Pastori sau lupi în piei de oaie
M-am tot gândit la spusele unui frate care zicea :„că acum sunt pastori nu mai sunt păstori ai turmei lui Dumnezeu ,,acum se ocupă doar de acte şi de interese . În viaţa lor nu se mai vede chipul păstorului cel bun care îşi dă viaţa pentru oile sale..Câţi pastori mai poartă în rugăciune biserica ,,pe fraţi,,,aşa cum făcea Pavel odată când zicea: „mă rog Lui Dumnezeu în toate rugăciunile mele pentru voi ca să nu întristaţi pe Duhul Sfânt. Câţi pastori azi mai poartă în rugăciuni biserica şi pe fraţi? Când ei nu mai au timp de multe ori nici pentru ei, şi ne mirăm adeseori de ce dragostea multora s-a răcit. Nu vreau să dau vina pe pastori dar ei care au o chemare sfânta ar trebiu s-a vegheze asupra celor mai slabi dar de multe ori sunt doar pastori cu diplomă şi mulţi caută doar interesele lor.
Într-o zi grăbindu-mă să ajung la o evanghelizare nu am observat maşinile de afară, (însă un frate (prietenul meu ) le-a observat), s-a terminat evanghelizarea totul frumos şi când iesim afară îmi zice fratele meu „hai să vezi ceva” şi îmi arată ultimul răgnet (crecă mercedes era), şi mă întreabă stii al cui e? şi îi răspund nu, la care el îmi zice al fratelui care a predicat preşedinte al cultului ,,şi prietenul meu mi-a zis: acesta nu este nici un frate nici un pastor adevarat ,păna când nu îşi va vinde masina ca să dea bani săracilor (maşina valora aproape 800 milioane lei), cu toate că e pastor cu nici un chip nu-l va vedea pe Dumnezeu ..am stat de m am gândit m am uitat în viaţa fratelui păstor şi am constatat ca nu trăeşte după voia lui Dumnezeu ,,,iată un pastor cu diplomă care nu este chemat de Dumnezeu….m-am întristat mult dar Dumnezeu a făcut să mi se învioreze inima cănd m-ia scos în faţă fraţi adevaraţi.
Nu contează dacă suntem sau nu suntem pastori cu diplomă dată de oameni, conteaza chemarea sfântă a Lui Dumnezeu ce o face Domnul pentru noi fraţi adevăraţi..Haideţi să nu respingem chemarea Lui ci să venim să ne punem în slujba Lui Dumnezeu, împlinind voia Lui şi chemănd oameni nu la o religie ci la adevărata cale a vieţi la ISUS.
Ca şi un îndemn aş vrea să zic haideţi să ne pocăim căci e mai mare bucurie în cer cănd un păcătos se pocăieşte decăt pentru 99 de neprihăniţi care nu au nevoie de pocăinţă .. Luca 15:7
scris de Margea Gheorghe Florin, ®www.CrestinTotal.ro
CITESTE MAI MULTE ARTICOLE DE Margea Gheorghe Florin
In fiecare Miercuri un nou articol de Margea Gheorghe Florin
Publicitate
Complex turistic Puiu-Somesul Rece
ofera: Cabane, terenuri de fotbal, baschet, tenis, tabere, drumetii ..
mai multe citeste pe www.complex-turistic-puiu.ro
KERIGMA.ro
Noutati: Biblii, Carti, Cadouri, Muzica, Predici, Video/DVD
.. mai multe noutati citeste pe KERIGMA.ro
Vacante pentru toti
ofera: Sejururi, Circuite, Croaziere, bilete de autocar si avion
… mai multe Servicii pe www.vacantepentrutoti.ro
Life Romania
Carti: Viata Crestina, Tineri, Biblii, Carti Audio, Romane, Sanatate
mai multe carti pe www.liferomania.ro
Simt o maRE usurare cand imi aduc aminte ca gandurile voastre sunt departe de gandurile Domnului Dumnezeu ca cerurile de pamant
“Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre.”
Ce nenorociti am fi daca Domnul Dumnezeu ar gandi ca voi……………….
Dumnezeu sa te binecuvinteze dragul meu Florin!!! Foarte inspirat articolul si foarte adevarat!!! Dumnezeu sa trezeasca toti pastorii la o adevarata viata de slujire!!! Si sa-si conduca turmele cu intelepciune deata de sus…nu intelepciune omeneasca si nu dupa doctrina ci dupa Cuvantul lui Dumnezeu…care este viu si lucrator AMIN AMIN!!!!
Pastorul bun i-si lasa turma si pleaca in cautarea oii ratacite,astazi pastorul lasa turma pt a face pe placul unei singure oi.Doamne ai mila de ei,ca acum in loc sa te calauzeasca spre sfintenie mai degraba sta nepasator si indiferent in confortul bisericii de dragul lumii.A fi pastor inseamna a te dedica intru totul Domnului,acum a devenit o meserie bine platita si fara stres.
asa e cum zici tu Zxcv gandurile noastre nu sunt gandurile lui Dumnezeu ,,,,o bine ar fi daca am gandi ca Dumnezeu ,,pamantul ar fi un rai dar uitate si tu cu bagare de seama la ce se intampla in jur ,,,….. cerceteaza si apoi vorbeste ….noi nu suntem ca acei care tac si inchid ochi la pacat ,,,noi vrem adevarul si drepatate Dragostea care mustra si indreapta asta cautam noi nu vorbe fara rost …….. Dumnezeu sa aibe mila de noi ……..
Cum poti spune”m-am uitat in viata fratelui pastor si mi-am dat seama ca nu traieste dupa voia lui Dumnezeu’? Doar ziceai ca te-ai uitat la masina lui!Omul asta e un slujitor al Domnului,un om dedicat cu totul lucrarii lui Dumnezeu,nu vorbi in necunostinta de cauza.Domnul sa ne ierte ca in loc sa punem mana pe plug,stam pe banci si bagam de vina!
asa o fi cum spui tu (varga) dar gandestete cata avere aveau apostoli ..astazi uni traesc in prea mult puf si de multe ori nu stiu ce sa mai faca cu bani …normal ca atunci cand m am uitat la masina lui mam uitat sa vad si cum traeste….eu nu am judecat am dat un exemplu …e normal ca de la noi trebue sa plece trezirea ..nu avem ce baga de vina la alti ii stie Dumnezeu pe toti …..eu am scris acest articol sa vedem starea in care suntem si sa ne rugam mai mult la Dumnezeu ,,ca vai multi sunt cei care nu se mai roaga pentru pastor ,pentru biserica ,,,,,ar fi bine sa deschizi un pic ochi fratele meu …..
Un articol adevarat care scoate la lumina lucruri groaznice si oribile,cumplite. Dar asa este si sfanta scriptura, vorbeste lucrurilor pe nume, este directa. Domnul sa isi cerceteze slujitorii.
“zxcv “in primull rand nu ai nici un drept sa judeci pe cei care scriu ,pt ca daca ai observat noua nu ne e frica sa ne scriem numele si prenumele pe cand tuuuuuuu…………..ai 4 litere fara nici o noima.mai intai scrieti numele intreg ca sa stim cu cine vorbim si dupaia mai scrie,IAR LEGAT DE ACEST SUBIECT atat tie cat si lui varga vreau sa va spun ca ii dau dreptate fratelui marin eu am avut un golf 4,fratele marin are u opel astra,florina are logan,…masini care nu valoreaza mai mult de 5000 de euro;de ce fratii nostrii pastori trebuie sa umble cu masini de zecidemii de euro???sunt o pricina de poticnire pt cei din lume.ma intreaba adesea colegii de servici ce fac pastorii nostrii de au asa masini “beton”?;ca daca mergi in parcarea unei biserici de pocaiti
ai impresia ca esti la salonul de masini de la Geneva.(si nu o spun eu,o spun cei de afara.vb serios)CUM LE-ATI RASPUNDE VOI ACESTOR COLEGI AI MEI LA ACEASTA AFIRMATIE SI INTREBARE????
ASTEPT RASPUNS “VARGA” SI “ZXCY”,si altii care ganditi ca ei.
al vostru frate ALIN IVASCO.
SCUZE AM SCRIS CA II DAU DREPTATE FRATELUI “MARIN “IN LOC FRATELUI “FLORIN”.LA FLORIN MA GANDEAM CA E ARTICOLUL LUI
Nu iau apararea nimanui,pt ca cum spuneai tu,ne stie Domnul pe fiecare.Dar,daca asta ar fi singurul motiv de poticnire al celor din afara..Cunosteti voi viata celor despre care vorbiti?stiti voi cati bani dau ei saracilor,sau unde alearga cu masinile lor?Domnul nu e absurd,ca si noi cateodata.El nicaieri in Biblie nu ne cere sa dam totul saracilor,uitati-va la Iov!A fost f bogat,Dl la binecuvantat si astfel putea sa se ingrijeasca de orfani si de vaduve.Dumnezeul nostru nu e un Dumnezeu al lipsei si al saraciei!Si Domnul ii va binecuvanta material cel mai mult pe cei care dau cel mai mult si cu bucurie.Trebuie sa fim intelepti,fratilor!Domnul cu voi!
fratele meu Varga eu zic sa citesti cartea lui Iov sa vezi cat dadea el si cati isi gaseau adapost in casa lui ,,,,,eu ii cunosc bine pe cei de care am vorbit ,,,,,nu dau nume nu judec am dat doar un exemplu ……….iartama daca am jicnit pe cineva pe care poate il cunosti….dar asta e adevarul….
Dumnezeu sa ne binecuvinteze fratele meu cu intelepciune
In primul rand nu numele meu conteaza ci atitudinea pe care o iau fata de un anume eveniment sau fenomen iar in al doilea rand atitudinea mea este datoare intati Domnului Isus siapoi fratilor si oricarui tert
V ati ridicat cu totii impotriva pastorilor. A tuturor pastorilor. Defectele le vedem si le constientizam toti dar asta nu ne da noua dreptul sa -i desfiintam. Nu noi am infiintat slujbele in Biserica si nu noua ne dau ei socoteala ci ei dau socoteala de noi. Oare ati uitat “nu judeca ca sa nu fii judecat”?
Desigur ca nu trebuie sa te conformezi unei evanghelii straine oricum ar fi ea vestita dar atitudinea mea in astfel de cazuri nu trebuie sa contravina nici unei regului instaurate de Capul Bisericii. Exista o disciplina ceruta in Biserica, exista cai de atac (nu la persoana) si pana la iesirea din colectivitatea crestina ca sa haladuiesti de unul singur este un drum prea lung; sa nu uitam ca numai acolo unde sunt doi sau trei este si Domnul Isus de fata; apoi sa nu uitam iarasi ca deocamdata graul creste impreuna cu neghina iar fecioarele intelepte traiesc la un loc cu cele neintelepte; doar venirea noptii si a Mirelui si a focului va face alegerea cea mare, pana atunci sa cautam sa cunoastem pe Domnul, sa_I cunoastem Voia si sa o implinim dupa cerintele Imparatiei Sale nu dupa ce ne trece noua prin cap ca ar fi bine…
Sa auzim de bine
Mai fratilor,asta e cea mai mare problema a nostra??Pe fratele Tipei,ca despre el vorbim,nu,numa nu avem curaj sa dam nume,Domnul sa il binecuvinteze!!Sa poata sa faca lucrarea la care la chemat Domnul mai departe,si sa il sprijinim noi in primul rand in rugaciune.Amin fratilor,Dl sa va binecuvinteze!
Amin frate Varga Dumnezeu sa l binecuvinteze pe fratele Tipei ,…
eu m am referit la pastori care cauta interesele lor si nu cred ca numai fratele Tipei are mercedes,,,,,daca ar fi sa dam nume as avea destule ,,nu scriem articole ca sa judecam pe cineva ….a fost un exemplu…….gandestele cum traiau apostoli ,,s au incurcat ei cu lumea?
nu am scris acest articol ca sa judec pastori ci sa ne uitam la viata noastra ,,cautam noi oare folosul lui Dumnezeu? sau lucrurile lumi?
Haideti sa vedem realitatea si sa facem ceva noi, nu cei care stau in puf ca aia nu vor face nimic, hai sa nu judecam si sa mai dam nume pe aici ….daca nu stiti sa scrieti un comentariu va rog sa nu mai scrieti…… Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti..
Pastorii au responsabilitati mult mai mari decat credem noi,cei care poate frecventam bisericile la evanghelizari si duminica.Sa traiesti “ca si lumea” inseamna lucruri mult mai grave decat sa ai o masina scumpa in garaj.Suntem niste copii spirituali cateodata,in fata Domnului conteaza inima,nu fata omului.Daca scrii un articol,inseamna ca iti asumi implicit si riscul criticilor,pro sau contra!Domnul sa fie de partea vostra!
frati iubiti,intr-o vreme ca aceasta cand atat de multi oameni sufera de lipsiri si saracie ,cred ca Domnul Isus ne va spune ca si tanarului bogat ”vinde tot ce ai si da la saraci si vei avea o comoara in ceruri”Eu nu judec pe nimeni dar sa gandim logic cum poti sa spui celui lipsit sarac ca esti frate cu el si tu te lafai in lux…oameni privesc spre noi si ce vad;mandrie ,lacomie ,fatarnicie…iubirea la care suntem chemati de mult nu mai este printre noi.Stiu ca Dumnezeu binecuvinteaza pe cei smeriti si le da har.Domnul sa lucreze la inima tuturor pastorilor si sa inteleaga ca sunt chemati sa sufere pentru poporul Domnului.Moise a impartit cu poporul aceiasi mana aceiasi apa nu a cautat sa fie mai privilegiat cu nimic.E adevarat ca a stat in post si rugaciune pentru turma peste care a fost chemat pastor,mai mult ca oricare .Frati iubiti daca Duhul Domnului ne calauzeste El ne va spune cum sa umblam ,ce sa purtam cum sa vorbim.Domnul sa ne ajute pe toti.
Tanarul bogat avea o problema,inima ii era legata de averea sa.Daca unii frati ar vinde tot si ar imparti saracilor,sigur am gasi alte lucruri de care sa ne legam.De ce nu intelegem ca pe unii Domnul ii binecuvinteaza mai mult pe partea asta,pe altii pe alte parti.Paginile Bibliei sunt pline de oameni ai lui Dumnezeu care erau f bogati,pt ca tocmai atunci poti da si altora mai mult.Daca nu am nici eu,de unde sa dau altora??nu e f clar asta?Ori am eu o problema ori..nu mai are rost,sa postez comentarii ca oricum nu vom ajunge la aceeasi parere prea curand!Domnul sa ne binecuvinteze pe toti cu ce crede El ca avem nevoie!
fratilor oare daca Dumnezeu ar cere astazi tuturor fratilor care au avere si traesc in puf (pe cand alti nu au un lemn sa puna pe foc ) spunetimi cati ar face asta? eu cred ca si azi multi ar face ca si tanarul bogat si chear frati de ai nostri ,,,,,,
Eu imi asum orice responsabilitate pentru articol deoarece cunosc adevarul si nu scriu ceva fara sa fi cercetat inainte….
Domnu sa ne binecuvinteze ca mare nevoie avem
E trist frate Florin!!Ucenicii Domnului Isus Hristos ,carturarii, apostolii, prorocii timpurilor vechi,se straduiau din rasputeri sa scrie prin pesteri ,temnite ,pe mare in furtuni si numai ei stiu cum offff !!!!!sa scrie ce Duhul le vorbea si invarteau si cercetau scripturile la lumanari sa le puna cap la cap sa ne faca noua o Biblie sa fim salvati si acum cei mari invartesc banii grei sa-i puna cap la cap, nu Biblia,pe munca lor si a lui Isus Hristos, acestea sunt vremurile de azi,dar noi crestinii sa invartim foile Bibliei si Sabia Duhului,fara bani si fara plata, dar cu intelepciune si sa fim simpli ,smeriti si de Dumnezeu iubiti,caci toti vom avea o dreapta rasplatire in cer …cum zice eclesiastul ,
TOTU-I GOANA DUPA VANT…!!
lasati pe Dumnezeu sa judece caci a lui e dreptul fiecare dupa cum isi face asa va a vea ,umbla dupa averi masini luxoase si oitele mor de foame si le mananca lupii cu sangele lor va raspunde inaintea tatalui la judecatasi e adevarat caci multi din inafara noastra se poticneste in luxul pastorilor si intrebare de unde a ajuns pe o treapta asa de sus ? si tocmai de cand au functii.noi trebe sa ne rugam ptr ei daca au macar sa se gandeasca si la cel flamand nu sa vina saracu la usa sa il goneasca,caci asa e vremurile din ziua de azi D-L SA VA BINECUVINTEZE
Ce placere sa constati cat de unita e oastea Domnului si cat de plina de ravna, atunci cand e vorba de lapidat* pastori!
Marturisesc ca dupa ce am citit editorialul si cateva postari, am crezut ca am dat click, din greseala, pe site-ul Al Qaeda, sectiunea Propaganda anticrestina, atat de bine au fost realizate materialele! (Apropo, nu inteleg de ce se numeste astfel eseul in cauza, nu de alta, dar de la el, ca forma literara – si pana la editorial, este cale atat de lunga, cam cat de la rubrica meteo a unui ziar local, la “Critica ratiunii pure” a lui Kant!!!).
Sa nu-mi spuna NIMENI ca “editorialul” si postarile sunt ale unor crestini evanghelici, familiarizati – cat de cat – cu Evangheliile si mai ales cu Evanghelia lui Ioan, cunoscuta si sub denumirea – devenita azi forma fara fond – de Evanghelie a dragostei!
As fi vrut sa scriu mai multe impresii pe care mi le-au facut postarile la “editorial”, dar nu pot sa o fac, sunt prea scarbit si dezamagit. In plus, incerc sa nu judec pe nimeni.
M-am uitat si cine este semnatarul materialului care a suscitat atatea comentarii si am constatat cu stupefactie ca e ardelean, are studii superioare si acum se lupta cu un master. Ciudat, mie mi-a dat impresia ca e din Caracal si ca se lupta cel mult cu perspectiva unui bacalaureat, cu mari sanse de ratare, situatie in care nici nu m-as fi apucat de scris.
Ma impresionat (pe bune!) insa cum reda el viziunea pe care avut-o de la Domnul, atunci cand a intrat in lucrare: “o ungere sfăntă îti Voi face ca atunci când vei căsca gura să Mă lauzi să fugă duhurile necurate” (am pastrat ortografia originala). Departe de mine intentia de a pune la indoiala mesajul! Dimpotriva, ma bucur ca Domnul le mai vorbeste si azi crestinilor.
Dar, as avea o rugaminte: frate drag, roaga-te fierbinte ca Domnul sa se atinga de tine si cand atingi tastele calculatorului, ca altfel uite si tu ce iese (mentionez ca reproduc INTOCMAI ortografia „editorialistului”):
” „hai să vezi ceva” şi îmi arată ultimul răgnet (crecă mercedes era)”
,,,,,ar fi bine sa deschizi un pic ochi fratele meu …..
iartama daca am jicnit pe cineva pe care poate il cunosti…
Cel mai frumos este ca tot tu, frate drag, inchei, apoteotic, cam in halu’ asta (na, ca m-am molipsit si eu): „daca nu stiti sa scrieti un comentariu va rog sa nu mai scrieti…
Bine ca macar este de acord cu tine, in privinta luxului in care se lafaie pastorii nostri si conchide si el, in aceeasi nota si stil: „ caci multi din inafara noastra se poticneste in luxul pastorilor si intrebare de unde a ajuns pe o treapta asa de sus ?”(recunosc ca la aceasta formulare am ramas siderat si fara comentarii, iar cei doi ultimi neuroni din capul meul, blond candva, si-au dat demisia).
Nu vrea sa va tin lectii de ortografie si/sau ortoepie. Nici de teologie, pentru ca trebuie sa recunosc sunt net depasit de eruditia voastra.
Vreau doar sa va spun ca modul in care scriem si subiectele pe care le atacam sunt cartea noastra de vizita. De aceea ma opresc aici, nu inainte de a-ti atrage atentia, frate Margea, ca te-ai apucat sa judeci – inafara oricaror legi, omenesti sau dumnezeiesti – pe robul altuia si lucrul acesta s-ar putea sa te coste scump. Nu aici, ci in vesnicie.
Si cum as putea incheia altfel, decat folosind un citat (luat cu Copy – Paste) din „editorialul” pe care l-am disecat nitel mai sus, cu dorinta ca acesta sa devina profesiunea noastra de credinta, din viata de zi cu zi si nu doar cand ne punem in fata calculatorului si vrem sa le demonstram fratilor „ca cat suntem noi de intelijenti” (citatul dintre paranteze imi apartine):
„Ca şi un îndemn aş vrea să zic haideţi să ne pocăim căci e mai mare bucurie în cer cănd un păcătos se pocăieşte decăt pentru 99 de neprihăniţi care nu au nevoie de pocăinţă .. Luca 15:7
Ah, da, era sa uit.
NB 1. Frate si , se pare ca ati obosit degeaba. Nimeni nu a bagat in seama apeluri tale facute spre normalitate. Pe mine insa tocmai acest lucru m-a determinat sa scriu.
NB 2. Cam subtirel pastorul tau, frate Margea, cam subtirel. Eu cunosc cativa evanghelisti romani – nume grele in lumea neoprotestanta – ale caror masinute bat pe undeva la 200 –300. Nu de kilometri la ora. Ci, de mii de euro, desigur! Pe cand o lapidare* in public? Pe bune, vin cu nume, adresa, agenda de lucru, program de deplasari, tot, tot.
* LAPIDÁRE s.f. Actiunea de a lapida si rezultatul ei; lovire, omorâre cu pietre; (sursa: DEX)
excelent organizat site! Taie, cu de la sine putere, toate cuvintele puse intre paranteze ascutite, asa ca trebuie sa dau erata.
La alineatul “Bine ca macar… se va adauga “ulici sorin”
NB 1 se va citi: Frate Varga si frate zxcv …
Frate Armand, oamenii lui Dumnezeu sant oameni simplii, oameni care se lasa condusi de Duhul Domnului, nu de reguli omenesti; si mie mi se pare ca fratele Florin este unul din acestia.
Nu stiinta omeneasca este Intelepciunea Lui Dumnezeu, ci stiinta venita prin Duhul Lui Dunezeu; prin Cuvantul Sau. Spun aceasta pt. ca in oarecare masura mi-e dat Duhul descoperii duhurilor (sper ca ai auzit de El). Daca dobori pe cineva doar sa areti cat esti de intelept, este ceva dumnezeiesc in asta? Nu este nici o judecata in ceea ce ai citit, sant doar pareri in urma a ceea ce vedem si auzim.
oare tu te-ai rugat cand ai scris acest comentariu? Cu siguranta ca nu, altfel nu ai fi spus lucruri asa de aspre.” Mustra cu dragoste” iti spune ceva? …… Apropo, eu nu-l cunosc pe fratele Florin numai din editorialele lui, …. dar il iubesc si il respect pentru ceea ce face.
Vreau sa fiu acuma aspra cu tine si te rog iarta-ma …. pocaieste-te…. si ar fi de preferat sa-ti retragi cuvintele jicnitoare…… asa cum ar face ori ce crestin care ia cina Domnului (daca o iei).
Draga Sora Valeria,
Imi pare nespus de rau ca te-ai simtit “jicnita” de cuvintele mele, deoarece nu am intentionat sa “jicnesc” pe nimeni. Nici macar pe destinatarul lor, care si-a insusit lectia, intr-atat ca ultimul editorial are foarte putine greseli (nu voi cataloga greseala lipsa unor virgule, nici virgulele puse aiurea), semn ca materialul a trecut pe la corectura, inainte de publicare si ca legea actiunii si reactiunii nu a fost inca abolita pe lumea asta.
Apreciez modul in care ai sarit in ajutorul sarmanului nostru frate, pus la zidul infamiei de un frate certat cu morala crestina, pentru un articol nevinovat in care JUDECA (fara nici un drept, nici moral, nici formal, nici ecleziastic) pe unul din pastorii bisericii (nu stiu cine este, nici nu are importanta, nu-i sunt nici partizan, nici oponent, deoarece nu sunt din Arad).
Ceea ce ma mira este ca tu, sora, binecuvantata de Domnul cu (re)cunoasterea duhurilor, nu ai recunoscut susurul bland al Izabelei, clipocind calm si mefistofelic printre randurile asternute cu atata gingasie de editorialist. Ciudat moment pentru acest “silentio stampa” spiritual, nu ti se pare?
Dar te inteleg. Noi, pocaitii, suntem capabili sa suportam multe lucruri si incercari, mai putin doua: critica si groaza de a fi obligati sa ne privim in ochi pe noi insine, fara sa plecam capul.
Iar daca cineva se simte “jicnit” ca i se atrage atentia asupra consecintelor siluirii limbii romane, in conditiile in care se considera “editorialist”, atunci da-mi voie sa nu mai inteleg nimic.
Cand vrei sa inveti limba engleza, incepi cu “to be”, “egg” si “pencil” si nu te arunci, dintr-o data la Hamlet, editia princeps.
Asa si cu editorialul. Incepi prima oara cu gramatica limbii romane, apoi treci pe la ortografie si ortoepie si doar in final la scris editoriale, care reprezinta coroana genurilor publicistice.
Macar si pentru faptul ca invatatura lui Dumnezeu merita atata atentie incat sa fie scrisa cu grija cuvenita. Iar cei carora le sunt adresate aceste invataturi, merita si ei putin respect.
Ti-ai putea imagina vreun pastor vorbind in genul textelor manelistilor? Nici eu. Dar, daca treburile merg asa, nu mai este mult si vom ajunge si acolo, “manca-ti-as”.
Te-ai intrebat vreodata de ce? Simplu. Pentru ca lipsa si criza valorilor este mai prezenta in lumea noastra decat ne-ar conveni sa o recunoastem.
Am mentionat in interventia mea ca ma plec in fata eruditiei teologice a celor care s-au pronuntat pe site si fac asta in continuare. Eu nu am atatea cunostinte in materie, dar cele pe care le am ma indreptatesc sa nu imi cer scuze, deoarece consider ca nu l-am JIGNIT, retine, JIGNIT, pe fratele nostru. Si ma bazez pe asta macar si pentru faptul ca nu a avut nici o atitudine fata de cele scrise la adresa lui. Sau sa inteleg ca i-ai facut un serviciu crestinesc?
In final, ca sa va linistesc, va promit ca nu voi mai interveni in aceasta discutie, indiferent de cele ce se vor mai scrie aici. Las lupta cu morile de vant pe seama lui Don Quijote si urmasilor sai.
“NB 1. Frate si , se pare ca ati obosit degeaba. Nimeni nu a bagat in seama apeluri tale facute spre normalitate. Pe mine insa tocmai acest lucru m-a determinat sa scriu.”
Nimeni nu a invatat ca adevarul lucreaza in dragoste? Toti pretind ca spun adevarul si poate sunt sinceri dar dragostea este foarte departe de ei… remarci jignitoare, ironii, insulte chiar, orgolii cat cuprinde, dar unde este Domnul Hristos? unde este frica de Domnul, blandetea, bunatatea, unde sunt sfintii lui Dumnezeu, oamenii care umbla cu Dumnezeu, oamenii duhovnicesti care traiesc prin credinta? Nu mai este mult si Cel ce vine va sosi si ne va mantui si ne va da si fericirea insa trebuie ca bunatatea si credinciosia sa se intalneasca, caci mantuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El. Si nu uitati, totul depinde de El, nu de noi. Cu bine.
ZXCV draga, ai incurcat cumva sticlutele cu medicamente? Eu ti-am luat apararea si te-am sustinut, iar tu…
Citez din cartea lui Cindy Jacobs”Vocea lui Dumnezeu”
“Responsabilitatea directionarii bisericii apartine in primul rand pastorilor si prezbiterilor. Trebuie sa”vegheze asupra”turmei de suflete,ca pastori aflati la randul lor sub autoritatea
Altora.Astfel,ei inteleg starea intregii biserici,timpul potrivit pentru impartasirea cuvantului profetic,si efectul lui asupra bisericii…Uneori,cineva emite o proorocie,al carei rezultat s-ar asemana cu aruncarea unei paturi ude asupra adunarii.Ea nu zideste;de fapt,face chiar contrariul-lasa o apasare peste biserica.”
“Pastorul isi va face timp sa il ajute pe fiecare mielusel sa treaca peste pietrele uriase-sa le ingrijeasca ranile si vanataile”
“Principiul de conducere intalnit aici,in viata lui Iosua,este ca un lider sa fie credincios fata de altii,in postura de slujitor.Atunci cand ne cere sa fim slujitori,Domnul nu vrea sa ne expuna abuzurilor spirituale.Exista multe relatari ingrozitoare despre lideri care au profitat de altii,pana in punctual in care acestia din urma nu mai aveau timp pentru familie,cerandu-li-se sa fie la biserica zi si noapte.”
Referitor la critica avem voie sau nu sa o facem!?Daca este distructiva
nu daca este constructiva da.In”Enciclopedia Bibliei”gasim termenul de
“critica biblica” ce se refera la o analiza a unei situatii,etc…
Consider ca Florin face o analiza din care pot invata unii pastori sa se corecteze sau viitorii pastori sa nu faca la fel.
Referitor la judecata-cred ca unii inteleg gresit limitele si profita, se ascund in spatele versetului vrand parca sa spuna”eu pot sa fac ce vreau nu trebuie sa ma judecati”daca ar fi asa nu am mai avea Judecatorii,mai degraba se refera la slabiciunile sau greselile accidentale ale cuiva si nu la un comportament sfidator nebiblic continuu si atunci trebuie treziti uneori chiar si de”dusul rece”al unui articol.
extras nu mai retin de unde:
“Biserica secolului XXI este la fel de diversa intelectual pe cat este de diversa si etnic sau social. O astfel de diversitate cere mai degraba o teologie a dialogului deschis decat limbajul de lemn al unui crez.Credinciosii nu trebuie sa isi lase creierul la garderoba atunci cand vin la biserica. Tinerii nu trebuie sa se simta vinovati pentru ca isi pun intrebari. Cei ce gandesc independent nu trebuie
linsati teologic.”
Referitor la scris:uneori apar erori,greseli de la calculator alteori din graba deci pot fi neintentionate sau poate cineva nu este titrat in litere dar vrea sa ne trimita un mesaj,la el trebuie sa privim; orice comentariu rautacios este de prisos.
“Un lider evanghelic s-a idicat si a inceput sa se roage…”Doamne Dumnezeule”,a spus el,“uneori nu am observat nevoile altora,deoarece eram prea ocupati cu slujirea.Tata, ajuta-ne sa fim sensibili fata de nevoile altora”El nu dorise sa ii loveasca pe liderii Lui pentru greselile lor,deoarece erau deja suficient de apasati din cauza presiunilor si nevoilor uriase din jurul lor.El dorea pur si simplu sa le readuca aminte ca trebuiau sa se concentreze la ceea ce era important,sa se focalizeze din nou asupra prioritatilor lor.”de CINDY J
Nici eu nu vreau sa lovesc in astfel de lideri care sunt prea presati
in lucrare dar mai sunt si altii care nu sunt adevarati pastori adica
“tati in Hristos”si nu se ingrijesc de”oi”tin predici-discurs fara sa traiasca.De-a lungul anilor eu am luat atitudine si le-am scris numai lor respectandu-le autoritatea fara sa fac “valuri”in biserica in speranta ca vor lua masuri atat pentru ei cat si pentru biserica,dar au tacut pana i-a judecat Dumnezeu,fie au fost nevoiti sa plece,fie le-au plecat”oile”ramanand biserica aproape goala ajungand sa predice la pereti.Asa cum eu am avut curajul alta data ma bucur cand intalnesc alti crestini care se trezesc si iau atitudine curajosi pentru intreptarea,corectarea,restaurarea bisericii acolo unde managerial au fost conduse ineficient.
APEL PASTORULUI CAZUT 1990
Chiar dac-ai vrut sa fii lumina
Si nu esti,nu te-ntrista
Mai este inca timp
Sa vii din nou la cruce
Sa-ti ceri iertare
Si sa-ti aprinzi candela.
AM BATUT LA USA 1990
Am batut la usa unui pastor
Timp de sapte ani si jumatate
Pana acum cand cerurile-s aproape
Ca s-o deschida si sa-i spun ca-l iubesc!
Vroiam sa ma bucur,sa nu mai fiu trist
Dar…el e numai Baptist!
Nici starea mea bolnava
Nici lacrimile mele
Nu i-au inspirit mila
Insa…predici bune.
Am batut la usa altui pastor
Timp de aproape trei ani
Pana acum ca la “mandatari”
Ca s-o deschida si sa-i spun ca-l iubesc!
Dar el nu-i pastor,cum se crede-n van
E…penticostal!
(Penticostalii spun si iar sunt trist
Ca e…tot baptist!)
Nici starea mea bolnava
Nici lacrimile mele
Nu i-au inspirit mila
Ci doar predici goale.
Dumnezeu insa…
Mi-a deschis o usa spre cer
Prin Domnul Iisus
Si inca una aici pe pamant sper
Sa spun “Adevarul”
S-auda tot crestinul!
Iata ca ce a constatat Florin acum,am constatat si eu alta data cu multi ani in urma
UNUI PASTOR 01.04.1999
Asculta,asculta “fiule”
Nu te-am vazut nicicand smerit,
Desi ai mestesug la vorbe
Si prea multi ai mai pacalit.
De mult te-am pus pastor la”oi”
Dar nu ca sa le jupoi
Sa-i faci haina de astrahan
Neveste-i tale-n primul an,
Lasa-le sa mai rasufle
Nu vezi ca le-ai facut mute
Nu pot sa spuna nimic
Din ce-au vazut si auzit
Unele sunt bolnave,
La mancare sunt ligave
Zac asa in adormire
Tot visand la nemurire.
Le canti din fluier,le doinesti
Te prefaci ca le bocesti
Cand le vezi in ce hal sunt
De abia se tin pe pamant.
Uite ce este “fiule”
“Oile”sunt ale Mele
Tu ai vrut privatizare
Si-ai facut restructurare,
Care nu ti-a fost pe plac
Ai dat-o afara imediat
Sa nu-ti behaie-n ureche
Faptele-ti fara pereche.
Dar pe Mine nu ma duci
Nici cu vorbe,in nici un fel
Degeaba -ncerci sa mai arunci
Vina-ti pe bietul “miel”:
Ca n-a vrut sa mai creasca
Nici “oaia” sa-l hraneasca
De-aceea l-ai jupuit
Si l-ai mancat fript,
Cand ai sa vii la judecata
Te voi intreba si de pastrama
Cate” oi” ai mai mancat
Fara sa ma fi intrebat!?
JUDECATA PASTORILOR FALSI 1991
V-am dat pentru o vreme prada uitarii
Pastori nenorociti de firme
Unii din voi adevarati “lupi”
Bine ascunsi in piei de oaie
“Ciripei”cu gure strambe
Mi-ati pus pe urme un securist
Inspirati de…”Anticrist”
Am mers pe drum anevoios
Avand drept calauza pe Hristos
Dar Domnul mi-a dat inteligenta
Sa va patrund inima in delicventa
Mi v-a descoperit in vis de noapte
Ce gandeati despre mine-n soapte:
M-ati crezut nebun in toate
Dar aveam ravna peste poate
Sa fiu ucenic al Domnului
Soldat in oastea crestinesca.
V-am depistat cu ajutorul Lui
Falsi invatatori ai vremii noastre,
Mi-am inaltat glasul spre cerurile albastre
Sa fac parte din politia cereasca
Strajer pe zidurile diminetii
Rugandu-ma in taina noptii,
Nu din politia lumeasca cu care cooperati adesea,
Spre a adevaratilor crestini prigoana.
Am depistat multi”lupi”printre voi,
Cuprinsi de ambitii inalte si nevoi,
Hranindu-va cu “oile “mai grase
Incununandu-va de glorii false,
Multe”oi”ati mai facut sa cada,
Dandu-le afara din ograda
Pentru ca nu voiau sa mai tina,
Regulile voastre de rutina
Formand”traditia”crestina,
Fie cea zisa”apostolica”-n amintire,
Sau cea neoprotestanta-n devenire,
Atunci cand Domnul le-a deschis ochii
Sa vada cine le sunt”lupii”.
Caine,Caine striga sangele varsat
Am fost in trup si ne-ai mancat,
Ne-ai mancat si ne-ai baut,
Lapte de la noi ai supt,
Si-o parte din gologani
Ce-i luai pentru sarmani,
Ai vrut a te satura
Si de noi nici nu-ti pasa
Cand mergeam schiopatand
Prin ploaia de nevoi umbland,
Bolnavi in pat de am cazut
Nu ai venit sa ne vizitezi
Ti-ai pus palma pe sezut
Si ai plecat sa nu ne vezi,
Te-ai intors din tari straine
Cu buzunarele-ti pline
Privind cu semetie
C-ai reusit sa-ti fie bine,
Vedem insa ca esti gol
In inima si sufletu-ti parjol
De patima ce ti se scurge-n vine
Pocainta ta-i inchipuire
A ramas doar in amintire
In curand insa Domnul vine!
Sa-si ia “Mireasa”in Cer
Va scutura pomul de omizi ce pier
In intunericul de afara
Va judeca pe cei ascunsi in Casa Lui
Ce se dau”oi” si sunt”Fiara”
O!Doamne Isuse,vino dara!
“TU SPUNE-LE “ 1991
Le-am scris si spus de atatea ori Doamne
Ca m-am saturat
Sa-i mai bat la cap.
Nu vor sa se pocaiasca
Vor ei sa domneasca
Pastori de biserici
De aceea ne-au inselat,
Impartit si dezbinat,
In timp ce noi voiam
Sa fim uniti
Fiind”nascuti din nou”
Din acelas Duh
Nefiind indoctrinati
In nici o biserica
Laici fiind din nascare
Sau cu o orientare
Doctrinara diferita
Dar in Biblie incadrata.
Ei nu au vrut sa-ti recunoasca
Tronul ce ti se cuvine
De Ceresc Imparat,
De aceea Te-au si ingropat
Fiind mort pentru ei
Desi esti viu la dreapta Tatalui.
Ne conduc dupa a lor minte
Si programe si proiecte
Fara sa tina seama de Tine!
Au incercat sa-ti ingradeasca
Puterea ce o ai asupra noastra
Saraci bezmetici,
Scoliti la scoli inalte,
Teologi de intuneric
Ravnind la locuri sacre,sfinte,
Ce-I sunt Domnului rezervate,
Spre a sfintilor cinstire
A Lui fiind toata Lauda,Gloria si Cinstea.
Pe toti acesti invatatori ai”Legii”
Unii au batut Sabatul in cuie
Crezand ca astfel la cer se suie,
Intr-o zi Doamne,Tu ii vei judeca
Pentru tot si pentru toate
Cate au facut impotriva Cuvantului
Nelasand nici pe altii sa intre
In sfanta Imparatia Ta.
“VANZAREA LUI IOSIF” 1993
Am fost lovit si neinteles
De frati care nu au acces
La comuniunea cu Dumnezeu
Predicandu-L pe Fiul Sau
Fara sa-L cunoasca
Si fara sa traiasca
Asa cum EL vrea,viata noastra.
Am fost lovit si neinteles
Dupa voia Domnului
De frati care nu au succes
In lucrarea Lui.
Afirmarea de sine
Iata scopul ce-l vor
Invidia e la putere
In inima lor.
Am fost lovit si neinteles
De frati care nu stiu ce vor
Pe Isus in viata L-au ales
Doar sa le fie slujitor
Sa ii scoata din necazuri
Sa le rezolve niste cazuri
De boala,de lipsuri
Sau alte neajunsuri.
Am fost lovit si neinteles
Dupa voia Domnului
Pentru ca sa am acces
La tronul si harul Lui
Unde vreau sa-ngenunchez
Smerit,ascultator,invins.
Tu mi-esti frate!
Eu ti-s frate,
In noi doi
O inima bate
Pentru Isus
Cum am promis
Atunci…de ce ma vinzi?!
INSISTENTA 1990
Eu am batut la usa voastra
Dragii mei crestini de firme
Nu ca sa va iau ceva
Asa cum satan o face
Nu vreau ca sa va conduc
Mare pastor ca sa ajung
In locul vostru.
Astept ca Domnul sa toarne
Ploaia Lui tarzie,
Sa pot merge in Numele Lui
Pe fata Pamantului.
Eu am batut la usa voastra
Dragii mei crestini de firme
Asa cum Domnul Isus o face
La inima noastra,
Pentru ca sa va spun…
Orientarea ulterior timpuri
Se iese din matca doctrinara
In care Biserica zace,
Si se imbraca o noua haina
Cea alba,de”Mireasa”
De lauda,de slava,de putere
Asa cum Domnului Ii place!
Atunci cand pastorii nu se ingrijesc de”oi”si nu au o strategie dupa voia Domnului pentru ca nu tin seama de calauzirea LUI uneori venita prin slujitorii Sai proorocii este normal ca starea bisericii sa devina
critica.
UNOR PENTICOSTALI 22.06.1999
Dragii mei crestini din fire
Ce predicati despre iubire
Dupa a voastra purtare
Ati cazut in nesimtire
La a mea sesizare
Exprimand nemultumire
Totala dezamagire
In tot ce va priveste!
Incepand cu conducere
Continuand cu multiplicare
In loc de progres reducere
Sfarsind in stagnare.
La ce bun sa dati din coate
Ca sa ajungeti la amvon
Cand sfarsitul e aproape
Voi tot alergati dupa”tron”
Meserie, meserie;
Predicator, evanghelist
Iata cuvinte”cheie”
Cu un mesaj populist
In loc sa v-apropiati de Domnul
Dolarul e mai la-ndemana
Ca in biserica sa conduca omul
Prin programe de mare anvergura
Duhul sfant turnat cu masura
In fiecare dintre noi
A fost redus in miniatura
De majoritatea dintre voi.
Nu va place” Adevarul”
Va zgarie in urechi
In nisip va ascudeti capul
Ca strutul din povesti.
Eu va iubesc asa cum sunteti
De aceea v-am scris din nou
Chiar daca nu-mi raspundeti
Taceti morbizi ca-ntr-un cavou
Tipand in”limbi” ati nadusit
Dragostea v-ati inabusit
Sarmane pietre de granit
Ce reci ati devenit.
Unde va e dragostea dintai
Cand nu va pasa de nimic
Va ardeau inimile frigarui
Iar acum taceti chitic.
Capul semet v-ati ridicat
Fara Duhul ati predicat
Acum v-ati resemnat
In neputinta,rusinat.
In ce va priveste pastori de”paie”
Cu inimile pline de gunoaie
Chiar daca aveti”arginti”
N-aveti putere de nu va smeriti
Pomi neroditori ce sunteti azi
Ati crescut inalti ca niste brazi
Neveste Izabele v-au udat
De ati ajuns gata de taiat
Cat o sa va mai rabde pamantul
Fratii,surorile,biserica si cultul?!
O!Doamne Isuse,fa dreptate
Pastori destoinici vino de scoate
Lideri de biserici,barbati adevarati
Cu experienta,in lupte incercati
Nu vrem un “papa lapte”
Obisnuit sa dea din coate.
Lovind in stanga si in dreapta
Fie cu vorba,fie cu soapta
Fariseu in devenire
Cu diploma-n acoperire
Institutul teologic este bun
Daca scoate”pomi cu roade”
Noi vrem foc sfant,nu fum
Cand se predica la amvoane.
IUBITE TANAR FRATE IN DOMNUL 12.03.2006
Nu te cunosc,dar te simt
Nu te laud cum predici
Ca sa te protejez de vreo…
Cadere in mandrie spirituala
Un dusman ce ne ataca pe toti
Fara sa ne dam seama.
As vrea insa sa ascult
O predica pe tema;
Organizarea bisericii locale
Pentru a-i primi pe noii veniti
Pentru crestere si inmultire
Si pentru a-i inregimenta
Pe toti membri bisericii
Pentru a lupta mai eficient
Cu dusmanul nostru diavolul.
Ai putea da ca exemple:
Stupul de albine
Printre noi sunt apicultori
Si ar intelege.
Sau organizarea armatei
In grupa,pluton,companie,
Batalion,divizie…
Nu intram in amanunte
De marina sau aviatie
Submarine sau escadrile
Nici grupe de comando
Poate nu au facut toti armata
Insa poti fi gata
Sa dai exemplul biblic
Ce se refera la trup:
Dar atentie nu te opri
Numai la”madulare unii altora”
Ia-ti microscopul mintii
Si priveste in interior
Ca sa ajungi la…celula.
Celula-grup de 5-8 crestini
Poate ca sunt vecini
Sau nu stau prea departe
Nu de alta,dar azi
Si transportul costa
Mai mult decat ne permitem.
O astfel de celula cu un lider
Pregatindu-ne de acum
Sa conducem universul,
Nu ar putea creste sanatos
Si ar deveni canceroasa
Daca nu ar primi
Hrana spirituala sanatoasa
Si nu ar fi supravegheata
Dar nu controlata
Ci vizitata de un diacon
Pastor sau batrani
Intelepti si cu experienta
In dragoste si lupta
Si nu mentalitate invechita
Bolnavi de amvonita
Amvonita asta-i molipsitoare
Si ravnita de unii tineri
Din adunare
“Lupii cei tineri”in devenire
Ce stau la panda pentru”scaune”
Daca asta au invatat
De la”vulpoi”se pare
Oricum un corp este condus
De cap cu creier,nu gol
Si ca sa fie condus bine
“Celulele sistemului nervos”
In Comitet reunite
Trebuie sa aiba Intelepciune
Si daca nu se intampla asa
Din comoditate sau nepasarare
“Lasa ca se descurca ei si singuri”
Atunci tot trupul este bolnav
Si are nevoie de vindecare
Dar daca este condus bine
Cu supraveghere,ingrijire
Ca oile mai grase sa nu mai impunga
Pe cele slabe,din nesabuire
Si daca vine una noua
Sau din alta parte
Sa aiba staul unde sa intre
Atunci celula grup se mareste
Se dubleaza si se poate divide
Si daca liantul este dragostea
Atunci partasia ramane.
Dupa cum Biblia ne spune
La mesele voastre de dragoste
Vin unii ca sa profite
Altii nu sunt “oi” ci” capre”
“Lupi”,”serpi” sau” porci”
“Caini” care latra sau musca
Cam din”dos”de obicei
Formand asadar…
Zoologia inparatiei.
Si asa ajung sa lupte
Unii crestini impotriva altora
Vai!Vai!Ce amagire!
Dar daca ar fi organizare
Ar fi depistati si impiedicati
Sa se mai desfasoare
Cred ca e destul de lucru
Pentru fiecare
Din adunare
Daca am sti cu ce se mananca
Asta…cum ai zis ca-i spune!?
A!Da!…Organizare!
Acestea nu sunt versuri
Nici albe,nici rimate
Cum apar din intamplare
Nici fabula,nici anagrame
Poate ca zambesti
Sau iti starneste rasul
Poate ca rosesti
Sau iti starneste plansul,
Sunt o forma mai concentrata
De comunicare!
Chiar daca o fi altfel…
Si ce daca.
DIVERSE 10 martie 2007
Pocnind din bici pe langa”boi si oi”
Un cal alb purta un pastor cowboy
Spre staulul de la”Betel”
Un bard,un menestrel?!
Tinerii au plecat la vanatoare
De fete ce cad pe spate
Uitand ca pot sa se umple
De foarte multe pacate.
Trimitem misionari in tari straine
Doar pentru a-si face cariere crestine,
Unii din ei si-au lasat nevasta,copii
Adulterini trimisi pe banii cui?
Apostolul Pavel,mare misionar
Al neamurilor din vremea lui,
Lucra cosuri ca sa se-ntretina-n Har,
Urmati-i exemplul asadar si voi.
Nu trebuie sa ai 4 ani de seminar
Ca sa pleci in alte tari misionar,
Poti fi mecanic sau orice altceva
Cu conditia sa cunosti,sa traiesti Biblia.
O biserica”Betel”!
Din fuier ti-am cantat
Insa tu nu ai jucat
Tot timpul ai dormitat.
Trezeste-te biserica
Ridica-te sa stralucesti
Ca diamantul slefuit,
Ce-n incercari ai fost calit.
Prigoana bate la usa
Sa-mprastie ce a mai ramas,
Din “oile” ce s-au impuns
Tot timpul in praf,cenusa.
Domnul sa ne intareasca
Puterea Lui in noi sa creasca,
Numele sa-si proslaveasca
Mergand spre patria ceresca.
– 2 –
Iar pe voi ce ne-ati vandut
Pentru un pumn de arginti,
Caramidari ce-n piept va-ti batut
Iadul va va-nghiti sa stiti.
Nu ati vrut pe Domnul sa-L iubiti
L-ati detronat din viata de sfinti,
La care ati fost chemati
Atunci,in zadar ve-ti striga chinuiti.
Parinti pe tineri
Nu incetati a-i indruma,
In dragoste spre Isus,Calea
Fara insa a-i umili.
Pastori,batrani,”proroci”,
Incetati a mai controla,
Vietile noastre a multora
Nu fiti ai inchizitiei teologi.
Lasati Duhul Sfant sa lucreze,
Mintile sa ne lumineze,
Inimile sa ni le invioreze
Asa”este scris”…certurile sa inceteze.
Noi tinerii vrem sa-L iubim
Pe Domnul Isus,asta dorim,
Dar nu putem cum vreti voi
In zarva,certurile de la noi.
In muzica Gospel vrem sa-L laudam,
Sub Ungerea Duhului vrem sa ne-nchinam
Dar voi vreti sa fim copia voastra
Uitand de identitatea noastra.
Intotdeauna ne-ati cenzurat
Prin tot ce va trecut prin minte,
Incepand cu imbracaminte
A mai ramas ceva necontrolat?
Vreti sa traim cu Domnul Isus ca voi,
Basmale-n cap si-n suflet goi,
Posaci pe-o lada de gunoi,
Asteptand ziua de apoi!
Va legati de pantaloni
Dar sunt ai nostri,nu ai vostri
Spun fetele de la “Betel”
Sunteti slabi de va ispitim,nu asta vrem.
Suntem o alta generatie
Voi chiar nu vedeti
Ca avem imaginatie
Si nu suntem roboti!.
Ce facem,Cum ar trebuim sa fim,ce fel de slujitori,ce fel de ucenici!?
INDEMN LA… SMERIRE 1990
Dragul meu…
Da-te te rog jos
Din copacul mandriei
In care te-ai cocotat
Pe scara cunostintelor biblice,
Nu ma dispretui
Fie ca esti mai in varsta
Crestin de mai multi ani
Fiindca ai studii biblice
Sau ai trait experiente
Chiar daca te consideri luminat
Iar eu ca fiind din lume
Pentru ca nu ader la doctrina ta
Sau la convingerea ta
Fluturandu-mi in fata Biblia.
Am un talent de a scutura pomul
Sa-ti demonstrez contrariul
Pe baza Bibliei care spune:
“Fii veacului acestuia
Fata de semenii lor
Sunt mai inteligenti
Decat fii luminii”
Asadar da-te jos
De pe creanga orgoliului
Si recunoaste ca:
Spiritualitatea ta e subreda
Atata timp cat faci parte
Dintr-un sistem religios
Doar ca sa rozi un os
Afisand zgomotos
Predici despre dragoste
Pe care nu o simt
In inima ta
Faptele te tradeaza.
Hai!Da-te jos
Din copacul mandriei
In care te-ai cocotat
Vino!Si da-mi mana
Sa-ti incalzesc eu inima,
Sa te iert
Si sa-ti spun frate.
SLUJITOR NEVREDNIC ! 31.12.1993
Ma uit in jurul meu prin biserici
Privind ganditor la ce-mi vad ochii
Barbati titrati care mai de care
Ii intalnesc la tot pasul in cale.
Unii sunt patriarhi
Altii sunt arhiepiscopi
Unii sunt episcopi
Altii sunt preoti
Unii sunt diaconi
Altii sunt predicatori
Unii sunt prezbiteri
Altii sunt reverentzi
Si-am terminat indata
Adaugand ca unui papa.
Mai sunt si…
Evanghelisti
Proroci
Vazatori
Invatatori
Vindecatori
“Asa zisi”…
Apostoli
Ai vremurilor noastre.
Nici femeile n-au scapat nemolipsite
Si intalnim preotese,diaconite,evangheliste
Si multe “prorocite”
Ca nu-s supuse sotului in casa
Pentru ele putin mai conteaza.
Ma uit din nou in Biblie
Privind in biserica primara
Barbatii de odinioara
Si trag o concluzie:
Erau mai diferiti
De tot ce vad astazi
Parca aveau:
Mai multa spiritualitate
Mai multa intelepciune
Mai multa dragoste si putere
Si mai multe daruri.
Parca vorbeau
Nu o limba de lemn
Ci mai aprins:
Parca traiau:
Ceea ce spuneau
Ce este scris:
“Sunt un slujitor nevrednic”!
O! DOAMNE! EU UCENIC?! 27.02.1999
Nu Te-am mintit Doamne Isuse
Cand Ti-am spus ca vreau sa fiu
Ucenicul Tau,un ucenic adevarat
Mi-am dorit atat de mult sa fiu viu
Si nu un slujitor mort in pacat,
M-am uitat in jurul meu O!Doamne!
Sa gasesc un model,dar n-am aflat.
Cufundati in lucrarea lor dupa programe,
Activitati misionare,in alte ciudate forme
Atractive,expressive in prezentarea lor,
Incercand sa gaseasca alte noi dogme,
Au uitat ca Isus este Domnul lucrarilor,
Uneori sfidand in dansuri,pantonime,ghidusii pentru copii,
Ordinea monotona,vechea forma a stravechii liturghii.
Prin Duhul Sfant in Biblie, Domnul ne invata
Sa luam Intelepciunea Lui,drept povata,
Trezitiva,treziti-va”striga Ea pe ulite”
Luminati-va!”Isi inalta glasul ei in piete”,
“Pana cand veti iubi prostia”in lucrare.
“Striga unde e zarva mai mare”!
Poate o lua aminte,cineva din Adunare.
Dar n-a gasit pe nimeni s-O asculte
Si-au continuat din nou sa O insulte,
Lucrand mereu din propria putere,
Satisfacand astfel,nerastignita fire,
Inconstienti c-au spus o predica formala
Pe alocurea vor dansa si in pielea goala,
Pentru ca au lasat Ungerea Duhului afara.
-Cum sa fiu eu Doamne,ucenicul Tau?!
Saltimbanc in devenire,fara Har,valeu!
-”Nu dragul Meu,nu asta ti-am cerut
Cand te-am chemat si ales mai de mult,
Credinta ta sa-ti fie in miscarea inimii
Vibrand in armonie,asculta Glasul Meu;
Susur bland,izvor de har,de ape vii.”
-Deci,sa nu ma iau dupa nimeni!
-”Nu fiule,asa s-au format ei intre ei,
Eu insa,te-am format altfel pe tine,
Sa asculti de Glasul Meu ,sa-ti fie bine
In tot ce faci,intreaba-Ma mai intai,
Si-ti voi raspunde,la tot ce vrei sa stii,
EU stau la dreapta ta sa nu te clatini”!
O!Doamne! Iti multumesc inca odat’
Ca Te-ai indurat din nou de mine
Prin Duhul Sfant m-ai invatat,
Cum sa-Ti fiu,ucenic adevarat
Sa merg in ascultare de Tine,
Vestind Mila si Indurarea Ta,pe Cale,
Demonstrand Puterea Imparatiei Tale.
-”Fiule!Imparatia Mea e vie,nu sta in vorbe goale
Cum au crezut de veacuri atatia farisei,
Si astazi unii isi slujesc la fel,spre a lor pierzare,
Dar la Judecata,va fi vai de ei!
Au reusit sa va insele foarte bine,
Creand confuzie in doctrine,
Dar semnul ucenicilor,Dragostea si Puterea Mea,nu l-au primit vezi bine.
Unii,au invatat la seminar atata carte,
Au memorat versete,cate si mai cate,
Au predicat frumos,ce le-a trecut prin minte,
Dar nu M-au cunoscut nici pe departe.
Cam asta este fiule,ce-Am vrut sa-ti spun acum,
Nu te lasa amagit de ei,lasa-i deoparte,
EU sunt la dreapta ta,da-Mi mana si hai sa ne vedem de drum.”
Vin Doamne!Eu te iubesc Isuse,
Te ador Tata Ceresc,vezi bine,
Minunatule Duh Sfant,ia te rog aminte
Mi-e dor de partasia cu Tine!
IUBESC NECONDITIONAT 10 martie 2007
Am invatat sa iubesc neconditionat
Loviturile fratesti nu mai au efect asupra mea,
Asa cum Domnul Isus ne-a invatat
Si ura nu-mi mai afecteaza inima.
Am invatat sa iubesc neconditionat
Fie sotia,fie pe tine Biserica
Asa cum Domnul Isus a facut
Primesc senin,loviturile sub centura.
Chiar de m-astepti la cotitura
Sa-mi dai in cap o noua lovitura,
Iubite frate eu te binecuvantez
Si sa-L cunosti pe Domnul,iti urez.
Atunci cand firea-ti rastignesti
Isus preia orice lovituri primesti,
Si simti a Duhului dulce mangaiere
Te bucuri si chiar zambesti.
Intr-adevar propovaduirea crucii,pare nebunie
Pentru cei ce sunt pe calea pierzarii,
Dar multi crestini traiesc in amagire
Atribuindu-si un inalt grad de sfintenie.
Iubirea este cea mai buna protectie
Impotriva dusmanilor de orice fel
Fie din biserica,fie din lume
Ma bucur sa pot iubi neconditionat ca El.
Se pare ca situatia in biserica nu se schimba,partasia lasa de dorit la orice nivel si ne mai miram ca biserica se goleste pentru ca niste “baieti destepti”lucreaza pentru ei si nu pentru crestinii din biserica.
DESPRE PARTASIA FRATEASCA 24.06.07/24.07.08
Eu fratilor am cautat la voi partasia
Dar nu am gasit-o !!
M-as fi bucurat sa vad la voi armonia
Relatiei,a-ti parasit-o1
Am dorit sa gasesc la voi bucuria
Relatiei,a-ti ingropat-o!
De vina cred ca este mandria
Pe ea a-ti inaltat-o!
Ca zid al relatiei fratesti
Rezultat al comportarii firesti
Mai este si dispretul;
“Cine?Asta stim noi cum e!”
Uitand parca Cine a platit pretul
Pentru noi toti la Calvar pe cruce.
Daca am privi in noi insine
Am descoperi atatea forme
De agresivitate subconstienta
Indreptata impotriva noastra,
A fratilor,surorilor,parintilor,copiilor
Invidie,judecati,afirmarea de sine
Concurenta,barfa,ganduri murdare
Pacate-n cuget,resentimente amare
Incalcand astfel legea iubirii
Si de oameni si de Dumnezeu.
Stau si ma intrb ce sunteti voi?!
Vestitori sau ciocli ai evangheliei!
“V-am cantat din fluier si n-ati jucat”
In fata Maritului nostru Imparat.
Unii din voi v-ati pus masti pe masura
Dar v-a dat de gol o strangere de mana
Am stiut atunci ca ce aveti in inima
Nu se potriveste cu ce spuneti din gura
Unde este relatia cu pastorul?!
Dialog,consiliere…este in cui?
Unde este relatia cu “lucratorul”
Dupa cum se vede tot in cui?
Am citit in biblie intr-o seara
Ca atunci cand “oile” sunt ale nimanui
Fiind lasate de izbeliste
De catre pastorii lor
Insusi Domnul Ostirilor
Se ingrijeste de ele.
Si nu trebuie sa ne mai punem poftan-n cui
Atunci cand avem nevoie de ajutor.
Uneori manipularea e batuta-n cuie
Asa ca ne putem lauda vedem bine
Ca avem o biserica de fachiri
Si nu de adevarati crestini
Si ca sa nu aveti impresia ca tac
Ca va judec in ceea ce si eu fac
Va spun ca eu nu fac asa
Il marturisesc pe Domnul
Atunci cand imi pregateste ocazia
Dupa ce m-am rugat ,am postit
Si harul de slujire l-am primit
Le spun sa-L primeasca in inima 2
Nu ma leg de nici o icoana
Nu o consider idolatrie pagana
Atata timp cat le indreapta mintea
Spre Mantuitorul Isus
Le spun ca El ii iubeste
Si nu vrea sa ramana atarnat de perete
Sau purtat in buzunarul de la haina
Si nu ii indrum spre o biserica
Ce nu este pregatita sa ii primeasca
Nefiind in stare sa nasca
Adevarati copiii ai lui Dumnezeu
Devorandu-si si avortandu-si
Proprii copii nascuti din nou,
Nu pot indruma oamenii spre o minciuna
Intr-o biserica unde relatia frateasca
Este mai mult formala
In cazul meu aproape inexistenta
Cu mici exceptii de la regula
Am fost cinstit,corect inaintea Domnului
Impartind cu “fratii“ ceea ce El mi-a dat
Dar ca sa nu ma mai simt frustat
De nepasarea lor la nevoile mele
Am hotarat sa n-o mai fac
Pana la o vreme.
In semn de protest al unui neoprotestant.
Indrum oamenii spre mass-media crestina
Unde gasesc destula hrana spirituala
Si informatii de ultima ora
La standardele cerute de Domnul
Fara filtrul imbacsit al vreunu-i “cioclu”
Ce vrea sa vad ca el si prin binoclu
Un orb cu ochelari de cal
Ce se crede “mai mare”spiritual.
Eu daca IL am pe Domnul in inima mereu
Simt ca am totul si cerul e al meu
Imi trece transpiratia
Imi curge inspiratia
Cu EL vreau partasia
In EL am armonia
Si la bine si la rau
Si de ma va ridica cu bratul Sau
“Pe multi am sa popesc si eu!”
Ciocli ai Evangheliei
Morminte varuite
Ce ati pierdut esenta relatiei
Si cu Domnul si cu fratii
De dragul unei pozitii inchipuite
In mreaja vreunei denominatii
Pe care ati folosit-o ca sursa de afirmare
Si de nevoi personale.
Noi vrem eliberare
Nu teologizare
Discursuri fara rost
Striga fratii impovarati
De boli imobilizati
Mai bine intrati in post 3
Imbracati in haina smereniei
Sa avem mireasma evlaviei
Ajunge atatea “frectii”
Sa trecem din nou la lectii
In scoala Domnului
Fara a o confunda
Cu scoala vreunei denominatii
Ce nu ne poate da
Decat o diploma de teolog
De care nici un diavol fie el si orb
Nu se mai sperie
Haideti sa spunem lucrurilor pe nume
Insa in dragoste
Si fratilor si domnilor pastori
Nu vrem sa le fim judecatori
Nici sa -I periem lingusitori
Ca orice perie
Anul trecut mi-a spus un frate
Evanghelist scolit la scoli inalte
Vazand revolta mea la nepasare
Din partea bisericii locale,
“Multi dintre noi purtam o masca
Asta este adevarul frate!”
Pai daca asta este la moda
Decat sa aleg fatarnicia
Mai bine port barba.
Dar nu am avut liniste nici asa
Ca-ntr-o zi ma trage unul de ea
Da ce frate esti popa
Cand o veni prigoana
Uite asa te va trage de ea,
Poate voi fi rapit din acel ceas
Acum fac economie la lame de ras
Iar cuvantul barbat inseamna
Cel care poarta barba
Mai fratilor ca sa nu ma mai simt frustat
De ceea ce mi s-a intamplat
Vazandu-va naravul de a lua
Uitand jnapoi a mai da
In misiuni”cai verzi pe pereti”ocupati
De mine si altii nu va interesati
De ce nu venim la biserica
Ce anume ne impiedica
Poate suntem bolnavi
Sau ne-am saturat sa fim “cobai”
Pentru cei ce invata sa predice
Sau sa va ascultam mereu teorie
Fara practica si traire
Hranindu-va a voastra marire
Zic si eu ce zice Domnul,poporule,
Cantarit,cantarit si te-am gasit usor
Iar tu fiule de asta data partea Mea
Nu te grabi sa le-o mai dai ca altadata,
Pana nu-si schimba purtarea indata.
Prioritatea Mea e biserica locala
O vreau educata 4
Ca sa fie in stare sa nasca
Copii noi sa primeasca
Nu vreau o biserica de infirmi
Ce se hranesc numai cu lapte
Unde va sunt grupurile celula
Pentru ca trupul Meu sa creasca!?
Unde va este grupul pilot
Jn care vreau sa-mi cresc prorocii
Sa va hranesc cu hrana tare
Pentru ce imi cheltuiti banii
Ducandu- va in plimbare
Gem bolnavii’VREM VINDECARE”
Striga captivii “VREM ELIBERARE’
Iar voi in loc sa ii ajutati
In post si rugaciune sa stati
In Comitet ii judecati
Pana cand atata nepasare!?
Va dati mari teologi
Si nu aveti sluba de vindecare
Va e frica sa puneti mainile pe ei
Crezand ca vin duhurile peste voi
Pentru ca nu aveti dragoste
Ca sa aveti protectie
Si nu ma intrebati pe Mine
Ca sa va dau ungere
Pentru cine Eu vreau sa vindec
Si cand Eu hotarasc cum si unde
Insa Ungerea Mea o dau
Numai celor smeriti si ascultatori
Nu celor mandri si prigonitori
Nu intelegeti slujba de eliberare
Si va prigoniti pentru ea,
Dar este scris in LOGOS
Acest soi de draci nu ies decat…
Cu POST si RUGACIUNE
Iar prin robii mei prorocii
Va descopar planul Meu RHEMA
Cuvantul specific pentru fiecare
V-am dat putere sa calcati
Peste serpi si peste scorpii
Si peste toata puterea vrajmasului
Dar nu stiti sa o activati
Si sa o folositi,ramanand blocati
De invidie si mandria
Care nu se simte.”
Asadar mai fratilor iubita biserica
Ati auzit ce gandeste Domnul
Cand fac din gandurile mele gandurile Lui
Pe care vi le scriu
Nefiind inca vrednic prin grai viu
I n ce ma priveste caut sa ascult
Nu de oameni ci de Domnul mai mult.
Nu v-am gasit maturi si buni administratori
Ai banilor Domnului
Faceti sa fie belsug la Casa Domnului
Rezolvand problemele bisericii locale 5
Nu-i imprastiati la altii nu va plimbati pe ei
Organizati-va sa avem relatii sa comunicam
Pentru prosperitiatea noastra si a bisericii locale
Nu ne faceti sa ne simtim izolati
Prin sfatul celor multi se reconstruieste
O biserica in deriva sa iasa din ceata
Predicati,predicati intr-una
La pereti, biserica-i goala
Ca ne-am plictisit de voi
Unde va este legatura inversa
Sondajul de opinie,sugestii
Sa ne aflati parerea
Ne simtim orfani
Nimeni nu se intereseaza de noi
Si nebagati in seama,
Netinand cont de nevoile,sugestiile noastre
Ne izolati sa cautam ajutorul in alta parte
La alte biserici,alti pastori fie ei si preoti
Sau reverenzi ce au timp de noi
Predici gasim acum si la radio,tv sau internet
Dar noi vrem comunicare in biserica noastra
Poate voi implicati in atatea misiuni externe
Fie in tara fie in afara
Nu mai simtiti nu va dati seama
Ca avem nevoie unii de altii
Si cei mai vechi si cei mai noi frati si surori
Noi va cinstim si va iubim
Iar voi ne ignorati
Dupa ce v-ati spus predica-discurs
Plecam acasa fara de raspuns
O strangere de mana si-un zambet pe parcurs
Ii criticam pe ortodoxcsi intr-una
Ne laudam cu a noastra alta forma
Crezand ca asta-I trezire
In timp ce ei chiar au inceput
Sa se trezeasca .
Au si posturi de radio,tv non stop,fac misiune
In timp ce noi fugim de ele
Sa ne pastram mai sfinti decat ei
Gasesti in bisericile lor
Preoti binevoitori
Ce-si fac timp pentru tine
Rugaciuni pentru bolnavi
De doua ori pe saptamana
Cu punerea mainilor si undelemn sfintit
Dezlegari,eliberari de vraji,blesteme
Posturi organizate
Iar noi biserica cu potential mai mare
Botezati cu Duhul Sfant
Fugim de diavol ca nu stim
Sau ne este frica sa activam puterea de la Rusalii
Iar cei ce incearca s-o faca sunt supusi la replesalii
In aceste conditii iubiti frati crestini
Gasindu-va copii la minte
Sunt obligat sa fac ce fac copiii
Adica sa-mi negociez relatia 6
Iti dau para imi dai marul
Sa ne fie bine la toti
Nu numai unora dintre noi
Adica lucrati ca pentru Domnul?
Sau numai pentru voi
Dragostea este reciproca
Ca sa ne purtam sarcinile unii altora
Nu suntem obligati sa muncim bolnavi
Ca cei sanatosi sa nu posteasca
Si sa nu se roage pentru noi
Si sa se plimbe pe banii Domnului
Si cel care munceste si cel care se roaga
Consuma o energie
Orice transformare se face
Printr-un trasfer reciproc de energie
Noi cei care muncim mult si ne rugam fireste
E normal sa-i dam bani celui ce se roaga,
Posteste si ne multumeste
Pentru ca il iubim si ne iubeste
Si daca nu se intampla asa
Asta la vista,!
La cules de capsuni
In Spania.sa plecati in misiuni
Poti sa strigi tu frate”turcii ma-nconjor”
Dati-mi bani de misiune
Punga ni-este goala nu avem un chior.
Vrei sa pleci misionar,foarte bine
Daca ai binecuvantare de la Domnul
Inseamna ca trebuie sa ai si banii
N u trebuie sa-i ceri bisericii.
Am luat atitudine,am protestat nu numai in versuri ci le-am sugerat solutii apoi i-am lasat un an ca”anul de indurare”din biblie sa vad ce se intampla,au mers tot dupa “viziunea”lor si au plecat mai multe oi si cele stranse din evanghelizari cheltuind banii bisericii in vant.
Am ramas surprins ca ceea ce am fost inspirat sa le scriu pastorilor alta data fara sa le spun nimic”oilor”s-a adeverit si “oile”au inceput sa strige dupa pastor”lup in piei de oaie”asa ca fr.Florin uite ca nu mai suntem singurii care ne-am dat seama ce se intampla in jurul nostru
UNOR MISIONARI 15 April 2010
A venit un pastor cowboy
Din Nordul salbatic”pi la noi”
De acolo de unde atarna harta-n cui
Azi il vedem si maine nu-i.
Cu Laptopul ne-a impresionat
Si asa ne-a demonstrat
In ce misiuni este angrenat
Pentru tari straine ne-am rugat
Este un bun teolog zise un”miel”
Abia venit in Adunare
Ba-i”lup in piei de oaie”
Striga batranii in gura mare
A venit sa ne jupoaie
De bani pentru misiuni
In timp ce biserica zace
Printre daramaturi.
A aparut precum o stea
In noaptea neagra de afara
In zori de zi nu mai era
Plecase-n alta tara.
Sperante mari si-au pus in el
Crestinii din biserica
Ca va asculta de Domnul
In dragoste si teama sfanta.
In Turcia s-a laudat
Ca-n misiune a lucrat
A mai trimis un biet evanghelist
Pe banii bisericii,da este trist.
La pubela de gunoi am intalnit
O batranica flamanda din Adunare
S-a sfiit cand m-a vazut
“Ia in Numele Domnului Iisus
Am luat pensia care nu-mi este de ajuns
Si vreau nu vreau sunt mai mult in post”
“Multumesc frate chiar aveam nevoie
Cred ca Domnul mi te-a scos in cale
Azi am sa mananc pe saturate
Caci maine nu stiu daca voi mai fi”
“Te-a vizitat pastorul vreodata”mamaie”
“Da de unde nici nu ma stie
Bun “baiet”dar e plecat in misiune”
Si a murit a doua zi.
Am ramas uimit,nici eu nu am stiut
Ce marturie o fi dat ea lumii
Cand mi-au spus vecinii
A murit”pocaita de la gunoaie”
Misiunea din Germania
S-a incheiat cu success
Biserica are acum acces
La un calculator mana a doua
Mai tarziu a rasuflat…
Ca mai marele Misionarilor din Regiune
Dupa ce s-a intors din Misiune
Masina-i “second hand” s-a rasturnat.
Inca unul Doamne!
L-ai pedepsit in asta lume
Pentru ca-l iubesti
In Cer vrei sa-l intalnesti.
Acum al nostru pastor este in America
Sa predice cu caciula in mana
De la noi cica l-a gonit Criza
Si va veni cu bani pentru biserica.
Nu mai sunt resurse in veci
Au plecat crestinii
Precum Apostolii
In numar de saptezeci.
Biserica este aproape goala
Se predica la pereti
La amvon cativa studenti
Sunt veniti in practica.
Pana intr-o zi pastorule
Cand nu-ti vei mai gasi oile
Ci un billet in usa batut in cuie
“Am plecat in Misiune”
Dar pe banii nostri
Nu ti-i mai dam tie.
Iata fratilor misionari ce se intampla
Cand puneti pe primul loc Misiunea
Si interesele voastre in lucrare
Va pleaca “oile “din Adunare.
In Irlanda,in America
Sunt biserici goale de vanzare
“Ei si!?”sunt de la catolici
De la protestanti
Noi suntem evanghelici
Cei mai tari neoprotestanti.
Este responsailitatea voastra
Sa va ingrijiti de”oi”
Cum veti sta la judecata
Totul depinde de voi.
Eu mi-am facut datoria
Inaintea Domnului
Sa va anunt in umilinta
Inca mai aveti parte
La Mila si Indurarea Lui
De va veti intoarce
Cu inima spre EL si”oi”
Alta surpriza am avut sa constat ca nici internetul nu a ramas nemolipsit.
Unui pastor scolit 22/04/2010
Mi se parea a fi un pastor inteligent
Dandu-se gay ne-a tras o cacialma
Ca sa provoace discutii la subiect
Scriind articole incendiare-n continut
Pentru trezirea pastorilor am crezut
Prin versuri pe masura l-am sustinut
Pe doua blog-uri dubland actiunea
Dorindu-le la mai multi sa ia seama
Biserici intregi sa se trezeasca
Sa prospere sa se inmulteasca
Marea mi-a fost insa mirarea
Sa vad ca versurile au disparut
Din blog-ul lui ce promitea
Probabil din intamplare l-a nimerit
Mesajul,nu i-a mai convenit cumva
Cuprins de-al inchizitiei gandire
Le-a cenzurat fara cartire
Imi revine o prorocie in amintire
“Fiule Eu Domnul te voi ajuta
Ca sa faci deosebire la talanti
Intre frati falsi si adevarati
Nu te supara pe ei ca nu primesc
De esti respins sau te lovesc
Tu spune-le adevarul de la Mine
Unii te vor asculta,altii nu vor intelege
Altii te vor uri pentru ce nu le convine”
Iata ca mi se implineste iar prorocia
Printr-un pastor ce chiar imi placea
Mi se parea inteligent in ceea ce face
Dar cum am spus,mi se parea.
Nu am nevoie ca sa devin poet
Sa scriu carti spre a mea fala
Cand la usa bate a lumii prigoana
Ci a Ta trambita cu un mesaj discret
Fie si-n versuri spre a Ta Glorie
Marire si Cinstire
Nu lasa te rog mesajul sub umbrire
Din cauza altui pastor neglijent
Ce mie mi s-a parut inteligent
Dupa cum articolele si le scria
Acum vad si eu mi se parea.
Inchei cu o Viziune proorocie referitor la STRATEGIA care va fi implementata in biserici pentru restaurarea lor de CINDY JACOBS insotita si de comentariul meu.
“Doamne”,am intrebat,vrei sa imi vorbesti?”Mi-am inchis ochii si imediat am avut o vedenie.Era un rau-un rau foarte frumos.Ma gandeam: g “Oh,Doamne,iti multumesc ca m-ai trezit sa vad raul Tau”.Viziunea a fost atat de glorioasa.Ma bucuram cu adevarat cand, dintr-o data,mi s-a derulat in fata ochilor o priveliste ingrozitoare.Oamenii intrau in rau si vomitau!.De asemenea,isi aruncau gunoiul din case in raul lui Dumnezeu.Urmatorul lucru pe care l-am observat era ca sareau in rau si se comportau foarte religios. ”Oh,Aliluia!”,strigau ei,”Nu este minunata aceasta apa?”Stiam ca ei reprezinta Trupul lui Hristos.Ba chiar ridicau un indicator mare pe care scria”Raul de apa vie”.L-am intrebat pe Domnul ce anume poluase apa raului si El mi-a vorbit: v”Condamnarile,criticile,sectarismul,luptele si dezbinarile.Acestea polueaza raul Meu”.Dupa un timp am vazut oameni sosind pe malul raului.Stiam ca reprezinta lumea nemantuita.Priveau semnul,apoi se uitau la oamenii din rau,care pareau sa se simta foarte bine,si au hotarat sa incerce apa.Ingenunchind,au inceput sa bea din ea.Insa,dupa o singura sorbitura,o scuipau cu dezgust,indepartandu-se.Nimeni nu putea spune ca apa era poluata,deoarece bausera din ea de atata timp, incat credeau ca este buna.Nimeni nu era in stare sa faca diferenta dintre apa poluata si cea curata.Mai tarziu,au iesit cu totii din rau si au adormit pe malul celalalt.Armata lui Dumnezeu dormea dusa si nimanui nu-I pasa de ceea ce s-a intamplat cu raul lui Dumnezeu.Dupa o bucata de timp,vreo doi adormiti s-au trezit,s-au uitat la rau cu uimire si au incercat sa-i trezeasca pe ceilalti,insa fara success.(Cred ca ei reprezentau proorocii si proorocitele din Biserica).In cele din urma,doi ingeri din ceruri s-au coborat si le-au pus in maini doua vase mici cu alifie pentru ochi,instruindu-i sa o puna pe ochii celor ce dormeau.Cei doi proroci au aplicat pe rand alifia pe ochii fiecarei persoane.Reactia fiecaruia,dupa ce i se aplica medicamentul pentru ochi era aceeasi.Se ridicau si priveau raul spunand:”Oh,ce s-a intamplat cu raul lui Dumnezeu!Cum am putut sa se intample asa ceva”In cele din urma,s-au ridicat cu totii si intr-un gand au intrat in rau incercand sa il curete.Insa,vai,au esuat totul.Era prea poluat pentru a putea fi curatit cu mainile. Privindu-i,am observat ca au descoperit o Strategie.Au inceput sa construiasca o instalatie uriasa de purificare a apei.Dupa ce au terminat-o,am vazut o cantitate mica de apa proaspata curgand pe partea cealalta a instalatiei.Apoi s-a revarsat din ce in ce mai multa apa,pana cand acea dara de apa a devenit un rau,iar,in cele din urma,raul a devenit un fluviu mare,pur si curat.Urmatoarea priveliste pe care am vazut-o m-a uimit.Am vazut copaci pe fiecare mal,lasandu-si frunzele sa cada in rau.(Au trebuit sa mai treaca cativa ani pentru a intelege ce reprezentau acele frunze.Voi spune mai multe despre aceasta mai tarziu) Ultima parte a viziunii a fost cea mai pretioasa.In rau se aflau copii care radeau si se jucau.Se stropeau unii pe altii si se distrau de minune.(Cred ca aceasta simbolizeaza o trezire in randul copiilor care va avea loc pe intregul glob).Ultima parte a acestei scene a fost o mare binecuvan tare.Am vazut lumea cum venea si privea copiii din rau.Uitandu-se
unii la altii,se intrebau:”N-ar trebui sa mai bem din rau pentu ultima data?”Ingenunchind, au inceput sa bea din apa si au baut,si au baut si au baut,si nu se mai saturau de apa pura din raul vietii.In acel moment,Domnul mi-a vorbit astfel:”Gustati si vedeti ce bun este Domnul!”.
“Am asteptat pana acum cu interpretarea a doua elemente ale visului. Ele sunt STRATEGICE…Instalatiile de purificare a apei reprezinta Casele de rugaciune care incep sa functioneze pe tot cuprinsul lumii.Isaia 56:7 spune:”…ii voi aduce la muntele Meu cel sfant,si-i voi umple de veselie in Casa Mea de rugaciune…caci Casa mea se va numi o casa de rugaciune pentru toate popoarele”Lanturi de veghere si rugaciune de douazeci si patru-24 de ore se organizeaza in toate natiunile pamantului.Apoi se cumpara Case speciale destinate unui singur scop,cel al rugaciunii.Miscarea aceasta de rugaciune va restaura bucuria si prezenta Lui va umple casa.Raul care devine din ce in ce mai mare trimite la pasajul din Ezechiel 47,unde apa curgea de sub pragul Templului.Acest pasaj s-a folosit adesea in predicile despre trezire.Va amintiti de frunzele care atarna atingand raul?Cititi versetul 12:”Dar langa raul acesta,pe malurile lui,de amandoua partile,vor creste tot felul de pomi roditori.Frunza lor nu se va vesteji si roadele lor nu se vor sfarsi;in fiecare luna vor face roade noi,pentru ca apele vor iesi din sfantul Locas.Roadele lor vor sluji ca hrana si frunzele lor ca leac”Dumnezeu vrea sa vindece natiunile. Biblia ne vorbeste,de asemenea,despre aceasta in Apocalipsa 22:1,2. Aici Dumnezeu ii arata lui Ioan un rau pur cu apa vietii avand pe margini pomi ale caror frunze sunt folosite ca leac pentru vindeca rea natiunilor.”
“Oare ceea ce a descoperit Dumnezeu bisericilor evanghelice referitor la case de rugaciune unde se practica rugaciunea 24 ore nu se aseamana cu manastirile ortodoxe si catolice care au pastrat rugaciunea”foc continuu” si nu “la plesneala” sporadic de doua ori pe saptamana!?O alta forma de crestinism neoprotestant intelligent este Biserica Universala care are zilnic,rugaciunea organizata dupa un program,de catre misionari portughezi,un brazilian, dupa o tematica stabilita nevoilor oamenilor,mai multa rugaciune si predica mai putina. (vezi OTV dimineata si http://www.paginauniversala.ro). Cred ca aceasta este STRATEGIA de baza,rugaciunea zilnica, unitatea pastorilor,buna purtare a credinciosilor pentru trezirea bisericilor evanghelice in declin,si nu promisiunile unor scoli biblice facute prin tari straine sau la noi in tara dar costisitoare,de ai impresia ca vin de acolo super pastori sa-i schimbe pe cei prezenti dar dusi in adormire. Am intalnit un pastor scolit in Anglia,popular,glumet,biserica asistata de misionari straini care pune accentul pe inchinare.Nu tu slujba de eliberare,nu slujba de vindecare,local inchiriat doua ore Duminica intr-o zona strategica a orasului,au venit persoane de varste diferite in biserica la evanghelizari,mai mult tineret atras de muzica dar dupa un timp numarul lor s-a injumatatit.S-au apropiat ceva-ceva de strategie in sensul ca s-au organizat in grupe celula de casa si se mai intalnesc sa se roage si pentru studiu biblic de inca trei-3 ori pe saptamana dar nu zilnic.”
“Multe biserici nu sunt constiente de regulile pe care le-au impus in sistemul lor de conducere,pana cand o persoana din afara nu devine o parte a cercului lor interior.Cand se intampla acest lucru,ii vei auzi pe membri bisericii incepand sa spuna:”Nu acesta este felul in care facem noi lucrurile”.Din nefericire,multe biserici raman inradacinate in vechile lor tipare pentru ca nu au parte de voci profetice noi care sa le vorbeasca.”
pentru ARMAND: in primul rand ca adevarul nu are nevoie sa fie aparat iar in al doilea rand nu am facut decat sa continui ideile tale si nu sa te combat…..
Pentru ZXCV
Sorry, sorry, frate! Ai fost atat de ermetic si subtil in exprimare, incat nu am stiut ce sa mai cred! Si – ca orice om normal – am tras concluzia gresita.
Imi pare rau, sincer!
Oricum, demersul nostrue este sortit esecului, caci iata, artileria grea – in persoana lui Lucian – si-a pus tunurile pe noi.
Cu alte cuvinte, s-a dat liber la linşajul mediatic al păstorilor.
Fenomenul nu este singular. Pe un alt site crestin-crestin, fratele si pastorul Iosif ŢON este ţinta atacurilor unui tânăr şi imberb corifeu al credinţei (???). Fără milă, fără pic de consideraţie pentru opera de o viaţă a distinsului teolog şi evanghelist, fără pic de respect pentru o viaţă dedicată Domnului.
Nu sunt un nostalgic al vremurilor comuniste, dar îmi aduc aminte cum erau atunci priviţi păstorii.
Acum ne repezim la gâturile lor cu o încrâncenare demnă de o cauză mai bună, uitând că dacă există, totuşi, păstori a căror viaţă de credinţă poate fi pusă sub semnul întrebării, vina pentru aceasta NE APARTINE ÎN TOTALITATE! Pentru că atunci când ar fi trebuit NU NE-AM RUGAT ca Dumnezeu să-i ţină departe de ispitele materiale sau de altă natură!
Frate Margea, nici nu ştii ce (comoară) ţi-ai adunat în ceruri pentru ziua cea mare şi înfricoşată.
Dacă eşti atât de tare pe poziţie, ai putea să-i spui IN FAŢĂ păstorului pe care l-ai judecat, tot ce ai scris despre el aici? Dacă răspunsul tău este afirmativ, eu ma ofer să moderez întâlnirea. Dar daca răspunsul tău este negativ, te somez să-i prezinţi scuze aici.
Personal, nu la modul curajos dovedit până acum, adică punându-ţi viitoarea soţie să o facă în locul tău (Flory Pătru, pentru cine nu ştie!)
Referitor la artileria grea:eu nu am generalizat,si nu am nominalizat pe nimeni,am prezentat in analiza diverse situatii observate de-a lungul anilor spre trezirea si corectia pastorilor care se regasesc in aceste situatii si nu isi dau seama(asemenea crestinilor din raul poluat din viziunea descoperire a lui Cindy Iacobs)Tot ce am scris le-am prezentat la timpul lor pastorilor fara sa trec peste autoritatea lor nu am facut”valuri” in biserica.Am retinut din cartea”O descoperi re zguduitoare” ca era in iad un predicator evanghelist pe care il chinuiau dracii mai mult decat pe altii pentru ca scosese multe suflete la Domnul.Poate ca daca fratii il iubeau cu adevarat il trageau de maneca sa-l trezeasca,cum am facut eu si nu mai ajungea in iad.In zona unde locuiesc nu am fost binecuvantati cu o biserica puternica chiar daca au venit evanghelisti straini de renume si s-au intors suflete la Domnul nu am avut pastori traitori.Unul singur a fost mai deosebit chiar daca era la nivel baptist,insa cand i-am spus unde greseste mi-a multumit,a fost cinstit cu mine recunoscand ca a incercat sa ma determine sa devin baptist,lovind in altii din alte culte,lucru care m-a determinat sa vin in continuare sa-i ascult predicile,altfel aveam de gand sa plec.
Referitor la fr.Iosiv Ton am citit candva un articol despre el din care am inteles ca si-a recunoscut greseala din tinerete,si-a cerut iertare si a fost iertat de fratele in cauza.Nu consider ca este normal sa mai fie atacat la persoana de catre vreun nou teolog”papa-lapte”care probabil incearca sa se afirme astfel,nu cunosc cazul nu pot sa ma pronunt.Am intalnit si eu unul dupa revolutie,a dat din coate a ajuns mai mare peste regiune si era impotrivitor si prigonitor ca nu intelegea slujba de eliberare.L-am spus Domnului”Cum vrei Doamne sa fie eliberati atatia frati captivi in suferinta daca tu mentii in frunte un pastor teolog care nu intelege?”.La cateva luni si-a dat demisia s-a mutat in alta zona si am inteles ca ar fi avut un accident cu masina.Ce faci cu teologul daca nu este tare si in Duhul pentru ca diavolul nu se sperie de diploma,,eu caut studenti in Duhul care se lasa invatati si calauziti de Duhul Sfant.Am intalnit misionar care practica puterea lui Dumnezeu la standarde inalte,era in varsta venise cu echipa formata din 6 misionari din america,noua zeelanda,elvetia intr-o insula din N/E Australiei,erau intr-o lucrare de trezire.
Unii dintre noi am lucrat in conditii riscante puteam sa ne pierdem libertatea,serviciul daca eram prinsi…daca intelegeti la ce ma refer.
Nu mi-a venit usor nici mie sa constat lasitatea unui pastor atunci cand aveam nevoie de sprijin,el stiind ca este o misiune periculoasa.
Modele de pastori”tati in Hristos”am intalnit numai in carti.Mi-a placut mesajul din predica unui pastor care a spus ca oameni din generatia mai veche au lucrat in conditii mai dificile si daca ii trimitea Domnul sa dea un mesaj in alta localitate se duceau pe banii lor,spre deosebire de tinerii de astazi care cer sa plece in misiune pe banii bisericii.Domnul sa te binecuvanteze frate A. sa intelegi cu adevarat motivatia pozitiva a mesajului.Eu voi pleca cateva luni in alte tari asa ca peste cateva zile nu voi mai fi sa-ti urmaresc mesajul.
Ce plăcere să constaţi că mai există pe forum şi comentatori care îşi formulează postările şi altfel decât folosind propoziţii formate din subiect şi predicat! Şi care – culmea! – au şi ceva consistent de spus!
Frate Lucian, am folosit sintagma “artilerie grea” în virtutea unei deformaţii profesionale (am fost militar de carieră, ceea ce nu înseamnă că am lucrat intr-o carieră, ci că de la 14 la 54 de ani am fost sub arme, iar menţiunea aceasta este destinată celor care nu cunosc sensul sintagmei, deci nu are sens peiorativ!), vazând volumaşul de versuri pe care ni l-ai trimis aici, în încercarea de a demonstra că Florin Margea este îndreptăţit să facă ceea ce a făcut.
Iarta-mă. dar pe mine nu m-ai convins de justeţea demersului tânărului “editorialist”.
Apartin deci, genereţiei celor cu capul desculţ şi întrucât mi-am trăit viaţa sub semnul disciplinei şi supunerii faţă de superiori, îmi este foarte greu să trec peste derapajele intelectuale ale unor comentatori de ocazie, care, fără nici un drept – nici de la oameni, nici de la Dumnezeu – îi atacă pe conducătorii bisericii, buni, răi, cum ar fi aceştia. Mă refer aici, în egală măsură la Florin Margea, dar şi la “confratele” său de fapte vitejeşti care l-a lua în colimator pe Iosif ŢON.
(http://rasvancristian.wordpress.com/2010/04/16/mica-publicitate-44-pastorul-iosif-ton-dat-in-urmarire-generala/ – daca nu merge aşa, intra pe linkul “Vindecatoru” din lista de linkuri afişată pe acest portal şi vei găsi acolo scrierea postata de Răsvan Cristian).
Am spus-o şi o repet: dacă păstorii sunt aşa cum i-a zugrăvit Margea şi parţial domnia ta în versurile publicate, înseamnă că avem o problemă majoră, deoarece falimentul lor este falimentul vieţii noastre de rugăciune. În plus, este o aplicaţie clară a dictonului amar conform caruia, noi, românii, avem exact conducătorii pe care-i merităm. Iar ei sunt îngăduiţi de Dumnezeu, oricât de greu ne-ar veni să recunoaştem asta!
Iar cel mai puţin cavaleresc mi s-a părut că, după astfel de fapte vitejeşti, în loc să facă mea (sua, de fapt!) culpa, cum ar fost normal şi creştinesc totodata, Margea consideră nimerit să se ascundă sub fustele muiereşti ale viitoarei soţii, pe care o scoate la înaintare, pe motiv ca el, ca un viitor vajnic tată de familie este dedicat agriculturii.
Dacă este aşa, Domnul să-i dea putere, pentru că se pare că şi-a descoperit adevărata vocaţie! Dar explicaţia viitoarei soţii, cum că el nu poate riposta la comentariile legate de postările lui, din acest motiv, este inconsistentă din cel puţin două motive:
1. nu cred să mai existe locuinţă rurală (in jud. Arad) în care să nu existe Internet, sub o formă sau alta si
2. nu cred că editorialistul FM se mai bucură de libertatea de a zburda liber, nici chiar în spaţiul virtul, după ce a realizat că a dat cu oiştea-n gard şi mai ales după ce Flory Pătru a decretat că FM va fi “viitorul meu soţ”! Reţineti, vă rog, nuanţa extrem de fină a afirmaţiei: nu “eu voi fi soţia lui” ci, “el va fi soţul meu”. Alo, Corintul, mai sunteţi pe linie?
O minima analiză a fotografiei de cuplu postată pe pagina editorialistului F. Margea vine să susţină nuanţa de mai sus: priviţi poziţia viitoarei soţii, dar priviţi şi poziţia (şi expresia facială) a viitorului soţ! No comment…
(Realitatea este ca viitoarea soţie este mai tare-n clanţă decât el şi mânuieşte Evanghelia ca un mitralior versat, atunci când trebuie să-şi nimicească duşmanii cu rafale de versete biblice!).
Din aceste motive înclin să cred că lipsa de reacţie a lui F. Margea se datorează interdicţiei pusă de însăşi (viitoarea) soţie de a mai publica ceva, fără ca ea să-i toaleteze textele şi, de ce nu, chiar să le (re)scrie în numele său! Nu trebuie să fii un mare specialist în analiza contextuală ca să vezi schimbarea de stil din comentariile lui FM, schimbare survenită după ce mi-am permis să-l urechez virtual şi după ce a mai primit astfel de lecţii şi de la alţii (vezi comentariile la textul “De ce nu ne mai salutăm cu PACE”, postat din motive pe care nu le înţeleg, tot la categoria “Editoriale” şi care se pare că este un plagiat în formă pură).
Se pare însă că FM şi-a găsit o pereche pe măsură în persoana viitoarei soţii, din moment ce aceasta, în virtutea vastei experienţe dobândită dealungul vieţii ei de până acum, îşi permite să dea sfaturi părinţilor despre cum să-şi crească copiii! (vezi textul “De ce stai intr-un anturaj nepotrivit? postat la aceeasi categorie). By the way, poate să-mi spună cineva câţi copii a crescut Flory Pătru de poate veni cu astfel de texte pe portal? Revenim iarăşi la paradigma “ou-găină-cocoş”? Culmea este că la asemenea materiale se mai găsesc şi prozeliţi care să o încurajeze şi să-i dea apă la moară (bravo, Eugen CASSIAN, bravo! Ne-ai spart cu erudiţia ta! Stiam că eşti psiholog, pentru că ne-am mai întâlnit la diferite seminare, dar chiar în halu’ ăsta???)
Poate nu ar strica puţină cumpătare, soră. Sau chiar o “revenire la setările din fabrică”, desigur dacă acestea au fost corespunzătoare. Altfel, mă aştept ca în viitorul apropiat să citesc – sub semnătura mătăluţă, desigur – un editorial despre implicaţiile senectuţii în dinamica vieţii de cuplu sau, de ce nu, despre sporturile extreme la nonagenarii creştini de ziua 8-a! Oculos habent et non videbunt!
In loc sa tot aruncati intr-una cu vorbe mai bine luati si voi partea buna din tot ce se posteaza, daca voi sunteti mai buni ca ei, asteptam articolele voastre! Daca pentru unii un articol nu inseamna nimic, pe altul poate il zideste, dar de aceea nu trebuie sa intrebi precum “poate să-mi spună cineva câţi copii a crescut Flory Pătru” si multe altele. Mai bine va uitati fiecare in dreptul vostru si ma repet: luati ce va zideste si nu va mai certati pentru nimicuri!
Ai dreptate, Simina!
Te salut cu 1 Tim. 2, versetele 12, 13, 14!
frati mei dragi ca am reluat si eu tot ce ati scris aici ….frate armand nu stiu de ce te legi de mine nu stiu nici daca il cunosti pe Dumnezeu cu adevarat dar se pare ca nu sti ce vorbesti o intrebare Ai botezul cu Duh Sfant /? cunosti adevarata valoare crestina ? poti tacea inaintea pacatului? tei legat tare de mine ma cunosti? crezi ca daca ai trecut prin viata si ai o anumita pregatire il cunosti pe Supremul Dumnezeu ./? ai facut tu o cercetare sa vezi ce se intampla?se cade ca in biserica ta sa fie frati care nu ai ce pune pe masa si tu sa te ;lalaesti;in puf/?si nu te mai lega de Florina si de cei pe care nu ii cunosti Domnu sa iti dea intelepciune ca nu prea ai. amin
Cazul este prea grav ca sa nu fie tratat ca atare, aşa ca voi raspunde la obiect:
1. mă leg de tine, frate Margea, tocmai pentru că îl cunosc pe Dumnezeu;
2. ştiu ce vorbesc, măcar şi pentru faptul că răspund la postarea ta;
3. chestiunea botezului cu Duhul Sfânt este o problemă care te depăşeşte pe departe, motiv pentru care nu o voi aborda aici, acum. Oricând însă altfel, motiv pentru care sunt dispus să te invit la o întâlnire „face-to-face”.
4. Adevarata valoare crestină pe care o cunosc eu, ma împiedică să-mi judec păstorii. Cea pe care o cunosti tu, se pare că încurajează această conduită.
5. Nu te cunosc şi după ultimele producţii de apologetică creştină care poartă semnătura ta, nici nu vreau să o fac.
6. În virtutea experienţei mele de o viaţă (55 de ani) cred că îl cunosc mult mai bine pe Dumnezeu decât îl cunoşti tu.
7. Da, am făcut o cercetare. Si am găsit un tânăr răzvrătit care, neputându-se ridica la nivelul de păstor, nu a găsit altceva mai nimerit decât să atace un păstor şi întreaga clasă a acestora cu un editorial pueril, în speranţa că va atrage astfel atenţia asupra sa.
8. „se cade ca in biserica ta sa fie frati care nu ai ce pune pe masa si tu sa te ;lalaesti;in puf/?” La întrebarea aceasta chiar nu am nici un răspuns, pentru că e formulată într-o limbă pe care nu o înţeleg. Cel mai putin inteleg sintagma „sa te ;lalaesti;in puf/?” .Are cumva vreo conotaţie erotică? Mă ajută cineva?
9. Si nu ma mai leg de Florina, pe care o salut cu 1 Timotei 2:12-14. Pentru ea, doar atat.
Scriai: „Domnu sa iti dea intelepciune ca nu prea ai. Amin”
Dragul meu frate, aici trebuie să îţi dau dreptate. Faptul că ţi-am răspuns la acest comentariu este o dovadă clară că în această materie (a înţelepciunii) mă depăşeşti.
Fii binecuvântat!
Si tot pentru “simina iacob”
Draga soră, dacă tot aştepti articolele noastre, te invit să observi că unele din comentarii sunt chiar mai consistente decât articolele inseşi. Şi acum ce sa ma spun? Q.E.D? Sau ce?
Fratele Alin CRISTEA se pare că are dreptate.
Noi, pocăiţii, înţelegem doar verbele “tari”(faceţi, dregeti), aşa că voi reformula:
Pe un alt topic, frate Margea, te-am întrebat: eşti atât de tare pe poziţie încât să stai faţă în faţă cu păstorul de cate te-ai luat? Şi să-i spui în faţă toate mizeriile pe care le-ai pus pe portal? Dar cu fratele al carui material l-ai furat?
Nu vad nici un răspuns…
pt Armand: nu m-au atins deloc cuvintele tale in comm ca si cele scrise in articole, mai tare ma doboara cand vad cat va ciondraniti, ar fi trebuit sa zideasca sufletul. d p meu de vedere, ai scris…degeaba 🙂
Simina, dragă! Cuvintele pe care ţi le-am scris (ma refer aici la referinţa biblică), cu regret, dar nu sunt ale mele. SUNT ALE LUI DUMNEZEU. Iar dacă ele nu te-au atins, atunci te confrunţi cu o problemă serioasă! Fie ca Domul să te cerceteze!
Si tot pentru Simina…
Faptul că nu te-au atins deloc cuvintele mele, nu ma miră. Ca să le înţelegi, ai nevoie de un anumit nivel de instrucţie, deci, din punctul tău de vedere, chiar am scris degeaba.
Norocul meu este ca nu ma interesează punctul tau de vedere, deoarece din punctul meu de vedere le dau dreptate nemţilor care au definit CLAR statutul femeii în societate atunci când au edictat “regula celor trei K”. Adică, “Kuche, Kinder, Kirche”. Ai înţeles asta, sau trebuie să traduc?
In plus, ele nu ţi-au fost adresate ţie, ci au avut un public-ţintă, care s-a dovedit însă prea laş pentru a riposta inteligent, nu visceral şi primitiv.
frate Armand eu nu m am luat de nici un pastor daca ai fi citit cu atentie articolul ai fi observat ca ce am scris sunt spusele uni om care a observat ca uni din pastori nostri nostri traesc in prea mari desfatari pecand alti vai de ei gandestete la apostoli Domnului Isus traiaun ei ca pastori nostri de azi? mai studiaza biblia frate poti sa ma faci prostanac cum vrei tu hot dar ma cunoaste Dumnezeu eu nu am furat nimic poate ai tu ceva pe inima nu te razbuna pe alti si lasa cuvintele si limbajele care nu le intelege nimeni si ea seama la spusele apostolului pavel care zice ce folos sa vorbesc in alte limba sau sensurin daca nimeni nu intelege prietene ia aminte
Dragul meu Armand, de cand am instituit acest blog impreuna cu sotul meu Emanuel, ca si coadministrator a acestui blog, iti spun ca nu imi place la ce s-a ajus: la certuri! Certurile isi au rolul in lume nu in locuri unde se raspandeste Cuvantul Lui Dumnezeu, ca si prin aceste articole care sunt scrise aproape in fiecare zi, sunt inspirate din Cuvantul Domnului si nu oricine are acest dar. Daca fratele Florin, a spus lucrurilor mai pe nume nu inteleg de ce toti il ataca, pentru ca nimeni nu mai are curajul de a spune pacatului pe nume! Iar faptul ca dat copy paste cum zici tu la niste subpuncte, au fost poate pentru a nuanta pozitia pe care a avut-o pentru acel articol, are si el partea lui de vina ca nu a precizat la sfarsit ca au fost luate de undeva sau poate de ce nu scrise de el, nu am investigat acest lucru.
Parerea mea este ca daca n-ai o vorba buna pentru cei ce lucreaza pentru aceste articole, un cuvant de lauda, pe care nu l-am observat deloc la comentariile tale, decat aruncaturi si vorbe ca “furt” care n-au ce cauta in viata noastra, mai bine scoti netu din priza si citeste Biblia, ca acolo n-ai ce critica. Si sper sa punem punct acestor “conflicte” ca numai amaraciune aduce in inima noastra. Acest blog a fost creat pentru vestirea Cuvantului Lui Dumnezeu nu pentru parerile murdare a unora. Si parerea mea se pare ca nu este parerea ta, pentru regula ta! Vai de femeia ce se va casatori sau s-a casatorit cu tine! Pentru ca eu am un sot minunat care nu e numai sot, ci si prieten, si ajutor. Ceea ce poate tu nu sti ce inseamna!
Numai bine.
În sfârşit o părere pertinentă! (Simina Iacob).
In sfârşit un om care ştie ce vrea!
Am fost pus la punct, aşa cum meritam şi vă promit că din acest moment “Armand” a murit.
Eleganţa limbajului tău, sora Simina m-a dezarmat. Definitiv.
Mă pocăiesc că am intrat pe acest blog, mă pocăiesc că am comis păcatul de a-mi spune părera, mă pocăiesc pentru faptul că exist.
Am realizat că – indiferent ce aş face – fratele Margea va rămâne acelaşi “copil” în ce priveşte exprimarea, chiar dacă încearcă să o acopere cu argumente biblice, suficient de inconsistente ca să NU impresioneze.
Din acest motiv, nici nu voi răspunde la postarea lui. Ar fi un exerciţiu intelectual absolut gratuit aşa că, prefer sa pun mâna pe Biblie, aşa cum mi s-a sugerat, calin şi mefistofelic. Lui pot să-i spun că, în exprimarea mea, am folosit exclusiv limba romană. Faptul că ea este limbă străină pentru mulţi, nu mai este problema mea, ci a lor.
Mă retrag şi vă las să vă conduceţi blogul după legile voastre, cu gustul amar de a nu-l fi lăsat pe FM să se confrunte cu fratele Tipei sau măcar cu un alt “blogăr”, psihologul Eugen Casian, pe care l-a plagiat fara rusine.
Lupta cu morile de vânt este sortită eşecului şi este partitura lui Don Quijote. Nu am suficientă cultură, nici determinare, ca să o recit. Şi cred că nici nu vreau.
Nu-mi face placere si nu asta era intentia ca “Armand sa moara” cum zici tu. Daca ai ceva de impartit cu fratele Margea cere-i adresa de mail si lamuriti-va. Dar ce gandeste lumea care il cauta pe Dumnezeu pe acest blog cand vede modul in care vorbiti? Iese si adio….isi face parerea ca si “astialalti” sunt la fel ca cei din lume, ceea ce nu ar trebui sa fie asa. Poti sa comentezi articolele in continuare dar te rog fara reprosuri, jigniri s.a.m.d. si fara sa se mai simta ghilimelele ironizate……Cu bine
Stă în puterea voastră să ştergeţi postările contrare spiritului declarat al blogului. Folosiţi, vă rog, această prerogativă. Îmi faceţi un serviciu şi vă faceţi un serviciu. Aceasta este ULTIMA postare semnata “Armand”.
`1.Ideea a fost de a ajuta pastorii sa se trezeasca gata cu prosteala,”oile”au cam inceput sa-si dea seama.Unii ne propun instruire in alte scoli biblice fie in tara, fie afara de unde se pare ca ar veni superpastori care sa-i schimbe pe ceilalti.Nu cred ca aceasta-i solutia,cel mai bun test l-am facut scriind mesajele pe doua bloguri cu articole pe aceeasi tematica eu avand obiceiul de a dubla actiunea pentru reusita,pentru a fi citite de cat mai multi. Dupa ce au fost sterse de pe un blog Dumnezeu m-a calauzit spre al treilea pe crestintotal.ro(pastori sau lupi in piei de oaie)unde am scris mai detailat.Am scris si strategia descoperita de Domnul pentru trezirea bisericilor gasita in cartea “Vocea lui Dumnezeu”intr-o viziune a lui Cindy Jacobs
Vor reusi bisericile care vor pune accentul nu pe predici,programe,turnee…si alte tam-tam-uri costisitoare care impovareaza bisericile mai ales acum in criza,ci cele care vor strange randurile si vor pune accentul pe rugaciunea continua.Cei din vechime au ajuns sfinti pentru ca s-au rugat mult nu pentru ca au predicat mult.Pastorii trebuie sa se smereasca sa se uneasca si sa se randuiasca zilnic in slujire la altar conducand poporul in rugaciune in interesul oamenilor nu al lor.Am dat exemplu o biserica puternica cu o strategie inteligenta slujitori smeriti unde vin oameni din toata tara sa-si rezolve problemele fara sa le puna conditii doctrinare sau programe artistice si predici manipulante In cativa ani au construit o catedrala pe datorie au achitat-o si s-au mai extins cu 4 biserici.Eu nu i-am auzit sa critice biserica ortodoxa,in schimb am auzit un preot pe Trinitastv ca nu le este frica de neoprotestanti fiindca s-a lamurit lumea cu ei,mai periculosi sunt cei din biserica aceasta pentru ca folosesc terminologia ortodoxa si unele practici dar au o forma neoprotestanta. vezi http://www.paginauniversala.ro
Pastorii care nu se vor smeri Domnul va lua patura de pe ei sa se vada faptele lor facute in ascuns Atunci cand pastorii nu se ingrijesc de oile lor insusi Domnul se va ingriji de ele si nu va ingadui sa le lase la taiere din cauza nesabuintei unor pastori.Acolo unde functioneaza lucrarea de prorocie deja unii au primit avertismente din care am inteles ca mai degraba Domnul il taie pe pastor.
2.Teologii in litera din diferite denominatiuni ar trebui sa se recicleze sa devina si ei studenti in Duhul sa mearga sub calauzire atunci poate s-ar pune de comun acord asupra interpretarii bibliei acolo unde nu se inteleg.
A incercat un teolog in fire si a iesit o Alianta Evanghelica dar tot nu se inteleg.
Deocamdata privesc doar pe orizontala fireste descoperind”buruienile” din gradina celorlaltor denominatiuni cu care ne otravesc pe noi,laudand-o pe a lor ca fiind cea mai…
Cine este centrat in Domnul Iisus si este cu El in locurile ceresti inseamna ca poate privi si pe verticala de sus in jos prin ochii Domnului,nu prin ochii lor firesti cu ingamfare
si pot vedea denominatiunile ca din avion (vezi articolul’Dumnezeu,artist’cum se vede)de unde nu se vede nici o buruiana in gradina denominatiunilor si ar intelege ca desi exista,totusi toti sunt copii Domnului si n-ar mai fi exclusivisti unii cu altii admitand ca se poate aplica biblia si ca unii si ca altii in diferite forme numai s-o traiasca si ca Dumnezeu nu exclude pe niciunii dintre ei. Va iubesc in Domnul,sa ne vedem si in Cer impreuna cu El
Peste cateva zile plec si eu in “misiune” cateva luni in cateva tari unde intalnesc oameni de natii,culturi religioase, denominatiuni diferite,Las un mesaj unui pastor “scolit” sa mediteze pana ma intorc.(poate sa-l stearga) daca nu ii convine.
Unui pastor scolit 22/04/2010
Mi se parea a fi un pastor inteligent
Dandu-se gay ne-a tras o cacialma
Ca sa provoace discutii la subiect
Scriind articole incendiare-n continut
Pentru trezirea pastorilor am crezut
Prin versuri pe masura l-am sustinut
Pe doua blog-uri dubland actiunea
Dorindu-le la mai multi sa ia seama
Biserici intregi sa se trezeasca
Sa prospere sa se inmulteasca
Marea mi-a fost insa mirarea
Sa vad ca versurile au disparut
Din blog-ul lui ce promitea
Probabil din intamplare l-a nimerit
Mesajul,nu i-a mai convenit cumva
Cuprins de-a inchizitiei gandire
Le-a cenzurat fara cartire
Imi revine o prorocie in amintire
“Fiule Eu Domnul te voi ajuta
Ca sa faci deosebire la talanti
Intre frati falsi si adevarati
Nu te supara pe ei ca nu primesc
De esti respins sau te lovesc
Tu spune-le adevarul de la Mine
Unii te vor asculta,altii nu vor intelege
Altii te vor uri pentru ce nu le convine”
Iata ca mi se implineste iar prorocia
Printr-un pastor ce chiar imi placea
Mi se parea inteligent in ceea ce face
Dar cum am spus,mi se parea.
Nu am nevoie ca sa devin poet
Sa scriu carti spre a mea fala
Cand la usa bate a lumii prigoana
Ci a Ta trambita cu un mesaj discret
Fie si-n versuri spre a Ta Glorie
Marire si Cinstire
Nu lasa te rog mesajul sub umbrire
Din cauza altui pastor neglijent
Ce mie mi s-a parut inteligent
Dupa cum articolele si le scria
Acum vad si eu mi se parea.
Iubite frate in Domnul A. eu nu m-am referit la “artileria grea”ca la un repros ci ca la un reper pentru a continua mesajul in a fi mai explicit ca nu se refera la toti pastorii ci la o parte dintre ei care au nevoie de corectie pentru ca Domnul sa poata lucra eficient pentru restaurarea unor biserici in declin.Eu am exemplu o biserica locala dificila in care s-au perindat 4 pastori,de unde in ultimul an au mai plecat in jur de 70 de credinciosi la alte biserici.De asemenea am cautat sa indrept atentia celor interesati,ce sunt in cautarea unei strategii pentru biserica lor spre doua surse: 1.- o carte scrisa de o persoana ce traieste la standarde mai inalte in relatia cu Domnul pentru ca asa a fost alegerea Lui este vorba de Cindy jacobs pe care am vazut-o prima data pe Alfaomegatv si 2.-un site al unei biserici din Bucuresti ce poate fi vizitata de oricine interesat sa vada ca lucrari de slujire pentru eliberari si vindecari pe care eram obisnuiti sa le vedem la evanghelizarile unor mari titani evanghelisti ca R.Boonke ce a evanghelizat toata Africa in anii 1982-1985,acum am vazut aceleasi lucrari ca ceva normal in viata acestei biserici fara sa fie nevoie de tam-tam-urile unor evanghelizari costisioare.Deci se poate daca pastorii inteleg ce trebuie sa faca ce strategie sa aplice pentru as conduce bisericile in biruinta in aceasta Ultima Batalie cum spune titlul unei alte carti.In ceea ce priveste persoana care a scris articolul nu o cunosc,si chiar daca as sti ceva negativ despre el nu mi-as permite sa-l judec public,eu nu dau nume;asa cum se da un mesaj intr-o predica asa am facut si eu inspirat de purtarea nebiblica a unor pastori nepasatori fata de nevoile credinciosilor pe care ii au spre pastorire.Daca fratele care a scris articolul o fi avut vreun motiv sa nominalizeze o persoana ca sa arate situatia in care se afla si altii spre a trage un semnal de alarma aceasta il priveste pe el.Mai sunt inca doua articole cu o tematica asemanatoare pe doua bloguri pe situl bisericata.com Eu nu am nevoie sa sriu un articol doar ca sa provoc niste discutii si daca cumva cineva scrie ceva ce nu-mi convine sa sterg mesajul,eu spun adevarul care stim bine ca este ca o sabie cu doua taisuri ce desparte pe cei ce sunt de partea lui de cei fatarnici.Pe mine nu ma intereseaza ce ar crede oamenii despre mine ci ce crede Domnul si cine ar incerca sa ma judece primesc cu bucurie,nu ma mai supar ca alta data si sunt sigur ca daca respectivul greseste in afirmatile lui alti crestini care sunt pe aceeasi lungime de unda cu mine,au trait experiente asemanatoare,au discernamant si inteleg ce am vrut sa spun si pentru ce;am specificat este vorba de trezire fara sa ma cred mai presus decat altii eu insumi luptand cu mine insumi,nu cu altii pentru a fi mai placut lui Dumnezeu sa pot fi folosit eficient in Via Lui asa cum vrea El.Normal trebuie sa folosim blogurile spre informare si zidire nu ciodaneli.Dumnezeu sa te binecu vanteze fie ca ma intelegi fie ca nu.De unde stii ca mesajele scrise de mine nu au venit la timp ca sa salveze acest blog din mocirla unor discutii contradictorii fara rost si sa-i dea stralucirea scopului pentru care a fost creeat acela de a trezi constiita multora care il citesc!
Ce ne-am face fara de domnia ta, fr. Lucian, ce ne-am face…
Tocmai ma pregateam sa adaug ca postarea dvs este ca un trandafir aruncat intr-o balta de rahat. Pana sa-mi dau seama unde bateti, m-am si repezit sa scot trandafirul din balta si m-am umplut si eu de rahat, iar acum orice regrete sunt tardive. Ce pacat, ce pacat!
eu atit va zic pocaitiva eu sint un baiat din fam penticostala eu nu sint penticostal va mai spun cine sintem noii sa judecam sintem cumva instare sa judecam omu ori sa il indrumam pe calea domnului va rog sa va rugati inainte sa spunem lucrui la care nici noii nu avem raspuns va mai rog sa nu mai vb despre alesi care trbuie sa ne fie sarea va multumesc ca mati citit cu respect si stima
astept un raspuns
pace fratele meu daca te referi la articol eu nu am judecat pe nimeni am dat un exemplu ,iar in cei priveste pe alesi asa cum spui Dumnezeu e cel care alege nu ai de unde sa stii cine e ales si cine nu,, poate sa fie el cel mai tare si mai faimos fara dragoste nu se poate vedea fata lui Dumnezeu o simpla intrebare ca si ales al lui Dumnezeu se cade sa stai in puf si altul de langa tine sa nu aibe ce pune pe masa si cu ce sasi faca caldura?
Trebuie sa spun despre, si celor care se pretind, crestini, pocaiti, alesi, sfinti, si oricarora care sunt, sau au ajuns influentii celor naivi, de unde le vine si castigul. Nu sunteti nici unul alesi de Dumnezeu ca sa-L aparati sau sa-I aparati interesele, daca Dumnezeul pe care-l aparati este un Dumnezeu Viu. Nu va pretindeti “Alesii”, atata vreme cat, cu biblia-n mana in mana, amagiti pe cei lesne crezatori, regizand si punand la cale, minuni, foarte influente asupra acestor oameni, care nu pot deosebi stanga de dreapta, pentru a va atinge scopurile materiale sau politice. Duhul Lui Dumnezeu nu minte si nu face magie alba. Desi regizati alegeri care par cinstite, se pare ca alegerile pe care le faceti sunt aievea celor care se faceau in regimul comunist, cu mare tamtam ca asa de cinstite nu au fost niciodata cand la guvernul acestor francize pe care le conduceti ajung fostii activisti, protejati de zebzecile care au un caracter sancvinic, pretinse influentate de Duhul Lui Dumnezeu, si totusi, care ajuta la amagirea naivilor pentru folosul pastorilor si partidului. Aveti impresia ca Dumnezeu, trimite un mincinos lacom ca sa-l reprezinte? NU sunt toate a Lui? De ce ar face asta? Va trimis pentru interesele Lui? De ce va luptati pentru ale voastre? Isus Hristos zicea: “Vor veni multi hristosi mincinosi!”. Voi suntetii aceia!Lasati-L sa se apere singur, daca este Dumnezeul cel Viu, dar se pare ca lupta dupa interesele personale, va pune in lumina, marturisind despre voi ca suntei amagitorii zilelor din urma. Asa vorbeste Dumnezeu; dumnezeii care nu au facut cerurile si pamantul vor pierii! Bine ar fi sa nu fiti nici unul dintre voi, Nebucadnetarilor..! Inchinatorii lui dagon..!
Pentru ¨Lucian¨
as dori sa iau legatura urgenta cu tine pentru o problema, te rog scriemi pe email pepo_si_pepito@yahoo.com. Multumesc