ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Ca un copil…

N-ai vrea să fii ca un copil să te poţi încrede în Dumnezeu pe deplin? N-ai vrea să laşi orice grijă în mâna Sa, iar tu doar să te bucuri de Tatăl tău cu toată inima ta?

Biblia spune că noi suntem copii de Dumnezeu, născuţi din Dumnezeu, care Îl purtăm pe Dumnezeu în fiinţa noastră. Ce lucru minunat! Ce onoare să ai ca Tată pe Creatorul Universului, pe Acel care care s-a jertfit pentru tine ca să fii liber de orişice păcat. Ce binecuvântare să ai cel mai bogat Tată, care ţine în mâna Lui Pământul şi tot ce este pe el, stelele, luna, soarele şi toate galaxiile.

Cu toţii cred că aţi văzut în viaţa de zi cu zi cum copiii se laudă cu părinţii lor spunând: „Tatăl meu e poliţist”, „Tatăl meu avocat”, „Tatăl meu e primar” şi alte afirmaţii făcute de cei mici. Ce-ar fii ca noi copiii lui Dumnezeu să ne lăudăm zi de zi cu Tatăl nostru spunând ca şi psalmistul: Psalmi 56:4 „Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu, şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?” Ce poate să ţi se întâmple dacă tu ai ca Tată pe Ocrotitorul Universului? Cine va putea să-ţi facă vreun rău dacă El veghează asupra căilor tale? De cine să te mai temi când Domnul e cu tine şi va lupta pentru tine? Te-a plătit cu sânge, ţi-a dat un Nume Sfânt, te-a făcut copilul Lui, pentru că ai preţ în ochii Lui.

Pentru că eşti copil de Dumnezeu, comportă-te ca atare. Fă-I cinste Tatălui tău. Dă-I toată slava cuvenită. Ascultă-L în toate lucrurile, chiar dacă uneori nu Îl înţelegi pe deplin, El ştie ce e mai bine pentru tine. Aruncă-te cu încredere în braţele Lui şi rămâi pentru totdeauna acolo în siguranţă. Nimeni nu îţi poate oferi protecţia pe care ţi-o oferă El! E Tatăl tău şi pentru că îi pasă de tine, s-a dus să îţi pregătească un loc, ca acolo unde este El să fii şi tu. Se va întoarce să te ia în slava Sa şi pentru veşnicie tu copil de Dumnezeu vei sta la masă cu Tatăl tău şi vei uita toată durerea şi te vei bucura numai de Slava Sa!

Editorial scris de Florina Patru© www.crestintotal.ro

Citeste mai multe editoriale de Florina, Te astept in fiecare Sambata

 

Banner sbro.ro /

Banner KERIGMA/

Banner LIFE/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: