Răscumpărați și treziți!

Vorbeam în urmă cu câteva săptămâni de obișnuința noastră cu lucrurile. Obișnuința cu biserica, cu școala, cu cântările, cu rugăciunile, cu… toate. Cântăm cu o superficialitate de speriat adevăruri profunde despre mântuire, răscumpărare etc.
Să ne trezim, zic! Domnul nostru merită, El chiar merită a sta la Masă cu El cu o adevărată atitudine de smerenie. El merită să petrecem acest timp în așa fel încât adevărurile profunde ale răscumpărării Lui să nu fie tratate cu ușurință, rapiditate și din obișnuință. Adică ceea ce a făcut Cristos pentru recuperarea noastră nu trebuie tratat cu un simplu mulțumesc și recunoștință temporară. Ceea ce a făcut El pentru noi merită o recunoștință zilnică și profundă.
Dar trezirea aceasta are mult de-a face cu recunoașterea păcatului din inima noastră. Câtă vreme noi considerăm că suntem mai buni decât ceilalți (fie vecin, frate, soră, ortodox, catolic etc.) și nu avem nevoie de iertare pentru păcate „grele”, vom rămâne în aceeași stare de a ne complace. Câtă vreme nu realizăm că noi avem o problemă fundamentală, anume că nu trebuie să facem păcate ca să fim despărțiți de Cristos. Noi am fost despărțiți de El datorită naturii păcătoase cu care ne-am născut.
De aceea, trezirea noastră înseamnă o izbucnire a dragostei pentru Cristos, proșternerea noastră în închinare înaintea Lui, adorarea Celui care ne-a răscumpărat și trăirea vieții fără a ne lega inima de lucrurile acestei lumi. Aceasta va aduce aromă vieții noastre, așa cum suntem chemați să fim atâta vreme cât trăim în lumea aceasta. Cântă-I deci cu toată inima, fie la biserică, fie acasă, onorează-L prin deciziile tale, vorbește despre El cu faptele, dar și cu vorbele. Iubește-L. Onorează-L. Așteaptă-L!