ARTICOLUL ZILEIEDITORIALE

Cum îşi va păstra tânărul curată cărarea?

O întrebare pe care tinerii şi nu numai şi-o pun. O întrebare care este populară şi pe buzele tuturor membrilor dintr-o biserică. O întrebare care nu a dat pace unor generaţii întregi. O întrebare la care fiecare a răspuns pe limbajul lui.

În primul rând, dacă ai o relaţie personală cu Dumnezeu, eşti şi dornic să îţi păstrezi curată cărarea. Dacă tânjeşti după Duhul Lui, după Slava Lui şi după măreţia Lui, atunci faci tot posibilul pentru a te păstra curat. Indiferent de consecinţe, de preţul care trebuie plătit şi de lucrurile la care trebuie să renunţi.

Domnul nu doreşte tineri cu inima împărţită. El nu tânjeşte după oameni care să stea cu picioarele pe două hotare. El doreşte tineri dedicaţi, cu inima predate Lui în totalitate şi cu sufletul plin de Har.

Ca să-ţi păstrezi curată cărarea, trebuie să te fereşti de locurile în care te-ai putea murdări. Degeaba spui, dacă ai hainele albe şi mergi undeva unde este numai praf şi mizerie, tot te murdăreşti. De tine depinde ce alegeri faci în viaţă şi unde alegi să-ţi petreci timpul. Ca şi creştini, am ajuns să punctăm atât de mult unele locaţii, încât altele sunt trecute cu vederea. Uneori să ţineţi minte că omul face locaţia.

Nu înseamnă că dacă prietenul tău nu a căzut în ispită, tu nu vei cădea. Tu ştii punctele tale slabe, tu ştii unde eşti vulnerabil şi fii conştient că diavolul acolo va căuta să te atace. Dacă cineva s-a aruncat în apă şi nu a murit, nu înseamnă că şi tu ştii să înoţi. Ai grijă la punctele în care tu clachezi şi caută să fii mereu în gardă. Diavolului îi place să te i ape nepregătite.

--

Tânărul îşi va păstra curată cărarea căutând să facă mereu voia Lui. Dacă în toate acţiunile tale te gândeşti care este voia lui Dumnezeu, nu ai cum să eşuezi. Poate doar o excepţie să fie şi să se întâmple să falimentezi. În tot ceea ce faci, în cel mai mărunt lucru, gândeşte-te care este voia Lui în toate acestea.

Dragul meu tânăr, nimic nu este mai de preţ decât o inimă curată şi sinceră oferită lui Dumnezeu. Tu ce-I oferi în această zi?

Scris de Alina Ilioi

--

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Cum îşi va păstra tânărul curată cărarea? – NOU

-

ADMIN

Nu va ingrijoarti,dar,de ziua de maine; caci ziua de maine se va ingrijora de ea insasi. Ajunge zilei necazul ei

Related Articles

Lasă un răspuns

Check Also
Close
Back to top button

Descoperă mai multe la Crestintotalu in u .ro

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura