ANUNTURI

Un diacon de la o biserică penticostală și fiul său în vârstă de 19 ani au fost găsiți torturați și uciși în Ucraina!

Un lider al bisericii evanghelice și fiul său în vârstă de 19 ani au fost găsiți torturați și uciși în Ucraina. Trupurile lui Anatoliy Prokopchuk, în vârstă de 52 de ani, și ale fiului său, Oleksandr, au fost descoperite într-o pădure la patru zile după ce au fost răpite de soldații ruși, relatează Release International, o organizație de caritate care sprijină creștinii persecutați.

Potrivit Grupului de protecție a drepturilor omului din Kharkiv și rețelei globale de Investigații Jurnalistice, aceștia au fost răpiți de soldații ruși la ora 19:22, în timp ce lucrau în garajul lor de lângă Kherson.

Prokopchuk a fost diacon și predicator la o biserică penticostală din orașul din apropiere, Nova Kakhova.

Pavel, un partener AL Release International din Ucraina al cărui nume real nu poate fi dezvăluit din motive de securitate, a declarat că trupurile lor prezintă semne de „tortură prelungită și chinuitoareˮ.

„Au fost atât de mutilați încât a fost dificil să-i identificămˮ, a spus el.

Prokopchuk lasă în urmă o văduvă, Irena, și alți cinci copii – patru fii și o fiică.

Pavel și-a amintit de Prokopciuk ca fiind cineva care „a ajutat mulți oameni în mod practic, cu entuziasm și sacrificiu, chiar dacă nu erau membri ai bisericii sale”.

Când cei doi au fost răpiți, soldații ruși le-au spus: „Biserica voastră nu are dreptul să existe, deoarece are legături cu America și cu alte țări occidentale”.

Pavel a spus că acest lucru are ecouri ale erei sovietice, „pentru această «crimă», multe mii de creștini evanghelici au fost puși în închisori și lagăre de concentrare timp de mulți ani. Mulți au fost torturați și uciși.”

El a cerut rugăciuni pentru familie și iertare pentru făptași.

Vă rog să vă rugați pentru Irina, pentru copiii ei orfani și pentru nepoții tineri care sunt la începutul vieții lor. Rugați-vă pentru prieteni și rude și pentru biserica din Nova Kakhova, pentru toți cei care l-au cunoscut pe Anatoli. Ei trec printr-o durere imensă chiar acumˮ, a spus el.

Biserica lui Cristos nu cere ură și răzbunare față de ucigași, ci rugăciune, iertare și încredere în dreptatea lui Dumnezeu.

De Chris Ward

Sursă text și foto: ChristianToday

Sursă foto: Evangelicalfocus

via: www.voceacrestinilor.com

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: