DEVOTIONALEEDITORIALE

Înălțarea baloanelor!

S-a colorat cerul săptămâna aceasta de baloanele cu heliu plecate din mâna absolvenților de clasa a XII-a din oraș. Poate că e prea mult spus „s-a colorat”, dar în orice caz am văzut câteva. M-a dus cu gândul la acele zile… dar, să nu devenim nostalgici. Mi-au venit în minte totuși, trei aspecte care au de-a face cu noi (având în vedere că scriu aceste lucruri în editorialul bisericii).
Sfârșitul unei etape e întotdeauna începutul unei alteia. Chiar Dumnezeu a creat lucrurile în felul acesta: anotimpurile, fazele creșterii unui bebeluș, creșterea plantelor, ziua și noaptea etc. Acestea sunt ciclurile vieții și asta se întâmplă și în relațiile dintre oameni și în etapele din viață prin care trecem. Până la urmă sunt cicluri care le-a stabilit Dumnezeu pentru ca să învățăm mai ușor lecțiile vieții. Ce trebuie să învățăm? În primul rând să ne bucurăm de perioada prin care suntem. Adulții plâng că vor să fie din nou copii, iar copiii se visează oameni mari și tot așa. Toți se visează ceea ce nu sunt și uită să se bucure de perioada în care sunt. Apoi ar mai fi lecția responsabilității: fiecare etapă poartă responsabilitatea ei, așa că nu te încărca cu lucruri care s-ar putea să te destabilizeze. Pe de altă parte, identifică corect responsabilitatea ta în perioada în care ești și asumă-ți-o: tot ceea ce faci să fie făcut ca pentru Domnul. O să vină și vremea unor responsabilități mai grele (sau mai ușoare) dar până atunci rămâi credincios în lucrul încredințat.
Apoi, ridicarea unei noi generații este modul frumos în care Dumnezeu aduce bucurie în viața tuturor generațiilor. Bucuria tinereții este dinamică, entuziastă, fără frică, exuberantă, pe când bucuria seniorilor este mai așezată, mai cu lacrimi în ochi, dar este bucuria credincioșiei lui Dumnezeu văzută cu ochiul liber. Și mai este lucrul care trebuie să-l învățăm gândindu-ne la generații: să ne bucurăm de bucuria celeilalte generații! Aceasta va aduce un soi de legătură între generații, care în cele din urmă va aduce îndrăzneală să meargă mai departe pentru generația tânără și pace seniorilor.
Dar cel mai frumos lucru este că această imagine a baloanelor cu heliu mă face inevitabil să mă gândesc la momentul când noi ne vom transforma în ceva și mai ușor decât heliul, ca să ne înălțam spre cer. De fapt, în acea clipă nu heliul ne va ridica, ci puterea Celui Preînalt, care ne iubește și ne așteaptă să ne ducem alergarea până la capăt pentru ca să fim cu El. E frumos să zbori (ajutat de aparatele construite de om), să vezi lucrurile în ansamblul lor, să simți acel fior care vine din sentimentul că nu aparținem acestui pământ, dar zborul acela al chemării Lui va fi glorios, minunat și mult așteptat.

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la CrestinTotal.ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura