Prietenie optima

ADMIN14 mai 2010

0 36 5 minutes read

“ Prietenul adevarat iubeste oricand, si in nenorocire ajunge ca un frate.” (Prov. 17:17) “…este un prieten care tine la tine mai mult decat un frate.” (Prov. 18:24)

Data trecuta v-am vorbit despre durerea unei prietenii nereusite si frustrarea de a pierde un om in care m-asi fi putut investi, iar el ar fi putut castiga in favoarea unei vieti imbogatite de tot ce i-asi fi putut darui.De data aceasta as vrea sa va vorbesc despre ceea ce consider eu a experimenta o “prietenie optima”.Am cunoscut-o pe Elena in perioada cand il cauta pe Domnul si fusese apropiata de biserica noastra prin fratele meu, care mergea intr-o echipa de evanghelizare in vecinatatea orasului, prin zonele rurale. Nu era complet straina de invatatura biblica: a fost plecata o vreme in Germania si acolo avusese contact cu “Martorii lui Iehova” de la care invatase cate ceva, dar foamea ei dupa cunoasterea lui Dumnezeu incepuse de la varsta de 18 ani, cand experimentase o minune – vindecarea de cancer in urma rugaciunilor ei staruitoare.

Frecventand biserica mea, intampinase respingere din partea unora, nemultumiti de faptul ca nu-si acoperea capul cu batic, sau uneori purta pantaloni. Nu prea-si gasise prieteni si nu intelegea de ce trebuie sa se supuna atator reguli de exterior. Era pe punctul de a abandona comunitatea noastra cand mi-a facut fratele meu cunostinta cu ea. Eu am acceptat-o pe deplin, o invitam uneori duminica dupaamiaza sa ramana la mine si discutam despre tot ce o framanta, impartaseam experiente de viata, visuri, dezamagiri, asteptari, tot ceea ce tinea de taramul din jurul varstei de 20 ani.

M-a indragit foarte mult, dar, la un moment dat, rarisem intalnirile noastre, poate chiar o neglijasem. Se formase o noua biserica, care nu punea accent pe promovarea vreunui traditionalism, dimpotriva se deschidea spre spontaneitate si charisma, iar Elena devenise membra acolo. Mai tarziu a absolvit niste cursuri care au pregatit-o sa lucreze printre musulmani si petrecea mult timp in comunitati in care putea face practica si sa se familiarizeze cu cultura si religia islama.

Nu-i duceam chiar lipsa Elenei, pentru ca eram inconjurata de prieteni constanti si-mi place sa conserv vechile prietenii, uneori mai mult decat sunt incantata sa innod altele noi. Dar, foarte curand aveam sa invat despre efemeritatea, instabilitatea prieteniei, atunci cand e pusa la incercare de noi schimbari, de neprevazutul care ne intersecteaza vietile.

Venise vremea dilemelor pentru mine: asistasem la niste experiente dureroase din viata unor persone care insemnau mult pentru mine si care devenisera, intre timp, a doua mea familie. Nu-L mai intelegeam pe Dumnezeu si felul in care era interpretata inerventia Lui in vietile noastre. Eram confuza asupra felului in care-Si arata dragostea, iar la aceasta se adaugau toate ereziile pe care le inmagazinasem despre El in biserica in care crescusem. Parcurgeam “noaptea vietii”; nu puteam sa ma multumesc cu raspunsurile care mi se dadeau nu mai acceptam vechile concepte despre El, ma irita orice forma ce tinea de religiozitate, traditionalism, imi doream cu disperare sa evadez din ele pe un taram unde sa ma satur de libertatea unei relatii fara constrangeri cu Dumnezeu, unde sa ma simt iubita si acceptata neconditionat.

Nu mai eram agreata in vechile mele tovarasii, nimeni nu putea intelege ce se petrece cu mine, nu puteau sa ma ajute, ba mai mult, mi se identifica “pacatul” care ma adusese in acea stare: undeva nu depusesem destul efort pentru a fi pe placul lui Dumnezeu. Devenisem o singuratica care-si consuma agonia chemand in ajutor Divinitatea, in care mai pastram o farama de speranta: credeam totusi ca Isus e bun si cumva mai frumos decat mi-a fost prezentat pana atunci.

In starea aceasta m-a reantalnit Elena. Citindu-ma dupa infatisarea fetei complet schimbata fata de cea pe care o cunostea, a fost imediat sensibilizata si a dorit sa-mi vina in ajutor cu noile forte pe care le dobandise in ultimii ani, in relatia ei cu Domnul. Mi-a inteles framantarile si nesiguranta, frustrarile, agoniile mentale care-i fusesera si ei familiare la un moment dat. A inceput sa ma viziteze foarte des, ieseam in oras impreuna, imi transmitea increderea ei ca voi reusi sa depasesc acea nebuloasa, imi impartasea propriile ei raspunsuri la intrebari si cautari similare cu ale mele… A fost singurul om care a stiut sa se apropie de mine si sa ma sustina cand mi-a fost mai greu. Imi amintea constant care e identitatea mea in Christos si cat de mult am insemnat pentru ea, la inceputul cautarilor ei spirituale.

Si asa, incetul cu incetul, in timp ce primeam si eu propiile raspunsuri de la Dumnezeu, pe masura ce mi Se revela si-mi adapa sufletul cu descoperiri noi despre Sine, ma invaluia cu dragoste si-mi crestea credinta prin raspunsuri nesteptate, imi arata protectie si har in neprevazutul care ma intampina, am reusit sa ies biruitoare si complet schimbata in omul din interior. Si, in noua mea identitate, Elena isi avea aportul si meritul celui mai bun prieten care mi-a marcat viata.

Acum, Elena este misionar in Turcia, dar ma viziteaza ori de cate ori vine in tara impreuna cu sotul ei, caruia m-a prezentat a fi prietena ei “mai speciala”. Imi aduce mereu cadouri, lucruri care stie ca ma vor avantaja purtandu-le (de fapt, cele mai frumoase articole de imbracaminte le am de la ea), petrecem timp de calitate impreuna, se roaga pentru mine si-mi identifica nevoile chiar mai bine decat o fac eu. Se intereseaza permanent despre noutatile care apar in viata mea, traieste alaturi de mine bucuriile, implinirile, dar si durerile, nereusitele. Intotdeauna are un cuvat bun pentru mine, de incurajare, imi fixeaza atentia pe bunatatea lui Dumnezeu si gandurile Lui pentru mine.

Fiecare avem nevoie de o “Elena” in vietile noastre, cineva care sa fie in preajma si sa-ti spuna: “sunt aici pentru tine”, “cauta-ma cand ai nevoie de mine”! La randul nostru, e nevoie sa fim o “Elena” pe langa prietenii care-i avem si pe care sa-i tratam cu toata consideratia necesara pentru a se simti pretiosi, acceptati, doriti si iubiti in cadrul familiei lui Dumnezeu. Rasplata se va concretiza in “roade vii” care ne vor insoti in vesnicie si care ne vor marturisi inaintea Cerului.

Elena, pentru mine, este o varianta feminina a lui Isus.

O sa urmeze vinerea viitoare un articol despre speranta – „Speranta, promotoarea Credintei”

Trimite si altora linkul acestui articol:

Editorial scris de D.J…® www.crestintotal.ro

Citeste mai multe editoriale de D.J. , Te astept in fiecare Vineri