ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

21 mai 2011 – Ziua Judecăţii?

Un panou publicitar din Timişoara anunţă sfârşitul lumii

b_290_0_16777215_0___images2_stories_un_panou_3.JPG

Curiozitatea credincioşilor în legătură cu data sfârşitului lumii, aşa cum este prezentat în Biblie, are o istorie de aproape 2000 ani.

Înainte de înălţarea lui Iisus la ceruri, ucenicii au dorit să afle data revenirii promise. Însă, la întrebarea „Doamne, oare, în acest timp vei aşeza Tu, la loc, împărăţia lui Israel?”, Iisus le-a răspuns simplu: „Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa” (Faptele Apostolilor, capitolul 1, versetele 6 şi 7). Cu toate acestea, de atunci şi până în prezent, unii creştini caută să afle data la care Iisus se va întoarce pentru a judeca omenirea, ignorând un alt pasaj din Biblie care spune: „Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi când va fi acea vreme.” (Evanghelia după Marcu, capitolul 13, versetele 32 şi 33). Citeste tot articolul(click aici). Vezi ce zic Ionel Ţuţac si Nelu Filip despre acest panou!(click aici)

scris de  Florin Puscas

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

18 Comments

  1. Stim ca sfarsitul este foarte aproape,dar eu cred ca trebuie sa vina mai intai lepadarea de credinta . CIP-ul fara de care nu vom putea sa vindem sau sa cumparam ( apocalipsa 13.)Cat despre ziua aceea nu stie nimeni,nici macar ingerii din ceruri.Noi trebuie sa ne pregatim ca sa fim niste fecioare intelepte,care stau in asteptarea Mirelui iubit.

  2. Care CIP, Ema? …Nu crezi ca aceasta ,,iluzie” imprastiata printre crestini , prin care dam vina pe orice altceva, decat pe noi, este atat de periculoasa???
    Simt mare tristete cand vad ca minunatul Cuvant este atat de putin cunoascut….Ce taina mare! …Putini intelepti…Cititi si intelegeti ca sa puteti aduce roada…

  3. @Nemira
    Tu spui ca ce scrie in Cuvantul lui Dumnezeu este o iluzie? Cred din toata inima ca tot ce scrie in Biblie este Da si Amin! Apocalipsa 13:16,17,,Si a facut ca toti :mici si mari ,bogati si saraci,slobozi si robi sa primeasca un semn pe mana dreapta sau pe frunte, si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde ,fara sa aiba semnul acesta,adica numele fiarei sau numarul numelui ei.,,

  4. „Pentru 21 Mai 2011 va provoc la o zi de chemare la pocainta pentru toata omenirea”,nu la sfarsitul lumii , cred ca suna mai frumos mesajul acesta din partea unor asa zisi… crestini.
    Ps.75:1.Te laudam, Dumnezeule, Te laudam; noi, care chemam Numele Tau, vestim minunile Tale!
    2. „Atunci cand va veni vremea hotarata”, zice Domnul, „voi judeca fara partinire.
    3. Poate sa se cutremure pamantul cu locuitorii lui: caci Eu ii intaresc stalpii.” (Oprire)Amin

    Vremea este hotarata de Domnul ,nu de oameni si nu va temeti de cea ce auziti si vedeti ,ci intoarceti-va cu toata inima la Dumnezeu si credeti-L pe cuvantul Lui ,nu credeti in oameni care prezic evenimente apocaliptice in zile si vremi ,caci nu exista asa ceva, un om poate prezice un eveniment bun sau rau ,dar nu si ora ,ziua sau locul exact unde se v-a intampla, ca si cu cutremurul din 11 Mai.
    Fiecare v-a da socoteala la judecata pentru fiecare gand,vorba ,fapta si zvonuri desarte care nu vin din gura Lui Dumnezeu .Dumnezeu intotdeauna a instintat pe profeti sa zica cea ce v-a fi, dar pentru ca cei care aud ,sa se pocaiasca ,nu sa moara iar daca oamenii nu cred mesajul profetilor si il interpreteaza altfel,vor fi pedepsiti.
    Daca desteptii acestia stiu ca sfarsitul v-a fi atunci in aceea data ,intrebatii ca trebuie sa stie si cand a fost inceputul lumii .
    Cum nu stim ora si ziua cand a fost conceputa lumea tot asa nu vom sti cand se v-a sfarsii aceasta lume.
    Doar Dumnezeu stie ,caci El este inceputul si sfarsitul acestei lumii.
    -Eu sunt Alfa si Omega, Cel Dintai si Cel de pe Urma, Inceputul si Sfarsitul.” (Apoc.22:13)
    Si in toata incercarea ,Dumnezeu va striga catre noi ” NU VA TEMETI ,CI INTOARCETI-VA LA MINE SI VETI FI MANTUITI” si apoi noi cei mantuiti vom striga cand Il vom vedea pe norii cerului „Domnul meu si Dumnezeul meu ,Tu esti Isus Hristos cel viu in veci” .
    -Isus Hristos este acelasi ieri si azi si in veci! (Evr.13:8)
    -Intoarceti-va la Mine, si veti fi mantuiti toti cei ce sunteti la marginile pamantului! Caci Eu sunt Dumnezeu, si nu altul. (Isa.45:22)
    -Intoarceti-va, copii razvratiti, si va voi ierta abaterile.” – „Iata-ne, venim la Tine, caci Tu esti Domnul Dumnezeul nostru. (Ier.3:22)Amin .Amin.(parerea mea)

  5. da Ema asai sunt de acor cu tine…asa e scris uitativa si in ziua de azi cu acest CIP e cunoscut in toata lumea..dar unii sunt orbi….cu toate ca Cv Domnului se vb de de mai bine de 2000 de ani tot nu inteleg….tot asa cum nu au inteles cei din vremea lui Noe tot asa nu inteleg oameni in vremea de astazi…sunt multi crestini dar sunt putini care stiu adevaratul adevar! DA Ema fi binecuvantata Hristosul nostru vine si na va zabovi! Pe noi crestini adevarati nici nu am treb sa rasp la intreb fara sens pt noi stim adevarul…un orb dak calauzeste un alt orb vor cadea amandoi dale pace!

  6. Ema sunt asa de multi lupi cu blana de oaie ca nu mai reusesti sa le distingi…dar avem un Dumnezeu care le poate distinge…cand va veni un mare necaz pt acest pamant acei lupi cu blana de oi vor fi dati de rusine…Dumnezeu nea lasat mesaje f concrete despre „pustiitorul” ptntru ca iei nu au lumina de la Dumnezeu nu pot intelege nu te mai contrazice.. cu astfel de oameni..nu mustra pe cel nebun ca te va ura! dak vei mustra pe cel intelept te va iubi!..dar a venit vremea in care treb sa fim noi si Dumnezeu pt prea multe surse stricate sau infiltrat in biserica Lui Dumnezeu vezi ca Dumnezeu mia descoperit o taina dest de inportanta dak citesti in Matei cap 6 vers 6 mai sp in alta parte zice ca in vremurile de apoi nu se vor putea strange 2 cu 2..de aia in loc sa ne certam cu lumea de afara mai bine stam in camea noastra in legatura cu Dumenzeu…aici e o taina cu adevarat mare…dar nu e mare pt cel intelept..Fi intelept ca sa gasesti intelepciunea!

  7. Vad ca ceea ce am scris a fost interpretat gresit…Iluzia despre care vorbeam se referea doar la acel ,,CIP”…Reciteste ce am scris ca sa vezi cum mintim fara sa ne dam seama…Unde am scris eu ca Cuvantul lui Dumnezeu este o iluzie??? El este Da si Amin, Aliluia. Ti-am pus vreodata intrebarea ce faci cu mana si ce este in spatele fruntii?? Nu dati vina pe CIP-uri, nu va pierdeti in lucruri mincinoase. Cu mana ne intindem dupa paine si cu mintea ne inselam…Cand toata acesta taina o acoperi cu acest fals ,,CIP”….uitam sa veghem Ema, si noi purtam toata vina…nu CIP-ul….Si Eva a dat vina pe sarpe….uitand ca de fapt ea a ales…
    Ma uimiti ce repede ,,loviti” pe altii fara de fapt sa cugetati mai mult la ce cititi…Cat de repede v-ati vazut pe voi mai buni si pe altii rai….oare vedeti voi inima mea?? Ce bine ca Dumnezeu nu face diferente…
    Eu nu am vrut nici pe de parte sa ma cert cu voi ci sa impartasesc cu voi o taina..pe care cu tristete spun, ca putini o inteleg…
    Fiti binecuvantati, har si pace de la Domnul nostru prin Duhul Sfant!
    Vegheati!

  8. @Andrei
    ,,Pe noi crestini adevarati”–-asta ai scris!
    Sa-l lasam pe Dumnezeu sa ne spuna cat suntem de adevarati….
    Eu vreau doar sa slujesc….prin puterea Lui si calauzita de Duhul Lui.
    Nu uitati:
    ,,Mindria merge inaintea pieirii si trufia merge inainea caderii”-Prov.16:18
    ,,Mîndria a fost pacatul fariseilor din timpul slujirii Domnului Isus ,dar care macina multe suflete si astazi ! Cei ce vor urca mai sus dupa modelul Domnului Isus , sunt cei ce sunt gata sa se smereasca si sa accepte locul din urma; pentru ca cine se înalta va fi smerit,iar cine se smereste va fi înaltat !’.

  9. Un pretext pentru a discuta ceva inexistent si pentru a va revarsa egourile.
    Daca intr-adevar Dumnezeu Cel Mare este cu voi , de cine aveti a va teme ?
    Vedeti sa nu va inselati cand credeti ca credeti in Dumnezeu !
    Nu va fi nici un sfarsit al lumii cat soarele este in functiune . Iar de va fi , nu meritati voi sa luati parte la el .
    Credinta voastra ar trebui sa fie , mai intai , discreta si apoi ar trebui sa mutati muntii din loc datorita ei. Mai aveti mult pana sa intelegi Crestinismul , infatuatilor !
    Luati aminte la ce mancati ( in sensul hranei ) si apoi ganditi-va daca sunteti crestini !Pun pariu ca mancati si ati mancat carne . Daca da , ati mancat carnea unui animal mort , ucis ! Un crestin n-ar face asa !
    Nu stiu de ce ma obosesc ?

  10. Nemira
    Hai ca iti mai sp ceva imi pare rau dak team jignit dar nu teai exprimat bine uite ca si ema a avut aceiasi parere…si cu Cipul nu mai e ca at cand eva a fost pacalita cand ia intins satan fructul aici..cine doar e scris in cartea vieti numai ala nul primeste nu sunt mandru pt nimik…am abia cateva luni de cand mam intors la Dumnezeu si nu stiu cum sa imi mai ascund capul de pacatos ce sunt…dar iti sp ca teai interpretat gresit ca si ema si fac o parere dest de rea…te rog iartama..nu am stiu dar data viitoare sp clar ca sa nu mai faci sa pacatuiasca si altii din cauza ta o zi binecuvantata

  11. nemira
    uite id meu andrei19904
    sincer vb imi pare f rau ca team jignit.vreau sa imi cer iertare doar atata..dar un sfat dak nu deranjez cand vrei sa explici ceva explico bine

  12. Nemira
    Hai ca iti mai sp ceva imi pare rau dak team jignit dar nu teai exprimat bine uite ca si ema a avut aceiasi parere…si cu Cipul nu mai e ca at cand eva a fost pacalita cand ia intins satan fructul aici..cine doar e scris in cartea vieti numai ala nul primeste nu sunt mandru pt nimik…am abia cateva luni de cand mam intors la Dumnezeu si nu stiu cum sa imi mai ascund capul de pacatos ce sunt…dar iti sp ca teai interpretat gresit ca si ema si fac o parere dest de rea…te rog iartama..nu am stiu dar data viitoare sp clar ca sa nu mai faci sa pacatuiasca si altii din cauza ta o zi binecuvantata

  13. nemira…….. imi cer iertare si gata…nu voi mai lasa com pe acest sait sa nu mai fiu o pricina de pacatiure pt altii….sper ca ma vei ierta dar oricum aces anticrist cu un CIP va veni sa puna stapanire pe ai sai..stiu destul de bine despre aceasta taina ca mia descoprito Dumnezeu …..in apocalipsa e descris destul de clar..despre aceasta..sper sa intelegi acest ultimul meu cuvant ramai in pace

  14. Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. MATEI 24 : 36

  15. Fratilor citici Biblia si invatati istoria si veti vedea data reveniri si sfarsitul celor 2000 de ani de har. Biblia ne spune to dar nu citeste nimeni. cand sa deschis usa harului? in anul al cinspezecelea al domnuei lui Tiberiu Cezar (Luca 3:1) anul 15 al lui Tiberiu este anul 16 al erei noastre. de unde stim? din istorie anul 31 al domniei lui Cezar Augustus este anul 1 al erei noastre anul recensămantului deci cei doua mii de ani au inceput de la propovaduirea Ioan aica anul 16 al erei noastre vezi Luca capitolul 3. deci cei 2000 ani se sfarsesc in 2016 dar gresinduse calendarul cu 4 ani ramane 2012 si mai precis 21.12.2012 de ce? Biblic Fapte 2:20 si Ioel intreg capitolul 3 dar referire 3 :15 cand se va intampla aceasta in 12 decembrie 2012 atunci soarele se va intunrca dovedit stintific planeta Venus se va interpune intre pamant si Soare si va fi intuneric mare multa vreme, fenomen care a avut loc pe vremea rastignirii Domnului Isus si se produce o data la aproximativ 2000 de ani. Deci va rog să studiati Biblia si sa nu vorbiti fara a cunoaste. in ziua cand Soarele se va intuneca va fi rapirea apoi va veni ziua Domnului . După rapire se va instala cel nelegiuit apoi va veni judecata 2 Tesalonicieni 2:7, Apocalipsa 3:10,Ioel 3:14.

  16. Ema Domnul sa te binecuvinteze mai ajutat am simtit o usurare….si poate Domnul ma va ajuta…

  17. florin
    am o intrebare tu esti pamantean..dak Dl Isus a sp ca nici ingeri nu stiu nici fiul omnului nu stie numai de cat Tatal cum spui tu ca at va fi sfarsitul…doar nu esti tu mai mare de cat Dumnezeu?apropo uite ce a scris lavia mintea omului nu se poate sui la mintea lui Dumnezeu cu nici un chip sa sti nu vreau sa te contrazic…..

  18. frate Andrei eu nu am spus ca va fi sfarsitul ci ce se va intampla chear inainte de ziua veniri fii mai atent si am explicat cu data precisa fenomenul din Biblia cu intunecarea Soarelui. si inca ceva eu nu sunt de pe pamant daca tu esti de aici nu vei putea fi rapit la cer si baga bine la cap rapirea va fi inainte de sfarsit si inainte de necazul cel mare si se va produce in ziua intunecării soarelui .. 2 Tesalonicieni 2 cu 7 intelege daca vrei si daca ai intelepciune si vorbi fara documentare

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: