DEVOTIONALEEDITORIALE

Un obstacol numit plictiseală | Tu câte feluri de a te scărpina cunoști?

Despre plictiseală: „Nefericirea tuturor oamenilor provine dintr-un singur lucru: din acela că nu știu să rămână liniștiţi într-o cameră.“ (Blaise Pascal)

Perioada vacanţei pare să se caracterizeze, pentru unii tineri, printr-o plictiseală masivă, de durată. Cel puţin asta transpare din comentariile de pe net și din viaţa reală: din provincie, de pe la rude, de prin parcuri sau terase: „plictiseală mare, frate!“, „no action!“, „boring!“[1]. Iar uneori, evaluările acestea însoţesc și relatări despre mijloace de agrement. Cu cât starea se aprofundează, cu atât acești tineri tind să sufere nedisimulat și se plâng sincer, ca de o boală.

Uneori, își împărtășesc chinul unii altora și caută sfaturi. Alteori, propun cu solidaritate niște presupuse remedii. Se comportă întocmai ca suferinzii care au o maladie în comun, iar cei sănătoși nu-i pot înţelege. E o problemă frecventă, nu se poate să nu o sesizăm în jurul nostru. Tocmai de aceea se cuvine să ne preocupe și să încercăm să fim de folos cumva.

Plictisul între cultură și viaţa cotidiană

Literatura și folclorul ne oferă repere celebre ale plictisului: de la acel imobilism apăsător sau resemnat al unor personaje cehoviene, la „urâtul și întristarea“ citadinului Topârceanu din Locuinţa mea de vară; de la amintirile lui Creangă despre copilăreasca vânătoare de muște cu ceaslovul, la zicerile populare moralizatoare: „dacă lenea ar durea / dintr-un ţipăt n-ar mai sta“; de la personajul Oblomov al lui Ivan Goncearov, la versurile unor cântece contemporane care spun: „m-am săturat de patul meu de-acasă…“ etc.

Expresia „pierde-vară“ își are tâlcul la graniţa dintre lene și plictiseală, dar ne ajută să observăm că aceste stări nu se suprapun.

Lenea e uneori „practicată“ fără senzaţia de chin, așa cum greierele din fabula lui La Fontaine își petrecea vara cântând și desfătându-se, fără griji imediate. Pentru această stare, italienii au inventat expresia dolce far’ niente. Plictiseala însă e mereu un disconfort, iar ea poate apărea și în lene, și în afara ei; și în activitate, și nefăcând nimic. Eminescu îi descria ca „obosiţi făr-a munci“ pe tinerii contemporani care trândăveau sub acoperirea că studiau.

Turcii ne-au lăsat moștenire termenul de „huzur“. Imaginea clasică atașată acestei stări, așa cum apare și azi în reclame și în filme, e a unui hamac agăţat undeva la malul mării, pe o insulă liniștită, la umbra unui palmier. Însă huzurul nu este doar balcanic. El nu înseamnă doar lentoarea unor zile îndestulate, a unor adieri de evantai sau a ceremoniilor de servire a meselor, a cafelei, a ceaiului, a șerbetului etc. Are și forme occidentale, în traiul burghez în care oamenilor „li se ura cu binele“. Asta pentru că, totuși, plictisul poate surveni și în hamac, și la un five o’clock. Poate apărea chiar în cea mai de invidiat ipostază de relaxare și îndestulare. De aici, tot felul de iniţiative de dinamizare, în genere, prin tot atâtea vicii sau preocupări îndoielnice, sub forma unor stimulente desfătătoare. Citeste mai mult

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: