Daniel Hîrtie: Esti singura mea mângâiere

Ești singura mea mângâiere,,
Când mă simt trist și-ndepărtat,
La ceas de tainică tăcere,
Când stau retras și-ngândurat…

Mi-ai fost aproape, din pruncie,
Când mă simțeam copil umil,
Prin trista mea copilărie,
Când căutam cerul senin.

În glasurile celor mulți,
Îmi auzeam trecutul meu…
De multe ori, flămând, desculț,
Strigam spre Tine, Dumnezeu!

Mi se spunea că sunt orfanul
Ce n-are sprijin pe pământ…
Străini mi-au fost iubirea, banul
Și tot ce îmi doream în gând…

Doar mai târziu am înțeles
Că-n Tine pot avea de toate…
Că viața mea nu are sens,
De nu te-accept ca Domn și Frate!

Sunt ani de când mă însoțești…
Prin văi adânci, prin suferință!
Cu mila Ta mă copleșești
Și întărești a mea credință!

În lumea asta plină de ură
Și sete după răzbunare,
Mă porți, prin Duhul Sfânt, de mână,
Biruitor prin încercare!

Să nu mă lași să cad pe cale
Răpus de-a vorbelor săgeți,
Căci vreau s-ajung la sărbătoare
În țara slăvilor cerești!

Cu Tine să-mi continui viața
Ce nu cunoaște-va sfârșit!
Prin Tine mi-am găsit speranța,
Motivul de-a fi fericit!

Autor: Daniel Hîrtie