Reclame
ULTIMELE STIRI

A dat Biblia pe manele şi apoi s-a pocăit

Cum l-a regăsit pe Dumnezeu un gimnast medaliat la mondiale. Alin Jivan a cedat ispitelor de toate felurile până să se îndrepte definitiv pe calea credinţei, acum el fiind dedicat slujirii Duhului Sfânt.

În 2009, Alin Sandu Jivan, unul dintre cei mai buni gimnaşti români ai ultimului deceniu, lua hotărârea să se pocăiască. "Mă obişnuisem cu atmosfera din iad. Foc, fum, patimi, vicii, depresii, insatisfacţii, remuşcări, întuneric şi strigăte de durere. Acesta este iadul. L-am văzut, l-am mirosit, l-am trăit", e explicaţia oferită de multiplul medaliat la Europene şi la Mondiale. Era doar sfârşitul unui calvar. În copilărie, plângea din orice şi se bucura doar când o însoţea pe mama lui la biserică.


Apropierea de Dumnezeu îl liniştea.

La şcoală împărţea Biblii, dar devenise ţinta glumelor colegilor săi: „Sectantule!”, îi strigau aceştia. Refugiul şi l-a găsit în gimnastică. La ora şapte avea antrenament, mergea la cursuri apoi şi după-amiază se pregătea din nou. Dar tot sportul avea să îi producă şi prima mare dezamăgire. Pe la 14 ani, Jivan trebuia să participe la un turneu din Elveţia pentru a fi selectat în lotul naţional. Venea după un concurs în care luase şapte medalii, dintre care patru de aur. Antrenorul său l-a exclus însă dintr-un motiv incredibil: „Eu nu fac antrenamente de două ori pentru un pocăit!”. Sub presiunea batjocurii celor din jur şi a supărării, adolescentul Jivan a început să-şi înece amarul în băutură. A renunţat să mai meargă la biserică, preferând barurile şi discotecile. .. citeste tot articolul(click aici)

Reclame
Banner filme Banner http://speranta.ro/

Articole recente: Primul Informat

Despre ADMIN (20036 de articole)
Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

1 comentariu la A dat Biblia pe manele şi apoi s-a pocăit

  1. A republicat asta pe CrestinTotal.ro.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: