Reputatul medic Radu Țincu spune că în meseria lui credința în Dumnezeu face minuni: „Refuz să cred că un doctor nu are credință”

Reputatul medic Radu Țincu spune că în meseria lui credința în Dumnezeu face minuni: „Refuz să cred că un doctor nu are credință”
Reputatul medic Radu Țincu dezvăluie cum îl ajută credința în Dumnezeu să-și trateze pacienții. Oricât ar fi avansat știința, un bolnav nu se poate ridica de pe patul suferinței dacă nu crede în Dumnezeu sau dacă medicul care îl îngrijește nu are suficientă credință, consideră acesta.
Pe culoarele de la mezaninul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, se află o bisericuţă nu mai mare decât un salon. Modernizarea capelei s-a făcut la inițiativa medicului Radu Țincu. Medicul, care are specialitatea Anestezie Terapie Intensivă și Toxicologie, crede cu tărie că prezenţa lui Dumnezeu îi ajută pe pacienți și s-a supărat pe oamenii care l-au criticat pentru această inițiativă.
Medicul susține că a văzut cu propriii ochi cum unii pacienți, cu șanse minime de supraviețuire, și-au revenit atunci când familia s-a rugat pentru ei.
„Suferința este vindecătoare. Atunci când suferim, avem tendința să ne analizăm mult mai profund. Am avut pacienți care nu credeau deloc, am avut pacienți care s-au călugărit, ei neavând nicio legătura cu Dumnezeu. Suferința de la limita dintre viață și moarte te face să simți din nou legătura cu Dumnezeu. Am avut pacienți cărora nu le dădeam nicio șansă, științific vorbind. Mulți au avut o revenire spectaculoasă și remarcabilă. Am văzut cum unii pacienți aveau schimbări vegetative atunci când familia se ruga”, a mai spus medicul.
Citeste mai mult: https://www.stiridecluj.ro




