ANUNTURI

Ginecologul Ionel Cioată relatează cum a renunțat să mai facă AVORTURI: ‘Am început încet, încet, să-L descopăr pe Dumnezeu’

Membrii Asociației Studenți pentru viață au stat de vorbă cu medicul Ionel Cioată din Timișoara. Interviul lor este găzduit în cadrul rubricii #vinereapentruviață la Agenția de știri Basilica, pe care o coordonează săptămânal Alexandra Nadane.

Medicul ginecolog le-a explicat tinerilor pro-viață ce consecințe poate avea un avort asupra viitorului reproductiv al unei tinere femei și a pledat în favoarea familiilor cu mulți copii, scrie basilica.ro.
Dr. Ionel Cioată a relatat și un caz în care încrederea mamei în Dumnezeu a fost răsplătită, în pofida diagnosticului medical sumbru, care prevestea îmbolnăvirea ei gravă dacă păstra sarcina. Dar femeia a păstrat copilul și, cu darul lui Dumnezeu, amândoi sunt sănătoși.
„Mi-am dat seama că sunt pe un drum greșit”

Domnule Doctor, știm că dumneavoastră nu mai faceți avorturi de peste 20 de ani. Ce v-a determinat să luați această decizie?

În 1995, am început încet, încet, să-L descopăr pe Dumnezeu, să descopăr ce înseamnă să te rogi. Am avut și nenumărate întâlniri cu oameni de o calitate extraordinară, cu o moralitate extraordinară, cu o pregătire intelectuală extraordinară, cu o viață spirituală extraordinară. Aceste lucruri au contribuit la descoperirea fondului meu interior, care nu era un fond de criminal sau de om care se ascundea în spatele meseriei de obstetrician-ginecolog.

Mi-am dat seama că sunt pe un drum greșit. Atunci a fost, de fapt, un moment crucial al vieții mele, în care eu am lăsat ca lumina din sufletul meu să izbucnească și să dea la o parte negura și tot întunericul și toată mizeria care mă sufocau. Acest lucru s-a întâmplat în postul Crăciunului.

Am avut șansa să întâlnesc un preot de la Paraclisul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, care nu mă cunoștea, dar care mi-a spus: „Domnule Doctor, sunteți într-o încurcătură foarte mare, sunteți într-un păcat capital, dumneavoastră faceți un păcat împotriva Duhului Sfânt și nu aveți nicio soluție decât să părăsiți păcatul și să vă căiți pentru acest lucru.”

În acel moment, soția era afară, aștepta, era însărcinată. Aveam doi copii, pe drum era al treilea. Ea îmi spusese de foarte multe ori să renunț să fac avorturi. Eu invocam argumentul meseriei și al pierderii clientelei pe care o aveam, dacă o să zic stop.

Când părintele a refuzat să mă împărtășească după spovedanie, am decis să renunț la a face avorturi. Soția a văzut acest lucru, a început să plângă și a zis: „Da, acum este momentul. Ori, ori.”

În clipa aceea, s-au rupt zăgazurile întunericului sufletului meu și a răsărit lumina. Am zis: „Da, Doamne, acum vreau să fiu cu Tine și să fiu de partea Luminii și a Dragostei, pe care Tu sunt convins că mi-ai dat-o întotdeauna și o să mi-o dai întotdeauna.”

Cât de greu v-a fost?

Nu a fost o decizie de moment, nu a fost o decizie luată cât ai bate din palme, ci una pe care mi-am asumat-o într-un anumit moment: în postul Crăciunului, între 1999 – 2000. Însă în spatele acesteia erau mai mulți ani de preocupări intense sau, mai exact, de o gândire intensă vizavi de ceea ce făceam eu cu mâinile mele, adică întrerupeam viața.

Această decizie a încolțit ca urmare a unei perioade foarte negre din pregătirea mea de specialitate și, apoi, de tânăr specialist, la sfârșitul anului 1989, spre 1990. Am fost părtaș la tot ce s-a întâmplat după plecarea lui Ceaușescu. Unul dintre primele decrete care au fost abolite a fost acela de a nu le permite femeilor să își întrerupă sarcina. A fost ceva inimaginabil pentru dumneavoastră, care sunteți tineri. Atunci a încolțit în sufletul meu această idee.

„Era sânge peste tot”

Din 1990 și până azi, în România, mulți copii și-au pierdut viața prin avort. Care era, pe atunci, realitatea din cabinetele de obstetrică-ginecologie?

Da, la vremea aceea nu erau cabinete particulare. Erau doar cabinetele din cadrul spitalelor de profil, de obstetrică-ginecologie, din policlinicile respective. Eu vă pot povesti cum era doar la maternitatea cea mai mare din Timișoara, la Maternitatea Odobescu. La momentul acela erau în jur de 5.000 de nașteri în fiecare an, înainte de 1989.

La spital, s-au amenajat patru cabinete pentru întreruperea de sarcină, unde femeile veneau… era o avalanșă. Vă puteți imagina: în cele patru cabinete se făceau ZILNIC peste 150 de chiuretaje. La început erau foarte multe sarcini mari, sarcini de aproape trei luni de zile, pentru că pe femei le-a surprins Revoluția în această situație și ele au venit acolo. Era ca la un abator. Era sânge peste tot.

Pentru că toată lumea era pe fugă, pe grabă, să își rezolve situația, doctorii erau pur și simplu atât de ocupați, încât nu se mai făcea nici măcar o pauză între un avort și celălalt, decât pentru a se face o curățenie minimală, MINIMALĂ. Infirmierele abia pridideau să golească gălețile cu resturi de avorturi și să le înlocuiască.

Anestezia generală la vremea aceea nu era folosită. Se folosea doar anestezia locală, deci femeia suporta inclusiv durerile din timpul unui chiuretaj, fiindcă anestezia era superficială sau nu era atât de serioasă, încât ea să nu simtă manevra respectivă. Acest carnagiu a durat poate aproape tot anul 1990.

Sigur, nu se poate face o contabilizare exactă a avorturilor de atunci, deși erau niște registre. La un moment dat, nici nu se mai treceau în registru aceste întreruperi de sarcină. În anii următori, au început să apară și cabinetele particulare, unde banii se făceau din întreruperile de sarcină. Și se făceau multe, multe, multe. Dar nu se înregistrau.

Deci numărul exact nu avem cum să îl știm. Oricum, a fost o situație inimaginabilă.

Nașterea de copii, un act de credință
Citeste mai mult: https://infocrestin.com

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: