10 lecții pe care le-am învățat ca mamă a unui copil etichetat incompatibil cu viața

articol scris de Raluca Laura
10 lecții pe care le-am învățat ca mamă a unui copil etichetat incompatibil cu viața.

1. Nu intreba De Ce? Nu întreba „de ce mie, de ce copilului meu?” E o întrebare fara răspuns, care doar te va secătui de energie. E un cerc vicios din care vei ieși doar atunci când te vei opri din întrebat asta. Întrebarea care trebuie pusa este: „Și acum, ce sa fac?”

2. Pacea stă in acceptare. Acceptă diagnosticul, acceptă ca al tău copil este altfel de copil, nu îl compara cu alții, nu pierde vremea în negare.

3. Fiecare copil are scop, sens si frumusețe. Cele mai importante lecții din viața mea, înainte si după Cati, le-am învățat de la copiii cu nevoi speciale. Cea mai frumoasa fetiță din lume e Cati (pentru noi). Scopul cu care a venit pe pământ, pletora de bine si de frumos pe care a adus – o cu ea e evidenta , nu trebuie nici explicată, nici arătată prea mult.

4. Lasă – ți copilul sa te facă fericit și încearcă sa-l faci fericit. Bucură – te de copilul tau asa cum e, e adorabil, privește – l dincolo de diagnostic si pur si simplu bucură – te de el. E doar un copil, e nedrept ca lumea sa il jeleasca cât timp e in viață. Are si el dreptul sa se bucure cineva de el.

5. Bucura – te azi. Dacă copilul tau e bine si zâmbește si face progrese azi, da-ți voie sa te bucuri. Nu știi ce poate veni maine, o boală, o fractură, o criză epileptica, ceva care îți va complica si mai mult existența. Dacă copilul e ok azi, azi e momentul sa te relaxezi.

6. Dumnezeu este Cel care tine cheile vieții si ale morții. Am văzut copii foarte bine pentru diagnosticul lor, care s au culcat si nu s-au mai trezit. Am urmărit copii care au depășit moartea, au supraviețuit unui diagnostic de incompatibilitate cu viața plus cancer, plus stop cardio respirator prelungit, plus culpe medicale, plus un infinit de alte lucruri care ar fi trebuit sa ii doboare, dar nu au făcut-o pentru simplul motiv ca Dumnezeu nu a spus încă stop. De aceea, nimeni nu trebuie sa se culpabilizeze, viața si moartea nu sunt in controlul nostru.

7. Acest copil nu este vina ta, este calea ta. Nu pierde vremea cu autoculpabilizari inutile, transforma in vocație ceea ce Dumnezeu a lasat pe poteca vieții tale, si vei fi o binecuvântare pentru multă lume, atât copilul tau, cât si tu.
8. Terapiile sunt necesare si bune, dar nu trebuie sa fie traumatizante. Copiii noștri au suficient de îndurat in corpul lor, fie ca e vorba de dureri provocate de diagnostic, dureri digestive, desincronizari senzoriale, anxietatea crescuta ce decurge din toate astea. Terapiile nu trebuie sa adauge la necazul zilnic, ci trebuie sa fie blânde, copiul sa meargă cu bucurie, sa existe atașament între terapeut si copil, sa nu provoace durere daca nu e musai necesar (cum e o operație). Întotdeauna va exista un terapeut bun pe o anumita terapie, întotdeauna va exista o varianta mai blândă, nu renunțați sa căutați. Daca ar fi un singur lucru pentru care ma felicit, este ca fetița mea nu a plâns niciodată la terapie. Linia generala a fost aceea ca, daca oricum nu va trai mult, nu e nevoie sa adăugăm la suferința ei.
9. Întotdeauna exista ceva care îi va face viața mai bună. Chiar si atunci cand credeam ca totul se va sfârși si Cati se va degrada din ce in ce mai mult, Dumnezeu a scos cate o soluție care a îmbunătățit starea ei de bine si de bucurie: într – un an a fost NACD, in altul MNRI, in altul laserul, in altul osteopatia, in altul muzicoterapia, dar acestea sunt doar câteva exemple din multe, așa ca nu renunțați in a căuta soluții pentru copiii voștri, chiar daca momentul prezent pare fara ieșire.
10. „Prieteni care sa nu te părăsească la greu sunt puțini. Fii tu unul din aceștia” (Richard Wurmbrand). Viața ta socială nu se sfârșește odată cu copilul tau special, decât daca alegi tu asta. Întotdeauna am avut prieteni mulți, si după Cati am avut si mai mulți, dar uneori relațiile s-au mutat in on line, deseori s-au schimbat (pentru ca unii oameni sunt cu tine doar pentru un sezon, si asta e ok), si desigur, majoritatea provin acum din lumea copiilor cu nevoi speciale, dar si asta e ok. Ma bucur de toți prietenii de cursa mai lunga sau mai scurtă, pentru ca prietenia adauga valoare si frumusețe vieții.