Silvia Tărniceru a plecat „Acasă”!

Morfina îi fură tot ce a fost mai frumos din sufletul Silviei.

Soarele strălucitor de Septembrie ne aduce din nou aminte că toamna a sosit la Millersburg, a sosit și la casa Silviei. Luminile casei ei se sting tot mai târziu și se aprind tot mai des în cursul nopții. Cântările și rugăciunile continuă să mângâie sufletul Silviei. Adeseori lacrimile inundă ochii ei mari şi senini care încă mai speră într-o minune. Puțini sunt gata să se despartă de zâmbetul Silviei. După câte se pare morfina și medicamentele parcă îi fură tot ce a fost mai frumos din sufletul ei.

Astăzi Victor a încercat să lege cu un fir subțire de mătase amintirile de familie uitându-se peste pozele din albumele lui Silvia. Cu inima frântă îi pare rău că pozele nu pot să vorbească, nu pot să râdă și nu pot să plângă… Dacă toate pozele Silviei ar putea plânge probabil ar inunda casa de la marginea pădurii. Fiecare din noi am avut astfel de experiențe și știm ce înseamnă despărțirea de cineva drag. Noi însă trăim cu nădejdea că despărțirile acestea sunt doar temporare. Noi începem să ne pregătim pentru o nouă carte a Silviei, o carte scrisă de un autor necunoscut care să poată aduna fărâmiturile căzute de la masa Stăpânului cu care se mai pot sătura și cățeii români din diaspora. Fiecare dintre noi încearcă neputincios să mai facă ceva pentru Silvia. Sunt convins că sunt mulți care ar vrea să o îmbrățișezeși să fie în prezența ei dar nu pot. Astăzi privind la desfăşurarea evenimentelor vedem ca prin ceaţa dimineţii ce va urma în familia Silviei.

Săptămâna trecută mi-a captivat atenția vesetul 15 din Iov capitolul 13. Mi-a plăcut mai mult vesiunea în limba engleză care spune: ”Though he slay me, yet will I trust in him:” (KJV) Traducerea literară a acestui vreset ar fi: ”Deşi mă va ucide, totuşi voi nădăjdui în El”.  Meditând la acest verset mi-am dat seama că nu a fost nimeni ca Iov să poată afirma aceste lucruri. Când cancerul îți răpește dignitatea și zâmbetul sufletului parcă ești gata să capitulezi, ești gata să renunți la viață și să spui că Dumnezeu nu este drept. Suferința Silviei însă ne amintește că Dumnezeu este totuși drept și stăpân pe viețile noastre. Voia Lui este sfântă și desăvârșită. El vede și ascultă rugăciunile sfinților și poate să aducă vindecare și pentru ea. Cred căci puțini sunt cei care cred în vindecare prin moarte. De mai multe ori am auzit-o pe Silvia spunând căci pentru a putea trăi mai întâi trebuie să mori… Cuvintele cu care a încurajat pe alții astăzi trebuie să fie un imbold și pentru ea și familia ei. Doamne dă-ne și nouă credință ca și lui Iov să rămânem mereu ancorați de El și nu de lucrurile trecătoare ale lumii.

Silvia este bine spiritual dar foarte slăbită fizic. Singurul lucru care-l mai putem face pentru Silvia este să ne rugăm Domnului să-i aline durerile şi nu uitaţi familia şi pe cei dragi care sunt mereu lângă ea. După câte se pare Silvia se apropie încet de Poarta Cerului. Domnul să o binecuvinteze pe ea şi pe toţi cei dragi ai ei.

Astăzi (19 Sept. 2013) odată cu ceaţa dimineţii a plecat şi Silvia la cele veşnice. Acum nu mai pot scrie prea multe despre ea deoarece a trecut deja de Poarta Cerului şi îmi place să cred că se bucură în prezenţă Mirelui ei drag. Silvia a pierdut o bătălie, dar a câştigat o nouă Împărăţie, a pierdut o suferinţă dar a câştigat nouă birunţă, a pierdut floarea vieţii, dar a câştigat cununa şi dreptul la pomul vieţii. Astăzi, cancerul nu mai are in trupul ei putere, pentru că Domnul a vindecat-o şi i-a dat putere, Să rabde în tăcere până la sfârşit, Când prin credinţa în Isus a biruit. Cărările vieţi ei acuma urcă-n sus, Spre plaiurile sfinte unde Isus s-a dus, Să pregătească loc pentru copiii Săi, Care prin suferinţe au biruit ispitele călătorind prin munţi şi văi. Graniţele n-au putut pe Silvia s-o oprească, Din zborul ei măreţ spre Patria Crească. Nici arşiţa toridă din deşertul Australian, nu a putut să o oprească din drumul ei spre Canaan. Nici cancerul care ficatul i-a răpus, nu a putut să-i fure bucuriile de sus.

Astăzi putem sărbători o zi de biruinţă, câştigată cu multe lacrimi dar şi cu multă pocăinţă. Viaţa ei vorbeşte astăzi despre un Dumnezeu adevărat, ce plin de milă rugăciunile ei le-a ascultat. El i-a trimis acum cel mai frumos cadou de ziua ei, Un buchet de crizanteme albe împodobit cu frunze mari de tei, Care să-i înlocuiască pentru o vreme, morfina ce i-a furat a ochilor vedere. Cartea pe care ea vroia ca să o scrie, va trebui să ne vorbească mai mult de Noua Împărăţie, Despre drumul crucii lui Isus, De care plină de bucurie la mulţi le-a spus.

E tărziu şi norul nopţii a cuprins întregul nostru cartier, Lăsând doar o luminiţă albă să pâlpâie pe cer, Iar când soarele frumos al dimineţii va răsări, noi toţi spre cer privirile ne-om aţinti, Aşeptând răvaşul din nou ca să sosească, Cu-n nou mesaj de pocăinţă pentru cei ce-s gata pe Domnul să-L slujească, şi viaţă veşnică El să le dăruiască.”

Singurul lucru pe care a reuşit cancerul să-l facă a fost să-i distrugă sanătatea dar nu a reuşit să-i zdruncine credinţa. Silvia a luptat cu o dârzenie greu de povestit împotriva a 3 cancere. Primul a fost la sân în anul 2000, al doilea a aparut  în 2007 la colon iar al treilea a fost la ficat şi a fost decoperit în iunie 2013. Prin credinţă şi rugăciune, ea le-a biruit pe primele două dar a fost învinsă de al treilea. Astăzi ea a fost îmbrăcată pentru prima dată în rochie de mireasă, o rochie împodobită cu mărgăritarele smereniei şi ale pocăinţei, o rochie aleasă cu migală de surorile ei dragi menonite. Miercuri seara am avut harul să fiu martor la ultimul zâmbet al Siviei. Cu toate că era sub influenţa morfinei a deschis ochii mari, iar noi toţi i-am făcut din mână, după care cu un zâmbet scurt a adormit din nou. Au mai trecut doar 6 ore şi Silvia a plecat pentru totdeauna de pe strada noastră, lăsând în urmă o mărturie greu de egalat. Astăzi Domnul a încălţat-o cu cea mai frumosă pereche de patofi asa cum Silvia n-a purtat niciodată. Sunt sigur că Dumnezeu i-a cunoscut măsura pantofilor, dar i-a cunoscut şi măsura suferinţei.

Cred că cea mai mare bucurie,sau cadou, pe care ai putea să-l oferi Silviei astăzi este să-ţi predai şi tu viaţa Domnului Isus. Locul din Biserică, de la casa ei din Millersburg este gol şi este gata să primească musafiri noi. Dumnezeu a luat-o de la noi pe Silvia ca să ne dăruiască alte suflete tinere care să continuie să ducă mai departe vestea bună a Evangheliei nu numai în Australia şi Noua Zeelandă ci până la marginile pământului.

Dacă se poate as vrea să închei cu versurile câtării lui Marius Livanu care spune:

De ce mai este despărțire?
Și stări cu ochi înlăcrimați?
Și-mbrăţisări sfâsietoare
Când nu-i mai bine ca-ntre fraţi
Când nu-s cântări mai dragi niciunde
Nici rugăciune mai cu har
De ce așa curând trec toate
Și vine despărțirea iar?

/:O, despărţire de ce oare
Mai trebuie şi tu să fii?
De ce plătim cu-atâtea lacrimi
A noatre scurte bucurii? :/

De ce așa de lungă-i vremea
Când stăm departe şi dorim?
Și așa de scurtă-i clipa dulce
Ce-o stăm aici când ne-ntâlnim?
De ce sunt oare atâtea piedici
Și depărtare între noi?
Când va fi oare întâlnirea
Să nu mai mergem înapoï

Gicu Cotleţ

9-19-2013

sursa: http://danieladelibas.wordpress.com/

Dincolo de bariere 8.1 – Marturie Silvia Tarniceru (partea 1)

Dincolo de bariere 8.2 – Marturie Silvia Tarniceru (partea 2)

Dincolo de bariere 8.3 – Marturie Silvia Tarniceru – partea 3

Dincolo de bariere 8.4 – Marturie Silvia Tarniceru partea 4