Te rog să nu mă lași duminică din nou doar cu jumătate de evanghelie.
Acum, când încă îți pregătești mesajul, te-aș ruga să te asiguri că mă vei conduce până la capătul călătoriei și că nu mă vei trimite acasă rămas undeva pe la mijlocul ei.
Te rog, așadar, înainte să ne îndemni la decizii – spune-ne că evanghelia înseamnă mai întâi decizia pe care Dumnezeu a luat-o în relație cu noi, și că în lumina acesteia se poate vorbi despre ce suntem noi chemați să facem. Predicatore, evanghelia începe cu decizia lui Dumnezeu, aceasta face ca evanghelia să fie vestea bună. Mai întâi Dumnezeu ne-a iubit, nu-i așa, iar pe când eram noi încă păcătoși Cristos a murit pentru noi.
Te rog, nu inversa ordinea, asta mă omoară. Dacă începi spunându-mi că trebuie să-mi iubesc aproapele, și nu îmi spui mai întâi că iubirea cu care Dumnezeu mă îmbrățișează este aceea care mă face în stare să iubesc mă lași din nou să scotocesc după ultima picătură de putere, după care să mă prăbușesc din nou în brațele neputinței.
Predicatoare, evanghelia are o ordine. Pentru inima mea, te rog ține cont de ea.
Și te rog, dragă predicator, să nu-mi vorbești foarte mult despre mine, de mine sunt sătul și acrit, nu-mi vorbi despre facturile de mâine și nici despre cât de multe o să am de înfruntat. Pe astea le știu și nu le pot uita. Te rog vorbește-mi cât de mult poți despre Tatăl care este în ceruri, despre istoria care este condusă de un Dumnezeu cu o inimă de tată și despre împărăția care stă vină.
Uneori am impresia că în Biblia ta rugăciunea domnească este cu susul în jos. La mine scrie mai întâi: Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ”, și abia mai apoi se vorbește despre nevoile mele, de hrană, iertare și protecție. Tu incepi mai mereu cu finalul. Asta mă doboară.
Nu așa a vrut Isus! Dacă ții la el, la Cristos, zi așa cum ne-a lăsat la carte.
Te mai rog, dragă predicator, după ce mă conduci în pocăință să-mi amintești despre credincioșia cu care Dumnezeu continuă să-mi arate har. Pentru mine, cel care te ascultă de ani de zile, ultima este mai greu de crezut. Uit mereu de harul lui Dumnezeu. De atâtea ori m-ai trimis acasă, lăsându-mă în dubii: mă iartă sau nu Dumnezeu?
Nu ai voie să nu-mi vorbești despre favoarea lui Dumnezeu! Nu ai voie, pricepi? Evanghelia nu se termină cu „Pocăiți-vă!” Ai uitat oare cuvintele apostolului Iubit: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire”?
Oh, să nu-ți fie teamă că dacă îmi vorbești despre har o să mi-o iau în cap! Nu, tocmai inversul se va intampla. Harul este capul și coada pocăinței reale.
Ar mai fi tare multe să-ți spun, dar stiu că ai multe pe cap (nu sunt ironic). Iar dacă nu mă vei ocoli după aceasta mică intruziune am să-ți mai spun candva din oful inimii mele…
Abia aștept să te ascult duminică!
Nu uita, toată evanghelia, da?
Mulțumesc,
Ascultătorul tău fidel
(foto: în sanctuarul bisericii pe care am slujit-o ca păstor timp de 8 ani)
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
