Astăzi m-a vizitat un bătrân sărac. Aveam ceva treabă cu el. Când l-am rugat să mănânce înainte de lucru a refuzat. „Vreau doar niște apă”. I-am dat și niște suc. Mi-a spus că cineva i-a dat de pomană niște piftie (răcituri), dar a fost tare, tare sărată! M-am gândit că așa fac de obicei oamenii: dau săracilor ce lor nu le mai place! Cozonac puțin uscat, brânză ceva îngălbenită, sarmale sau friptură de-o săptămână, ciorbă uitată prin frigider… Ori vreo mâncare nereușită. „Merge la săraci” e deviza. Numai că mâncarea nu o dai pentru săraci! Ci pentru Domnul! Așa a zis El: „Orice bine ați făcut unuia dintre acești neînsemnați, Mie mi l-ați făcut!” (Matei 25:40 adaptat).
M-am gândit că unii așa-L hrănim pe Domnul Hristos. Cu resturi. Cu puțin. Cu ce nu ne mai place. Apoi avem pretenția că i-am dat. Un păstor din tinerețea mea ne povestea odată că o femeie bogată din biserică a visat că a ajuns în cer. Acolo era o masă uriașă cu bucate gustoase. Dar un înger, spre surprinderea ei, a dus-o la o margine de câmp. „Vino și mănâncă aici din butoiul de brânză stricată pe care l-ai dat cândva la săraci!”
Cred că trebuie să medităm mult mai profund înainte de a da unui sărman ceva (nu doar de mâncare). Ce dăm săracilor pentru Domnul dăm! Pentru Cel ce ne-a dat de toate din belșug.
Dăruiți oamenilor ce ați dori să vi se dăruiască dumneavoastră.
Dăruiți Domnului ceea ce doriți să primiți înapoi.
Dăruiți în așa fel încât să-L bucurați pe Hristos!
Ce dăm săracilor pentru noi dăm! Ce dai aici aceea vei avea dincolo!
Anunta-ti si prietenii de acest articol prin:
