ANUNTURI

Onisim Botezatu: Păi nu scrie în Biblie’

Toată viața m-am păzit de oamenii care nu citesc. Sunt periculoși cel puțin din două motive: 1. Au optica foarte redusă și 2. Au foarte dezvoltată impresia că știu. Am realizat că știința te ajută la maxim să fii modest. Cu cât știi mai multe cu atât te vezi mai mic, ești precaut și smerit, pentru că realizezi cât de neexplorată este aria științei. Cu cât știi mai puține cu atât pare că ești mai fericit, categoric, tranșant și uneori nemanierat. Când auzi expresia:”Eu citesc doar Biblia!” Să ai bănuieli. Ar fi minunat dacă ar citi-o, dar ei nu citesc de fapt, nimic. Cititul nu este obligatoriu, dar nici a ședea la masă științei, nu e obligatorie.

De asemenea m-am temut de oamenii care se auto-definesc: eu sunt dintr-o bucată, eu spun ce am de spus, eu nu umblu cu ocolișuri, eu sunt direct, eu spun pe față, la mine ce e în gușă e și în căpușă(asta înseamnă să gândești cu burta), pe mine nu mă interesează rangul nimănui, toți sunt la fel. Când ai în față un astfel de om îți recomand prietenește să îl ocolești. E îngust la tâmple, e lipsit de scrupule, e periculos și poate fi violent. Ba mai mult aceste auto-definiții sunt folosite cu aere de supremație și argumentare a comportamentelor sale necioplite. Fugi de el cât poți! Iar dacă vă întâlniți în intersecție, dă-i prioritate, că oricum nu știe ce să facă cu ea, iar tu redu viteza dramatic. Și în spatele lor e periculos.

„Unde scrie în Biblie frate despre depresie? Ce ne trebuie nouă să predicăm despre asta?”

Păi acolo unde scrie despre Nurofen, injecții, anestezie, cezariană, să te speli pe dinți, să îți cumperi telefon și mașină, frigider, aragaz, ochelari, bancă comercială, operație stomatologică, pastile de inimă, de prostată, avioane, meditații la engleză, inginerie, farmacie, email, WhatsApp etc. Toate aceste accesorii indispensabile pe care le folosim zilnic fără a fi pomenite în Biblie.

Pavel își sfătuiește ucenicul: (Tit 2:1) Tu însă vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă. Asta ar suna ceva de genul: adaptează mesajul biblic, fii relevant generației tale, fă un update limbajului tău, adu randament maxim. Chiar dacă ai o modalitate personalizata a abordării mesajului Sfintei Scripturi, să nu deviezi de la Adevărul ei central (Hristos), să rămâi în spiritul Învățăturii sănatoase.

Stimați con-muritori! Haideți să fim rezonabili. Nu faceți abuz de Biblie, e suficient să o citim și să o trăim în viața noastră, dar nu abuzați de litera legii. Lăsați spiritul legii să vă pătrundă ființa, să ne schimbe comportamentele și caracterele. Să nu fim nihiliști, să recunoaștem meritele științei care vine de la Dumnezeu. Dacă un medic nu ar fi avut nebunia de a tăia burta unei femei pentru a scoate copilul cândva, noi nu mai aveam operație de cezariană. Asta înseamna că de 8 ani nu mai aveam nici soție, nici copii. Ambii veniți prin cezariene deosebit de grele.

Faceți tot ce scrie în BiblieSau mai bine zis străduiți-vă să faceți cât mai mult, fără să vă lăudați, fără să acuzați, fară să vă umiliți semenii! Vă iubesc MAXIM! Chiar dacă maxim nu scrie în Biblie🙂

Articol scris de Onisim Botezatu

Sursa: https://onisimbotezatu.blog/2022/11/30/pai-nu-scrie-in-biblie

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: