MĂRTURIE – Mădălina Prodan 1

Dumnezeu mi-a pus dragoste pentru El în inimă de când eram copil, mergeam de micuţă, singurică sau cu fetiţele de varsta mea la biserică, îmi plăcea mult să mă rog.
Tatăl meu nu a fost cel mai bun exemplu în viaţa pentru mine. A avut o copilărie grea, bunicul meu îl bătea foarte rău, chiar şi la vârsta de 5 ani. La 14 ani a plecat de acasă la şcoală şi să muncească. Tinereţea (după ce s-a căsătorit cu mama) a petrecut-o în beţii, jocuri de noroc, alături de femei uşoare, o viaţă murdară. Ştiu că atunci când se certau tata îi striga mamei că ea mereu mergea cu un barbat pe nume Horia, iar eu nu înţelegeam cine e acel bărbat pentru care părinţii mei se certau atât de mult.
Mereu când plecam de acasă la Timişoara, tata îmi zicea să am grijă; îmi dădea bănuţi şi îmi zicea că lui nu a avut cine sa îi spună ce e bine şi ce nu, în viaţă; a trebuit să descopere el, a simţit ce e lipsa de bani şi nu vrea ca eu să simt la fel.
Eu toata viaţa mea am fost ortodoxă şi Îl iubeam mult pe Dumnezeu, îmi placea să ştiu cât mai multe despre El, îmi plăceau orele de religie şi ştiam mereu episoade din Biblie, pentru că le citeam din cărţile de religie şi îmi plăcea să le spun şi altora. În liceu am facut parte din cor şi îmi plăcea atât de mult să cânt, mai ales că aveam şi melodii religioase, iar preferata mea era Psalmul 50.
Într-o sâmbăta seara, tata a venit la mine şi m-a rugat să îi calc o cămaşă pentru duminică. Eu l-am întrebat pentru ce îi trebuia, iar el mi-a zis că vrea să vină cu mine la biserică. Nu l-am crezut, pentru că tata ura Biserica, ura preoţii şi de multe ori atunci când bea, vorbea foarte urât despre Dumnezeu. Dar tata m-a asigurat şi eu am făcut ce m-a rugat. A doua zi am mers amândoi la biserică, eu am mers la cor, iar el a rămas jos, să asculte slujba. A stat în acelaşi loc tot timpul, iar Dumnezeu i-a vorbit atunci prin preot în timpul predicii. Sincer vă spun că nu mai ştiu despre ce era, dar ştiu că îi mulţumeam lui Dumnezeu şi mă miram că subiectul despre care preotul ne vorbea în acea zi era atât de legat de tata.
A doua duminică, tata nu a mai mers cu mine la biserică, în schimb a mers la Biserica Creştină dupa Evanghelie, la Horia. Atunci am înteles că Horia era un pastor, şi că încă din tinereţe îi chema la Dumnezeu pe părinţii mei, iar diavolul atât de mult lupta împotriva lui Horia, încat mama mea era de multe ori bătută de tata pentru că asculta cuvinte despre Dumnezeu de la Horia. Dar, Dumnezeu e atât de mare şi puternic, atât de mult lucreaza în vieţile noastre încât iată că l-a făcut pe tata să îl caute pe Horia. Eram supărată că tata mergea la pocăiţi (nu eram de acord cu ei, nu îmi plăcea religia lor, toată lumea din oraă zicea că pocăiţii sunt mai răi decât ceilalţi, dar eu ştiu acum că orice pădure îşi are uscăturile ei). Mama mă liniştea mereu, zicându-mi că e bine că merge măcar la Biserică şi că “stie de Dumnezeu” acum.
Anul trecut, în vacanţa de vară am plecat la Iaşi la fratele meu. Într-o duminică dimineaţa am sunat-o pe mama şi mi-a zis că nu poate să vorbească pentru că se pregăteşte să plece la biserică, dar eu ştiind că merge la biserica din apropiere i-am spus ca să nu se grăbească, pentru că mai are timp, iar mama mi-a spus “Azi merg cu tatăl tău.” Am rămas uimită, nu-mi venea să cred. Eram supărată şi eu si fratele meu, dar până la urmă îmi ziceam că nu am niciun drept să îmi judec părinţii, că dacă ei au ales drumul acesta, să meargă, eu nu am sa îi urmez, nu o să îmi părăsesc religia şi nici pe Dumnezeu. Când am revenit din vacanţă, mama mereu încerca să îmi vorbească despre Domnul Isus, dar eu mereu mă enervam şi îi spuneam că nu mă interesează şi că nu vreau să ştiu. Cât de mult o făceam să sufere! Îmi pare atât de rău acum pentru felul în care îi vorbeam! Îi spuneam mamei că eu niciodată nu îmi voi lăsa religia, niciodată nu am să plec de la ortodocşi, să meargă ea la pocăiţi şi pe mine să mă lase în pace, aşa cu religia mea greşită şi cu icoanele mele şi cu borboroselile mele în rugaciune (eram mândra).
În vara acestui an, un fost coleg din şcoala generală, plecat în Belgia – Gabi (penticostal, atât el cât şi familia lui) – cu care eu mai ţineam legătura, a venit în ţară. Ne-am întâlnit, ne înţelegeam bine şi mereu râdeam unul în prezenţa altuia, iar el când era plecat mă suna din când în când şi mai vorbeam. El vroia mai mult decat amiciţia mea, însă diavolul îmi ocupa timpul şi îmi prindea inima în păcatele tinereţii: distracţii, muzică, cluburi, băutură, toate aceste lucruri care te fac să te pierzi. …continuare în numărul următor Click aici