământ. Ceilalţi rămară înrămuriţi. Cine le salvase viaţa?

Click aici pentru toate partile