ANUNTURI

Întoarcerea la dragostea dintâi – vizita la Păuliș

În cadrul conferinței RoMisCon 2022 a existat un moment deosebit de părtășie și acesta a avut loc la biserica penticostală din Păuliș. Am avut harul să înțelegem cum a luat naștere „flacăra penticostală din România” printr-un scurt istoric adus de fratele Emil Meștereagă, însoțit de mărturiile unuia dintre cei mai vârstnici frați ai bisericii, care a fost martor la această lucrare și care ne-a bucurat și prin cântare și poezie. Fratele Mircea D. Deteșan a condus adunarea în cântarea: „O, Doamne mare când privesc eu lumea” fiindcă Dumnezeul nostru e mare și merită toată lauda, cântată fără instrumente într-o armonie deosebită și înălțătoare de cele aproximativ 50 de persoane care au dorit să audă istoria penticostalismului românesc prezentată pe scurt. După acest scurt istoric am pornit în alai spre casa memorială, prima adunare penticostală, o casă micuță, cu trei încăperi în care încap maxim 10 persoane o dată. Am intrat rând pe rând, uimiți de modul în care dintr-o mână de oameni care și-au dorit mai mult din plinătatea lui Dumnezeu, dintr-o căsuță mică și fără strălucire, Dumnezeu a dat naștere unei lucrări care a cuprins întreaga țară și care numără acum mii de biserici, iar flacăra Duhului Sfânt i-a cuprins pe mulți alți credincioși care au căutat cu sinceritate apropierea de El.

Pentru a citi despre desfășurarea întregului eveniment, vă invităm să accesați: https://www.apme.ro/romiscon-2022-misiunea-externa-la…/

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Back to top button
%d blogeri au apreciat: