DEVOTIONALEDEVOTIONALE VIDEO

Toni Berbece: Spune nu Halloween-ului, Religiei demonicului

M-a sunat o învățătoare să-mi spună că directoarea ei a obligat-o să facă cu elevii tematica Halloween-ului, însă i-a spus că al ei cuget nu-i permite să îmbrace copiii în demoni, vrăjitori, vrăjitoare sau în morți. La care directoarea i-a spus: “Lasă-mă in pace cu prostiile astea religioase!” I-am spus învățătoarei creștine să-i transmită directoarei că Halloween-ul este tot o chestiune religioasă, o religie a morții, a dracilor și a consecințelor păcatului.

Oameni buni, chiar nu realizăm că dăm frumusețea creștinismului în schimb pe toate mizeriile Diavolului? Oare nu realizăm că sărbătorim moartea si blestemul? Cum îți poți îmbracă copilul în ceea ce nu ți-ai dori să-l vezi vreodată? Dacă demonii ii atacă mintea va fi un nebun de internat în spital, atunci de ce îl faci drac? Dacă pică în atracția față de ocultism si vrăjitorie viata lui va fi mereu hărțuită de demoni, asta vrei? Dacă, Doamne ferește, pătește ceva si ajunge tăiat, zdrobit, cu oase rupte, plin de sânge, oare cum ai reacționa? Atunci de ce chemi blestem peste el?

Da, Halloween-ul este o religie drăcească, opusă frumuseții si vieții din creștinism. I-am spus acestei învățătoare că în săptămâna în care era obligată de directoare să sărbătorească această religie demonică, ea să îmbrace copiii în îngerași, în personaje Biblice, să-i pună să confecționezi lucruri frumoase și nu capete de demoni din dovleci, din dovleci sa facă plăcinte, nu fețe drăcești. Oricine ai fi si oriunde ai lucra, este dreptul tău să refuzi această religie, nu îți lăsa drepturile călcate in picioare, constituția țării ne protejează religiile si încredințările, de aceea am ieșit 10.000 de români în Piața Victoriei, pentru a demonstra că avem curaj, avem unitate si ne cunoaștem drepturile. Vom ieși de câte ori va fi nevoie tocmai pentru a le aminti acest lucru. Doamne ajuta!

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button
%d blogeri au apreciat: