Devenire…

În ultimul timp m-am tot gândit la viața mea…În omeneasca mea frământare, nu cred că știu să spun dacă timpul este de partea mea sau nu…Mă simt aproape de Adevăr, atât de aproape, că aș putea să-L ating doar privindu-L în ochi. Poate din apropierea de El, văzându-L, mi-au murit idealurile, ca să am șansa renașterii…Și timpul ăsta de neființă doare rău; îl simt terifiant, fără prea multă poezie, doar pierzându-mă în forme retorice, exprimând în termeni elogioși brutalitatea pierderii de tot, a dezbrăcării de mine însămi. Îmi rămâne doar să mă regăsesc. Și aici, e cel mai sigur că vom descoperi ce e dincolo.