ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Lucrul cel mai pretios. care este?

Cand te gandesti la ce tii cel mai mult, ce anume iti vine in minte prima data? Familie, casa, masina, slujba, diploma, prieteni, slujire, bani, posesii? Ce ti se pare ca este cel mai scump in aceasta lume, in viata pe care o traiesti? Dragostea celor dragi, ajutorul prietenilor adevarati, bucuria sfintilor in biserica, lacrimile unui orfan, zambetul unui copil, multumirea unei vaduve, haina care te imbraca dar nu te face, tablourile de valoare, cuvintele erudite pe care le poti folosi, cunoasterea, relatia cu Dumnezeu, functia, gradele, cinstea, mila, timpul liber, sanatatea, puterea, cetatenia, neamul?
Sunt doare cateva intrebari cu privire la ce credem  ca este cel mai scump lucru pe care il avem in  viata, la care tinem cel mai mult, ceva de care nu ne-am putea desparti decat impotriva vointei noastre. Ce cultivi in viata, ce iti place sa traiesti zilnic, ce iti aduce bucurie si iti umple sufletul? Ceva care nu trece dupa ce l-ai consumat, trait, ceva care tine toata viata, care te insoteste, e cu tine sau chiar e parte din tine.
Banii se duc, functiile pleaca, sanatatea este trecatoare, frumusetea scade in exterior si creste in interior o data cu varsta, stiinta se schimba permanent pastrand principiile de baza, prietenii pot pleca, dragostea celor de langa tine se poate raci.
 Oare  ce ar putea ramane in viata unui copil de Dumnezeu pana la capatul alergarii pe acest  pamant?
Pavel le scria filipentilor urmatoarele:
“Dar lucrurile, care pentru mine erau castiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba inca, si acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, fata de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru El am pierdut toate si le socotesc ca un gunoi, ca sa castig pe Hristos”. (Filipeni 3.7-8)
Scoala lui Pavel la picioarele lui Gamaliel, diploma puternica obtinuta acolo, taierea lui imprejur, cetateniile evreieasca si romana, apartenenta la sanhedrimul evreiesc, ravna de fariseu prigonitor al biserici si toate celelalte lucruri omenesti /pamantesti din viata lui Pavel ajung un gunoi fata de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos.
Cred din toata inima ca lucrul cel mai pretios din viata unui crestin este relatia cu Dumnezeu, trairea cu Dumnezeu dupa modelul lui Hristos, apropierea de El, cunoasterea Lui cat mai adanca. Cu fiecare pagina din Scriptura citita si traita esti mai aproape de Dumnezeu, te umpli de cunoasterea Lui, cu fiecare rugaciune rostita vorbesti cu El, cu fiecare cantare inchinata ii canti lui, cu fiecare lacrima varsata plangi cu El, cu fiecare ajutorare faci ce a facut El saracilor.
“Cine are pe Fiul are viata, cine n-are pe Fiul n-are viata”
Ai pe Fiul, traiesti cu El si ca El, nu ai  pe Fiul n-ai viata in tine ci doar o existenta plictisitoare. Copii lui Dumnzeu nu se plictisesc, ei traiesc lucrul cel mai pretios din viata-relatia cu Domul Isus.
Dincolo de freamatul acestei lumi, de criza si saracie, de stiri cu morti si batausi, dincolo de lipsuri materiale, de slabiciuni si neputinte, de smecheri si tepari, dincolo de scoli la care saracii nu pot ajunge dar copii manelistilor pot, dincolo de telenovele si reprize de fotbal, copii lui Dumnezeu au o relatie puternica si scumpa cu Cel care Le-a dat viata vesnica, traiesc din plin cu toata inima o credinta scumpa inaintea lui Dumnezeu si sunt constienti si multumitori de pretul nespus de mare al cunoasterii lui Hristos.

Vasile Iancu

Banner sbro.ro /

Banner KERIGMA/

“ Citești Scripturile cu alți ochi atunci când vezi efectiv locurile în care s-au derulat evenimentele descrise.

Prin agentia Oxentia Tourism ai acum ocazia să vizitezi Israelul.

Pentru rezervări sună la: +40 746.675.313 sau la: + 40 744. 731.492

Retrăiește istoria biblică în Tara Sfântă alături de Oxentia Tourism

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: