Viaţa, o călătorie în care Dumnezeu este Ghid și Prieten

Cu Dumnezeu alături, viaţa poate deveni o călătorie magnifică, impregnată de curaj, frumuseţe, demnitate și iubire.
Viaţa este o călătorie. Dar, după cum știm deja, nu toate călătoriile sunt la fel. Cu ceva timp în urmă, aveam programată o conferinţă în Portugalia, iar fiica mea, Carolyn, a venit cu o propunere: „Tată, știi că Spania nu este atât de departe de Portugalia și întotdeauna mi-am dorit să văd Andaluzia, partea de sud a Spaniei. Locuri precum Sevilla și Granada și Alhambra. Crezi că aș putea veni cu tine și să facem împreună o scurtă călătorie după aceea?”
Trebuie să recunosc, a fost o idee extraordinară. După conferinţă, am închiriat o mașină și ne-am îndreptat spre Sevilla. Ajunși aici, ne-am trezit într-un labirint incredibil de străzi, în timp ce căutam să ajungem la pensiunea unde urma să ne cazăm, chiar în centrul orașului. Era timpul să apelez la GPS, așa că am introdus adresa, iar GPS-ul a configurat traseul. Rezultatul era de necrezut – un traseu foarte întortocheat, de aproximativ 10 ori mai lung decât cel care părea să fie, de fapt, drumul cel mai scurt. Am fost sigur că trebuia să existe și un alt traseu și că puteam ajunge la destinaţie doar văzând la faţa locului pe unde trebuia să o luăm. Așa că am luat-o drept înainte.
Foarte repede mi-am dat seama că aveam o problemă. Străzile au devenit atât de înguste încât mașina noastră nu putea trece. Așa că fiica mea mi-a sugerat că ar fi bine totuși să am încredere în indicaţiile GPS-ului și astfel am reușit să ajungem la pensiune, un loc absolut minunat în care să fii găzduit într-o vacanţă. Această experienţă m-a ajutat să obţin o perspectivă nouă asupra ideii de drum: cel mai bun traseu nu este întotdeauna cel mai scurt.
Tipuri de drumuri
Dacă studiem istoria personajelor biblice, vom remarca mai multe tipuri de drumuri, iar în acest articol voi analiza succint trei dintre ele.
Călătoria lui Iosif
Fiul preferat al tatălui său, Iosif este trimis la Sihem pentru a aduce vești despre modul în care merg afacerile familiei (Geneza 37:14). Vizita ia o întorsătură tragică, pentru că Iosif este vândut de fraţii săi negustorilor de sclavi, care îl duc în Egipt (Geneza 37:28).
Transformat peste noapte într-un sclav și vândut unui străin dintr-o ţară la fel de străină, Iosif ajunge să fie promovat – ajunge să administreze casa lui Potifar, dregătorul faraonului, impresionat de abilităţile și devotamentul acestui sclav. Din cauza unor acuzaţii false, Iosif ajunge la închisoare (Geneza 39:20), iar acolo gardianul-șef îl numește supraveghetor peste toţi deţinuţii (Geneza 39:22). În timpul detenţiei, Iosif tâlcuiește visul paharnicului faraonului, căzut temporar în dizgraţie, iar interpretarea se dovedește adevărată. Deși promite că-i va fi recunoscător și va interveni în favoarea lui, paharnicul uită curând de cel care îl ajutase, iar Iosif lâncezește în continuare în temniţă (Geneza 40:23).