Intrebari & Raspunsuri

Este oare loteria pacat?

Întrebare:

Ce zice Biblia despre Loterie? Este bună sau rea practicarea ei de către creştini?

Loteriile sunt diferite începând de la o joacă în cadrul unei petreceri până la loterii naţionale, internaţionale sau Green Card Lottery prin care participanţii doresc ca să capete cetăţenie americană.
Nu găsim în Biblie cuvântul “loterie”, dar există adevăruri care se aplică la această practică. Biblia ne relatează despre “trasul la sorţi” şi iată un caz despre soldaţii care l-au răstignit pe Domnul Isus:

După ce L-au răstignit, I-au împărţit hainele între ei, trăgând la sorţi, pentru ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei, şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.” (Matei 27:35)

Totuşi, cazul de mai sus este diferit de loteriile de azi, pentru că acolo, soldaţii împărţeau prin sorţi lucrurile care deja şi le asumau ca şi trofeu, pe când loteriile de azi sunt cu totul diferite şi oamenii apelează la ele în nădejde să câştige sume mari de bani fără să muncească pentru ele. Iată ce spune Biblia în acest sens.

--

Fugi de iubirea de bani

În cele mai dese cazuri, iubirea de bani este motivaţia oamenilor care practică sistematic jocul la loterie sperând într-o bună zi să se îmbogăţească astfel. Dumnezeu spune în Biblie:

Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume, şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. (1 Timotei 6:6-11)

continuare >

--

Daca ai intrebari la care nu le stii raspunsul scrie un email cu intrabarea ta si trimite la mail: crestintotal@yahoo.com cu subiectul ” intrebare”.

CLICK AICI PENTRU TOATE INTREBARILE SI RASPUNSURI

-

Related Articles

4 Comments

  1. Acei bani decat sa i ia altii mai bine un crestin care i poate folosi in scopuri nobile.e ca in politica.Putini sunt crestinii care sunt de acord cu politica dar in loc sa te rogi pt ateii care conduc tara mai bine s ar implica crestinii si ar face ceva concret .cu statul pe banca in pozitia de sfant nu se rezolva nimik

  2. nu sunt de acord cu crestinii care joaca la LOTO. Chiar daca sunt crestini, după ce se vor vedea cu banii în buzunar, vor uita cu siguranţă că sunt creştini. Cât despre creşinii care intră în politică nici cu ei nu snt de acord pentru că, odată ajunşi în scaune, vor simţi gustul banilor şi se vor deda la păcat la fel ca ceilalţi, iar în politică, una e teoria şi cu totul alta e practica.Românii doar sloganul lui Machiaveli : ” SCOPUL SCUZĂ MIJLKOACELE” il respecta în politică. Politicienilor noştri nu le pasă. Calcă peste cadavre pentru a-şi atinge scopurile.

  3. nu poti sluji la doi stapani si lui mamona si lui Dumnezeu. Fiecare din cei doi stapani va cere partea lui. Dumnezeu ne vrea cu gelozie pentru El. Nebunule chiar in noaptea asta ti se va lua sufletul ….. Sieu mi-am pus aceasta intrebare dar Duhul lui Dumnezeu mi-a dat urmatorul raspuns :Ai casa,ai nevasta, ai copii,ai sanatate,ai servici ai binecuvantari nenumarate toate acestea le ai de la Dumnezeu. Iar El iti cere in schimb inima ta.Atat ai tu sa-Idai tu de bunavoie. Tu care dintre acestea esti dispus sa dai lui mamona in schimbul unui castig urias la oricare joc de noroc. Sa nu uiti ca mamona iti va da castigul dar in schimb iti va lua ce vrea el nu ce vrei tu sa-i dai.Dupa acest raspuns mi-a pierit pofta sa mai joc vreodata.

  4. un reporter de la un radio crestin zicea ca loteria e pentru oamenii care nu sunt buni la matematica pentru ca daca ar fi si-ar da seama cat de putine sanse au sa castige vreodata la loterie,nu s-ar mai obosi.Personal, nu cred ca e pacat sa joci la loterie,doar ca in opinia mea,e pierdere de timp si de bani tocmai pentru ca ai foarte putine sanse sa castigi.cat despre posibilitatea in care castigi,sa-ti fie de bine dar sa fi responsabil cum iti cheltuiesti banii.Nu inteleg de ce ar fi pacat,nu inseli pe nimeni,oamenii care cumpara bilete de loterie, o fac voluntar,nu-i obliga nimeni s-o faca, doar ca poate au citit prea multe povesti gen Cenusareasa la viata lor,poate,e doar o opinie.

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: