Interviu cu Vladimir Pustan

El este un pastor marcant pentru generaţia tânără din zilele noastre. Iubit de majoritatea evanghelicilor români, dar şi criticat în anumite perioade ale vieţii, pastorul Vladimit Pustan a rămas credincios lui Dumnezeu şi viziunii primite de la El. Este un model de perseverenţă, loialitate şi dedicare.

Vă invităm să citiţi un interviu provocator despre viaţa pastorului Vladimir Pustan, despre generaţia tânără din zilele noastre, dar şi despre momentele în care a fost criticat pentru acţiunile sale.

În primul rând, aş dori să vă salut şi să vă mulţumesc pentru că aţi acceptat propunerea noastră şi v-aţi făcut timp să ne acordaţi un interviu.

Pentru început, v-aş ruga să ne spuneţi câteva lucruri care v-au marcat copilăria.

Eu am crescut singur; fiind singur la părinţi, neavând fraţi şi surori, m-am legat foarte tare de mama mea. Ea mergea la biserică. Îmi aduc aminte că stăteam lângă ea pe un scăunel  şi îmi citea din Biblie despre Iona, Samson, despre David şi Goliat. Am crescut, practic, în biserică. Au fost zile frumoase, cu bunici, cu unchi şi cu mătuşi. Am avut o copilărie frumoasă. Am stat în casa bunicilor până când am împlinit 16 ani. În fiecare vacanţă, mergeam la bunici din 15 iunie, până în 14 septembrie. Un alt lucru care mi- a marcat copilăria a fost faptul că am fost suficienţi de săraci. Tatăl meu câştiga puţin; nu aveam pământ, ci doar o grădină. Nu am fost niciodată ca ceilaţi oameni din sat ; locuiam la marginea satului.

Tatăl meu era un om foarte milităros. Nu mă lăsa să mă joc, aveam program, orar pe perete. În privinţa  aceasta, am avut o viaţă foarte milităroasă, angrenată într-un program foarte strict. De aceea, acum,  nu mai suport nici un program strict.

Un alt lucru care mi-a marcat copilăria a fost faptul că tata nu mă prea lăsa să citesc, de aceea s-a dezvoltat în mine o dorinţă ca în orice clipă liberă să citesc orice… orice mi-a căzut în mână.

Ştiu că în adolescenţă şi în anii care au urmat aţi fost departe de Dumnezeu. Ce v-a determinat să vă întoarceţi la Dumnezeu şi cum s-a întâmplat acest lucru?

M- am îndepărtat treptat de Dumnezeu. De la 16\17 ani, nu am mai mers la biserică, mama a mers singură. Nu am avut o viaţă păcătoasă, ci, pur şi simplu, nu mai mergeam la biserică pentru că nu- L mai simţeam pe Dumnezeu acolo, în biserică. Nu dau vina pe fraţi, dar au fost foarte multe lucruri. Nu am auzit o predică pe care să o pot înţelege. Aici am suferit în primul rând. Oricum, a fost alegerea mea şi anii aceia în care am stat departe de Dumnezeu am fost tot timpul tulburat de lucurul acesta. Mă simţeam ca şi cum am fugit de undeva, din binecuvântarea Domnului. Au fost ani foarte grei.

M-am căsătorit cu soţia mea, Florica, în anul 1991 şi, după câteva luni de la căsătorie, ea a început să frecventeze biserica penticostală împreună cu mam mea. Pentru că noi stăteam împreună cu părinţii mei, soţia mea a văzut viaţa mamei mele şi s-a hotărât să se întoarcă la Dumnezeu, iar acest lucru a fost semnalul pentru mine că, într-adevăr, Dumnezeu este acela care mă cheamă şi pe mine. Ne-am dus la biserică împreună şi pe 14 martie 1992, ne-am botezat în apă în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Atunci, soţia mea era însărcinată cu primul nostru copil : Vlăduţ, care s-a născut în iulie, la câteva luni de la botez. Acum, avem 4 copii.

Ce v-a determinat să mergeţi la seminarul teologic şi să deveniţi pastor?

Ce m-a determinat să merg la Seminarul Teologic din Bucureşti a fost pur şi simplu o lucrare ciudată. Am avut un coleg de bancă 4 ani de zile. Era fratele Radu Ţârle, care este preşedintele consiliului judeţean Bihor, un om deosebit, care a fost şi senator în Parlamentul României. Atunci când a auzit că eu m- am întors la Dumnezeu, a venit la mine acasă şi, pentru că nu eram acasă, mi-a lăsat un bilet în care mi-a spus: “am primt din partea lui Dumnezeu îndemn să mergi la semninarul teologic.” Nu am considerat ca o glumă ceea ce mi- a scris fratele Radu pe bilet. M- am rugat şi Dumnezeu mi- a confirmat, a zis DA. Am dat examenul împreună cu o clasă deosebită, cu oameni deosebiţi, ca Luigi Miţoi, Nelu Brie, Costel Gramanda, Ionel Bodoc, Marius Gavor de la Zalău şi alţi colegi speciali. Am dat examenul în 1992, în lunile august şi septembrie, iar în octombrie eram deja la facultatea de teologie din Bucureşti. Soţia mea a rămas acasă cu un copil, cu Vlăduţ. Ne-a fost foarte greu în aceşti 4 ani, cât timp am fost la facultate. Ea nu mai lucra, iar tatăl meu nu a fost fericit când noi ne-am întors la Domnul şi nu ne-a mai ajutat financiar.

În primul rând, a fost o chemare printr-un om, dar apoi chemarea mi-a dat-o Dumnezeu personal. În anul 2, devenisem diacon, iar în anul 3, eram cel mai tânăr pastor din România, păstoream deja biserica “Sfânta Treime” din Beiuş. Acest lucru se întâmpla în anul 1994\1995.

Știu că sunteţi preşedintele Fundaţiei « Cireşarii », o fundaţie care se ocupă în special de tineri. Care a fost momentul în care aţi hotărât să vă axaţi pe lucrarea cu tinerii si ce v-a determinat să faceţi acest lucru?

Momentul în care am hotărât să înfiinţez « Cireşarii » a fost anul 2003, dar deja din anul 2002 simţeam nevoia să ne implicăm mai mult cu tinerii în lucrare şi astfel Dumnezeu  mi-a dat nişte rezultate deosebite,  participând în taberele Cristos pentru România, Peniel şi altele. Am văzut deschiderea pe care o au tinerii faţă de mine, eu faţă de ei şi am hotărât să facem ceva pentru ei, într-un mod special. Am vorbit cu fraţii din biserică şi le-am spus că încet, încet, o să mă retrag din slujba de pastorire şi mă voi ocupa mai mult de tineri. Lucrul acesta s-a realizat după ce am crescut o generaţie de pastori şi de slujitori la Beiuş. Anul trecut am plecat, dar lucrarea Cireşarii s-a înfiinţat în anul 2003\2004 şi am mers în paralel cu biserica, până anul trecut. În acest timp, biserica ne-a ajutat, mi-a fost un sprijin şi astfel Dumnezeu ne-a binecuvântat foarte mult. Avem o tabără a noastră, avem un post de radio, avem un centru social unde mănâcă 30 de copii în fiecare zi, avem oameni angajaţi full-time, avem o sală de conferinţă care se finalizează, foarte multe resurse de evanghelizare, o trupă cu care plecăm şi o editură. Preşedintele Fundaţiei « Cireşarii » sunt eu, iar vicepreşedintele este Florin Ianovici; avem şi alţi oameni care lucrează cu noi în staf. De asemenea, există multe proiecte pe care vrem să le dezvoltăm în anii viitori.

Acum, v-aş invita să vorbim puţin despre tinerii creştini din România. Care credeţi că sunt atuurile, dar şi punctele slabe ale tinerilor creştini din România?

Nu sunt o generaţie deosebită, sunt o generaţie obişnuită. Toate generaţiile de tineri sunt la fel. Faptul că unii au folosit internetul sau telefonul mobil, iar alţii nu le-au avut, cum am fost eu, asta e cu totul altă treabă. Dar cred că e şi un pericol aici, fac o paranteză. De când cu internetul şi telefonul mobil, nu mai citesc. Tinerii trebuie să înveţe să citească. Trebuie să citeasca pentru ca să îşi dezvolte capul; dacă nu îl folosesc, nu se dezvoltă.

Atuurile lor sunt că pot ajunge la orice fel de informaţie, au libertatea să meargă la biserică, părinţii doresc acest lucru şi sunt deştepţi. Punctele slabe, după cum am mai spus, sunt: faptul că nu prea citesc, sunt destul de superficiali în ceea ce fac, sunt poate puţini motivaţi să facă ceva, nu au perseverenţă şi nu folosesc suficient de mult disciplinele spirituale… Cam atât. Nu ştiu ce aş mai putea spune despre ei… tineri obişnuiţi.

Generaţia aceasta de tineri este destul de criticată de cei care ar trebui, poate, să o susţină, să o slujească şi să o încurajeze. Cum ar trebui să reacţioneze tinerii la criticile care le sunt aduse?

Ei sunt criticaţi, dar şi încurajaţi să slujească. Eu cred că nu putem vorbi numai despre critici, depinde de la pastor la pastor, de la biserică, la biserică, de la familie la familie. Generaţia acesta este, într-adevăr, o generaţie huiduită, dar nu mai huiduită ca generaţiile care au fost îniante.

Când am mers – la 24 de ani – prima dată cu cravată la biserică, fraţii era să mă bată. Erau nişte fraţi care cântau  cu orga prin anul 1980, le lau curentul electirc din priză pentru a nu mai cânta. Nu există generaţii de tineri criticate mai mult sau mai puţin. Toate genraţiile de tineri sunt criticate pentru că ei sunt plini de avânt, vor să facă, de multe ori  au mai multă inimă decât cap, mai mult zel decât înţelepciune.

Tinerii ar trebui să reacţioneze în aşa fel încât să nu tulbure, să nu facă un conflict între generaţii, ar trebui să reacţioneze cu pocăinţă, să înţeleagă că, de fapt, trebuie să facă ceva. Nimeni nu îi critică pentru că slujesc. Dacă eşti criticat atunci când slujeşti, nu trebuie să bagi în seamă  lucrul acesta, dacă eşti curat şi ştii că faci pentru Domnul ceea ce faci. Maria a fost criticată tot timpul de toţi cei care au auzit-o şi au vazut-o, dar, de fiecre dată, ea i-a slujit lui Isus Cristos… la uns cu mir. Despre criticii Mariei, nu se mai pomeneşte nimic, dar, despre Maria, da.

Sunteţi un pastor iubit de tineri. Cu siguranţă, aţi consiliat mulţi tineri. Care credeţi că sunt nevoile cele mai acute ale acestei generaţii?

Nevoia tinerilor e să stea cineva cu ei de vorbă, dar nu prin internet. Ne trebuie pastori consilieri, nu numai de la amvon. Nevoia lor e comunicarea cu generaţia mai mare, să li se spună ce au de făcut.

Se vorbeşte mult de faptul că generaţia aceasta va fi generaţia trezirii. Care sunt lucrurile pe care ar trebui să le facă această generaţie, pentru a nu se trezi peste ani că a dezamăgit?

Nu ştiu dacă această generaţie este generaţia trezirii. Îmi doresc să fie generaţia trezirii. Dar, i-am văzut… De exmplu, s-au adunat la rugăciune pe un site lansat nu de multă vreme, aveau înregistrări cu 800 şi ceva de tineri. Vorbesc mult, teoretizează, se ceartă pentru trezire,  dar puţini sunt în stare  să plătească preţul acesta. Ei, tinerii, trebuie să se gândeasca că e nevoie să plătească un preţ. Problema e că nu văd în părinţii lor ardere pentru Cristos şi când nu mai există ardere pentru Cristos, nu mai există nimic. Mi-aş dori să fie ei generaţia trezirii,  s-ar putea, însă, să nu fie ei şi să mai aşteptăm… Dar, eu cred, mă rog pentru aceasta. Nu aş vrea ca răpirea să vină înaintea trezirii în România. Aş  vrea să vină după încă o trezire atât de necesară pentru ca mai mulţi oameni să fie smulşi pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Una dintre problemele acute ale tinerilor din ziua de azi este cea legată de imoralitatea sexuală. Sunt foarte mulţi tineri dependenţi de pornografie, de masturbare şi chiar de relaţii sexuale. Ce ar trebui să facă pentru a scăpa din aceste lanţuri?

Problemele acute ale tinerilor de azi sunt şi cele legate de imoralitate sexuală, dependenţă de pornografie, autosatisfacere şi relaţii sexuale. Ce ar trebui să facă? Ar trebui să se pocăiască, ar trebui să lupte, să-şi activeze voinţa, să stea mai puţin în faţa calculatorului, să fie implicaţi într-o anumită lucare ; ar trebui ca părinţii să discute deschis problemele acestea, nu strada. Ar trebui să lupte pentru ca să stea curaţi, să-şi folosească trupul în alte nevoi, să şi-l obosească. În faţa internetului nu îl obosesc.  Să muncească pentru Domnul, să citească Biblia, să se umple cu Cuvântul Sfânt, să se roage şi să postească.

Aş dori acum să schimbăm subiectul discuţiei noastre şi să vorbim puţin despre o întâmplare mai nefericită din viaţa dumneavoastră, şi anume, despre criticile care vi s-au adus în momentul în care au apărut înregistrările cu slujirea dumneavoastră într-o biserică Ortodoxă. V-au afectat criticile aduse? Care credeţi că este motivul pentru care suntem atât de închişi ca evanghelici?

Am fost în biserici ortodoxe, am fost în biserci catolice, romano-catolice, greco-catolice şi reformate. Mă duc unde sunt chemat, mă duc la baptişti, la penticostali, la creştini după evanghelie. Nu am fost defel tulburat pentru critici, de ce să fiu? Nu este un moment mai ciudat. Am fost criticat pentru scrisoarea pe care i- am trimis-o fratelui Ţon. Am fost criticat de oameni care nu au adjective în vocabular. În momentul în care începi să scrii la noi cu adjective, nu te mai înţeleg mulţi pentru că nu mai citesc. Foarte mulţi dintre ei au un limbaj de lemn şi puţini şi-au dat seama. Trebuie să fii deştept… este o scrisoare de la oameni deştepţi, la oameni deştepţi. Ca să ajungi în cer, trebuie să fii sincer.

Cu privire la biserica ortodoxă, cred că e nevoie să pătrundem acolo, cred că e nevoie să strângem relaţiile cu ei, cred că e nevoie să ne apropiem de ei, cred că terbuie să îi cunoaştem, cred că nu trebuie să fim talibani. Noi îi criticăm pe ei pentru că sunt talibani. Şi noi suntem talibani, mulţi dintre noi. Cred că trebuie să ne pocăim în această privinţă. Oridecâteori voi fi chemat, voi merge la bisericile ortodoxe, sau oriunde sunt chemat.

Motivul pentru care suntem închişi ca evanghelici e faptul că ne place  situaţia aceasta. Ne-am închis în turnurile noastre de fildeş, nu mai ieşim afară să respirăm aerul curat al evanghelizării şi vom muri, probabil, dacă nu evanghelizăm. Eu văd soarta evaghelicilor foarte proastă în viitori ani dacă nu ieşim afară, dacă nu mergem spre ce ne  trimite Isus Cristos- spre cei de afară. Suntem închişi ca evanghelici pentru că, de fapt, ne este frică să evanghelizăm. Pocăinţa noastră e o pocăinţă călduţă la mulţi dintre noi.

Care sunt planurile pe care le aveţi în anul 2010 şi, de ce nu, care sunt planurile pe care le aveţi pe termen lung?

Planurile pe termen scurt vi le-aş putea spune: vrem ca anul acesta să devenim fundaţie publică, să deschidem sala de conferinţe şi să atingem 30 de oraşe ale României.

Planurile pe termen lung : probabil să deschidem o şcoală Biblică, o şcoală Biblică care să trimită misionari în toată lumea şi în România. Sigur, acesta e planul pe termen lung. Mai vreau să scriu cărţi pentru slujitori, să pregătesc slujitori. Nu o să mai pot alerga multă vreme.

La final, vă rog să transmiteţi un mesaj celor care vor citi acest interviu.

Să citească, să stea mai puţin pe internet, să iasă puţin pe afară, pentru că vine primăvara şi să le spună oamenilor despre Isus Cristos.

Vă mulţumim, în numele echipei Flacăra Închinării Media, că aţi acceptat să ne acordaţi acest interviu.

Mulţumesc şi eu.

Ramona Ciobanu şi Florin Lupean

®Flacăra Închinării Media